Dragă Ştefan Bănică Jr

Oare când o să ajungi şi tu la concluzia la care au ajuns şi ceilalţi, că ulciorul nu poate să meargă de prea multe ori la apă. Oare cât o să mai poţi tu să mulgi vaca asta din care scoţi atâtea concerte de Crăciun?

Să nu uităm şi că din ce aud, prezinţi şi pentru a douăsprezecea oară! (12, pentru cei care citesc greu pe litere) Mă bâţâi pintru matali, adică Dansez pentru tine. Parcă aşa vine socoteala, nu?

Mi-am adus aminte de tine pentru că am uitat televizorul pe ProTV după ştiri într-o vineri, şi ai început tu cu bâţâiala. Oricum îmi aduc aminte de tine în fiecare zi când îţi văd afişul pentru spectacole pe orice suprafaţă care permite lipirea unui afiş (cred că dacă stau şi eu ţeapănă şi nu mă mişc -cum stau actorii-statuie- o să-mi lipească şi mie un afiş).

Dacă fac calculele bine, există circa 8 ediţii pentru un sezon de Dansez, deja 12 sezoane până acum, iar tu cânţi “Danseeeeez, peeeeentru tine, danseeeeeez” şi la începutul emisiunii şi la final. Deci, asta înseamnă că tu vei fi ai cântat piesa asta de 12*8*2=192 de ori pâna la sfârşitul sezonului în curs. Nu te-ai săturat?! Ca să nu mai spun că ai tras câteva duble până ai înregistrat-o în studio, deci, ai cântat de cel puţin 200 (două SUTE!) de ori piesa asta.

Hai, recunoaşte, înainte să intri vineri seara pe scenă, în culise dai ochii peste cap şi zici “băga-mi-aş .. banii în.. spectacolele de Crăciun, iar trebuie să cânt “dansez”..”. Nu-ţi vine să zici aşa?! Nu? Serios? Nu te cred.

Tu şi Hruşcă năpădiţi oraşul de afişe cu spectacole de Crăciun în fi-e-ca-re an! Sunteţi ca o epidemie! Cum vine sezonul rece, apar două fenomene negreşit: gripa şi spectacolele voastre de Crăciun.

Şi nuuuuu, tu nu poţi să satisfaci lumea cu un singur concert. De la an la an creşte exponenţial numărul lor. Au fost unul, apoi două, apoi trei, iar anul ăsta deja le-am pierdut numărul. Cică, la cererea publicului. Care ori e nesătul, ori… nu ştiu. Eu nu înţeleg, cum de nu se poate sătura lumea de atâta rock-n-roll marca Bănică şi colinde marca Hruşcă. Chiar aşa, cât poţi să o mai rock-n-roll, Ştefane? Vezi să nu te trezeşti cu vreo petiţie să te interzică ăştia ca mine, care nu înţeleg fenomenul miilor de spectacole de Crăciun.

Poate emigrez şi eu în curând, să scriu despre nebunelile de pe alte meleaguri (că fiecare naţie are bubele ei). Dar am eu aşa o premoniţie că la întoarcerea în ţară de sărbători (că românul care e plecat în afară aşa face în fiecare an: se întoarce să petreacă sărbătorile acasă şi blochează punctele de frontieră), voi vedea afişe cu tine pe toate gardurile, zidurile, afişajele stradale, billboard-uri, bannere, fluturaşii de la metrou, meşele pe clădiri, ecranele de la Cocor, în vârful bradului de Crăciun de la Universitate, scările de la metrou (proiect special 😉 ) şamd. Să mă satur. Să mă ia cu leşin când o să-ţi văd faţa! Ca de la o zahariseală cronică!

Până când o să te zbânţui atâta pe scenă cu rock-ul, Ştefane? Şi când o să ajungi un moş tot aşa o să fii? O să devii un fenomen şi o tradiţie de Crăciun. Sau o să ajungi o serie, cum a ajuns filmul de groază Saw, o altă vacă de muls, dar de data asta de către producătorii de la Hollywood. Dacă merge cu ritmul progresiei geometrice, atunci până în 2050 tu vei fi susţinut deja 12389 de spectacole de Crăciun, nu?

Cât o să mai poţi şi tu, că eşti şi tu om, zic? O să-ţi faci operaţie de şold şi o să te zbânţui cu scârţâieli? Ăsta e planul? De fapt, mă gândesc că poate de asta faci atâtea concerte, să pui bani deoparte pentru zilele în care n-o să mai poţi ţine pasul cu roll-ul şi o să îţi trebuiască operaţia aia de şold. Că rock-n-roll e o chestiune de mişcare din şold, de genunchi nu mai vorbesc.

Până când, domne, până când atâta Bănică şi Hruşcă?!