Despre saracie si criza

Dupa ce-am intors-o pe toate partile, n-am cum sa nu spun macar doua vorbe despre criza, dar la nivel uman. Sau, cat de uman se poate. Despre omul simplu. Nu are rost sa aburesc pe nimeni cu termeni tehnici, explicatii si alte lucruri. Asta o fac specialistii.

Sunt anumite joburi care nu tin cont sau nu par sa tina cont de criza. In timp ce in Africa exista foamete, in alte parti ale lumii, in alte cercuri, se va vorbi despre noile tendinte in moda, se vor face defilari, festivaluri de moda, teatru si film, si se vor scoate pe piata diamante de vanzare. Lumea are bani. Care are. Care n-are, n-are.

Omul simplu n-are habar de ultimele creatii vestimentare, nu stie ce e ala un “must-have” si chiar nu-l intereseaza ca trench-ul este “piesa de rezistenta” a nu-stiu-carei colectii. In fond, cum naiba sa-l intereseze cand el moare de foame?! Cand tocmai a fost disponibilizat, cand tocmai a fost dat afara din serviciul ala pe care il are de 20-25 de ani si nu stie altceva. Da, ar putea sa se recalifice. Insa la noi in tara se practica discriminarea la greu. Iar pe piata muncii, exista discriminarea de varsta. Pana aici ati inteles: exista criza, omul nostru n-are bani, tocmai si-a pierdut slujba si este discriminat pe criterii de varsta.

Insa exista multe categorii sociale care nici nu constientizeaza lipsurile, criza, sau (sa ma folosesc de o expresie pompoasa) turbulentele existente in pietele financiare. Ca sa nu mai zic de criza datoriilor suverane. Dar parca promiteam ca n-o sa folosesc expresii prea dure.

Mi-a placut cand l-am auzit pe un designer la teve “din garderoba nu poate sa lipseasca anul asta pardesiul”. Mai, voi ati innebunit? Cand omul nostru moare de foame, voi ii spuneti ca daca n-are pardesiu nu poate sa iasa din casa, ca nu e cool?! Cand lui ii arde pipota de foame, tu ii dai in continuare cu informatii de-astea telenovelistice si total inaplicabile?! Omul nostru e fericit cand are o haina pe el, punct.

Nu vreau sa par radicala, dar macar in vremuri de asa restriste ar putea si media sa se mai tempereze. Ar fi grozav daca toata lumea ar lasa-o mai moale cu subiecte despre bogatii si extravagante. Macar dintr-un oarecare respect (chiar si pretins) fata de cei care chiar mor de foame sau traiesc de azi pe maine. Da, ar zice unii “daca nu au bani, de ce se uita la televizor. Cum de isi permit?”. Pai, poate nu-si permit acum, dar isi permiteau pana in 2008 cand a inceput nebunia.

Pana si la Buckingham s-a gandit Regina sa reduca consumul la electricitate si gaze. Este adevarat, i-au trebuit 3 ani de cand a inceput criza sa-si dea seama de asta. Intre timp avea un nepot de insurat. 😉

E greu sa ii intelegi pe altii cand nu te afli in pielea lor. Rar se mai practica sa te pui in locul altcuiva. Cum ar zice americanul “if I were in your shoes”. Mi-a spus cineva de curand ca in relatiile cu ceilalti, se pune mereu in locul lor, ca sa ii inteleaga mai bine. Un fel de dinozaur. Restul? Pentru restul, daca nu se intampla la ei, nu-i intereseaza.

Personal, m-am saturat de lumea asta colorata, mondena, scumpa si bling-bling, de yachturi, oameni de afaceri dubiosi si venetici imbogatiti peste noapte, nu neaparat prin metode legale. Ia sa fie un pic de liniste!

Nu pot sa mai respir pentru ca nu mi-am luat nu-stiu-ce sacou de firma, pantofi de la Albu, n-am ultima freza purtata de ţoampe, nu ma plimb in ultimul model de Jaguar si nu am stat o saptamana in Palma de Mallorca.

O sa-mi trag pe mine blugii rupti in genunchi (nu pentru ca e la moda, ci pentru ca sunt vechi), geaca pe care o am de 5 ani si şoşonii pe care ii am de pe vremea de dinainte de criza. Ma duc sa platesc curentul. Cand ma intorc ma astept sa mi se spuna ca nu sunt un loser ca n-am pardesiu…