Suricata în acţiune!

Ce mi-a pus capac

Acest articol a fost citit de 907ori


Sursa foto

Cel mai înfofolit om din lume sunt eu. Aşa că dacă tot am auzit psihoza-psihozelor referitoare la urgiile gerului, zic, hai să mă îmbrac bine. O prietenă îmi zice că am aspect de ceapă, adică sunt pe straturi: câte 2 pulovere, haină groasă, dresuri, dar şi nelipsitele mănuşi şi fular. Evident că am şi mobilitatea unui elefant într-un magazin de porţelanuri.

Eh, şi plec eu vineri de la muncă înhăimurată şi cobor la metrou. Când mă despachetez de toate cele, mă simt lovită din spate de ceva care cade pe jos. Ceva negru.

Mă uit în spate, nimeni. Mai era doar o tipă la turnicheţii de la metrou în rând cu mine şi o întreb pe ea dacă a văzut ce şi de unde a picat. Şi-mi arată drăcovenia neagră picată pe jos, ceva cam cât încape într-o palmă, ce seamănă cu un capac.

Hm, îmi zic, care o fi faza cu porcăria aia ce seamănă a capac. Mi se părea super cunoscută. Mă gândeam că o fi de pe la metrou de undeva, dar nu se lega cu faptul că era uscată (tocmai ninsese groaznic). Aşa că decid să o iau cu mine în geantă. Că mă grăbeam şi îmi zic că desluşesc eu misterul capacului negru (fără filet…hm, bizar) în altă zi.

(care mai face ca mine, n-are de lucru)

Seara, consultări acasă. Explic ce mi s-a întâmplat, la care evident mi se spune că sunt nebună. Ce-mi trebuia mie să adun toate porcăriile de pe jos. Şi asa e, mare dreptate. Ce-mi trebuia mie?! Ce sunt eu? REBU?! Dar faptul că îmi părea cunoscut nu-mi dădea pace!

Aşa că am stat cu porcăria aia 4 zile şi m-am uitat la ea până să-i găsesc explicaţia. Am plimbat-o cu mine. Seara, când făceam curat în geantă (da, unele fomei fac ;)), o scoteam şi o lăsam pe noptieră să nu uit a 2-a zi să o iau din nou după mine, iar ziua o lăsam pe birou să nu uit să o iau din nou în geantă. Căci, nu aveam să stiu când şi unde îi voi da de cap puzzle-ului şi-mi va trebui. Şi am ţinut-o tot aşa 4 zile. M-am holbat la micul meu totem negru zi de zi.

Iar azi îl intreb pe un coleg la birou ce naiba crede că e obiectul. Îi povestesc şi întâmplarea, dar şi faptul că nu-mi dă pace, pentru că îmi pare super cunoscut! Şi lui îi părea. După 5 minute de căutări prin birou, îmi spune că e de la cuier…

Eh, n-am fost de cascadorii râsului? Se pare că am plecat cu capacul ăla în glugă, pentru că haina nu are gaică, având 2 feţe, aşa că a stat agăţată în cuier de glugă.

Când m-a lovit la metrou am crezut că face cineva mişto de mine! Norocul OMENIRII a fost că nu era absolut nimeni pe scări în urma mea, că era vai şi amar de ei dacă bănuiam că aruncă vreunul cu lucruri după mine.

Nu ştiu care om întreg la minte ar mai fi cărat cu el “obJectul”… Dar nu-mi dădea pace gândul că îmi părea că l-am mai văzut undeva. JUR! Însă cum naiba să nu văd că era de la cuier, când eu pun şi iau zilnic haina de acolo?!


One Response to “Ce mi-a pus capac

  1. Cred ca daca mai dura cateva zile capacelul ar fi ajuns micul tau prieten imaginar :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *