În magazin, ca Regele!

Am fost aseară destul de târziu (gen 11) în hypermarket. Am intrat să mă uit după ceva şi am ieşit cumpărând altceva.. că aşa-i în tenis. (Ştiu, există studii pe tema asta, cum să pui culoarele şi rafturile într-o anumită ordine, astfel încât să determini clientul să cumpere chestii de care n-avea nevoie când a intrat în magazin, sau la care chiar nu s-a gândit). Doar nu aveam eu să mă împotrivesc sistemului?! Am alte lucruri mai importante cu care să mă lupt.

Dar ce vreau să subliniez, TOT magazinul era GOL! Nu erau oameni! Toţi probabil îşi trăgeau sufletul acasă la ei si gâfâiau descheiaţi la curele de cât au crăpat de Crăciun! Aşadar, aseară m-am simţit ca o regină înconjurată de tone de servitori! Se făcea şi curăţenie, se mai aranjau şi lucrurile prin rafturi (care altminteri arată smulse şi prădate!), era mai linişte!

Aş fi făcut crimă de om în alte zile doar ca să îmi AUD gândurile când fac cumpărături! Că de aia îmi şi fac listă când mă duc să cumpăr pentru casă, pentru că este atât de mare hărmălaie şi oameni (clienţi) împiedicaţi şi căscaţi peste tot, încât nu-mi aud propriile gânduri! Nu le mai pot păstra în ordine. Slavă Domnului ca s-a inventat pixul şi creionul.

M-am săturat ca de poamele acre de toţi aiuriţii care intră în magazin de parcă sunt la promenadă pe Champs-Élysées, şi intră pentru că iarna e cald, iar vara răcoare. De tipul de om care se plimbă în loc să cumpere. Care crede că a ieşi în oraş este echivalent cu “hai să vedem ce modele de telefoane mai au ăia expuse în magazin”. De oamenii de care mă încurc, pe care nu-i suport. De hoţii de ocazie care vin în magazine în weekend doar ca să guste haleala de la promoteri. De ăia care lasă căruciorul în mijlocul culoarului. De ăia care merg ca morţii! De pipiţele care strigă „iubi, nu mai au roşii şeri”. De toţi!

Aşa că aseară am trăit un vis! Un întreg HYPERmarket doar pentru mine! Nici ţipenie de om! Un adevărat rai pe pământ. Cumpărături în calm şi linişte. M-am simţit bine şi la casă când am plătit, culmea. N-a trebuit sa încep să mă grăbesc ca disperata contra cronometru să bag mâncarea în pungi, pentru că nu era nimeni după mine. De obicei, la case e ca la abator. Banda aia rulantă e ca un fel de fierăstrău care simţi că îţi ia gâtul dacă nu te mişti suficient de repede!

Dar, nicio minune nu ţine mult. Ce păcat. Vine revelionul. Românul trebuie să petreacă. Să vezi atunci cum roiesc toţi după hales!

Cum era expresia: mănânc ca să trăiesc, sau trăiesc ca să mănânc?!