Suricata în acţiune!

Replici de agăţat

Acest articol a fost citit de 2111ori


Sursa foto

În lumea animalelor masculii trebuie să impresioneze femela pentru a se cupla cu ea. Masculii ar face orice ca să îi capteze atenţia. Îşi umflă penele, fac cele mai frumoase triluri, cele mai fascinante dansuri, în fond, pun în scena cel mai grozav spectacol. De fapt exact asta este totul: un spectacol.

Ca nişte animale evoluate ce suntem, şi masculii noştri se dau în spectacol când vor să impresioneze o… puicuţă. Evident, nu spun că la noi nu fac şi femelele acelaşi lucru: să încerce să impresioneze. Şi ele vor să joace în spectacol. Altfel de ce s-ar fi inventat fustele mini, bluzele decoltate sau pantofii cu toc cui? Pentru femei? Ha. Da, si-gur! Este un adevărat razboi al sexelor. Victime sunt peste tot.

Am încasat-o şi eu de câteva ori.

Eram într-o seară într-un club cu fetele, văzându-ne de treburile noastre. După o bună bucată de timp, şi după o ploaie de insistenţe ale unui domn bine îmbrăcat în sacou (deşi în club era o căldură de leşinai), mi se aruncă în braţe la plecare o carte de vizită. Pe ea scria “Director, firmă Dezmembrări auto”. O firmă din judeţul Ilfov. O fi auzit el că fetele sunt impresionate de maşini, şi chiar dacă nu era talonul unui Porsche, tot cu maşini era şi cartea asta de vizită. Şi totuşi… fail! Încă mai am cartea lui de vizită, pentru că, de câte ori pe viitor mi se va mai întâmpla să mă agaţe cineva cu dezmembrări auto?!

Tot la fel cum unei prietene i s-a servit spre a fi agăţată replica “sunt pizzer în Mangalia” (eram vara la mare). No, hai, acum. Cum are pizza pe care o coci să fie cartea ta de vizită?!

Bineînţeles, se va înţelege greşit, că sunt o materialistă. Eh, fie, dacă vă este mai comod aşa.

Cu ani de zile în urmă circulam des cu autobuzul la nişte ore imposibile, când trebuia să stai înghesuit ca sardinele şi să te dai jos la fiecare staţie, ca să faci loc celor care coboară. Într-una din zile m-am înghesuit chiar pe scări. La staţia unde schimbam autobuzul, am coborât şi am rămas pe peron. Şi atunci îl aud pe un tip, rămas în autobuz pe scări, îmbrăcat total în negru şi cu o privire de gheaţă, care îmi spune în timp ce se închideau uşile „Eu sunt Ghiţă, vrei să ieşi în oraş cu mine?”. Uşile s-au închis. Autobuzul a plecat. Mda… Ce păcat, zic.

Pentru ca suntem nişte evoluaţi şi avem darul vorbirii, nu ne manifestăm doar prin comportament, se aud şi multe cuvinte (a se citi “laude”): despre posesiuni (haine de firmă, vile, maşini, case de vacanţă, motociclete, ceasuri de firmă etc.), despre activităţi (călătoriile efectuate, drumeţii, instrumentele la care pot să cânte), despre pasiuni (unii se dau intelectuali şi pretind că citesc… ), oamenii pe care îi cunosc, laptopul din dotare, concertele la care s-a mai fost, petrecerile cu râuri de alcool şi multe altele. Totul are un singur scop. Să impresioneze. Să fie spectacol. Să se aplaude! Să vedem reverenţe! Să plouă cu fluierături şi flori aruncate spre cei mai buni actori! Iuhuuu!!

Domnilor, uneori sunt foarte impresionată! Atât de impresionată încât încep să râd în hohote. Nu vreau să vă descurajez. Vai, cum? Viaţa ar fi monotonă şi lipsită de culoare. Şi, adevărul e, nici indivizii cu un băţ în *** nu mă vor da pe spate.

Câteodată râd şi de “ele”. Când le văd super stilate, mironosindu-se în vârfurile degetelor pe lângă ei. Da, îmi smulg şi ele un mic chicot. Până să apară “Sofisticata, mă” credeam că sunteţi orbi.

Să nu uitaţi totuşi, doamnelor şi domnilor, să-mi spuneţi voi ce replici de agăţat mai.. aşa.. aţi încasat? 🙂

Spre delectare, o reclamă la bere, fără replici de agăţat, pe directelea 😉


2 Responses to “Replici de agăţat

Leave a Reply to Gabitelu Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.