Suricata în acţiune!

Să deszăpezim râsetele autentice

Acest articol a fost citit de 991ori


Sursa foto

Plânge lumea p’aci cu lacrimi de crocodil că ninge. Mă mir şi eu, cum se miră şi alţii, de ce se plâng oamenii. Doar e iarna. În loc să vă întrebaţi de ce nu s-a întâmplat mai devreme, căci va fi vai şi amar de agricultura noastră la vară, aruncaţi cu sudalme înspre vreme. Bre, e normal, e iarnă!

Eu de abia aşteptam să ningă! Chiar dacă îi încurcă pe drumari, e frig, te uzi tot şi totul se mişcă extraordinar de greu. Chiar dacă.

Nu sunt singura. În timp ce eu mă luptam să îmi fac drum aseară spre casă, chiar şi pe viscolul ăla mare, în Cişmigiu erau părinţi cu copiii cu sania. Nu zic că sunt tocmai întregi la minte că îşi scot copilul în viscol afară, dar asta arată nerăbdarea pe care nu am simţit-o doar eu, de a vedea măcar o dată pe iarnă o ninsoare adevărată!

Şi n-au fost singurii părinţi care şi-au scos copilul afară în zăpadă chiar pe viscol pentru a se juca cu el. Mai era un cuplu cu un puşti ascuns tot sub haine, triplându-i chiar volumul corpului, care nu conteneau să facă poze. Eh? Aşa bucurie şi nerăbdare pentru un eveniment atât de natural, eu n-am mai văzut de mult. Ce mai contează că era noapte, viscolea, iar ei foloseau bliţul şi probabil toţi fulgii luceau în lumina bliţului de nu se mai înţelegea nimic. N-am mai auzit de foarte mult timp râsete autentice!

Nu-i înţeleg nici pe cei care nu au fular, nimic de pus pe cap sau umblă în adidaşi si se plâng că le e frig. D-apăi, n-auziraţi că ninge?!

Lăsând la o parte nemulţumirile evidente, eu simt o bucurie de copil mic. Când am văzut cum ia viscolul toată zăpada din curţi şi grădini şi o face vârtej ca să mi-o trântească în faţă, mie mi s-a părut absolut fascinant. Oare cum e la munte când viscoleşte dacă aici între blocuri este un aşa spectacol?! Nu vă e dor de trasul cu sania după o ninsoare de-abia aşezată?! Să faceţi cu rândul care pe care trage?

Tot balamucul de afară şi toată nerăbdarea afişată şi de alţii m-au făcut să îmi aduc aminte de cazematele de zăpadă, de oamenii de zăpadă, de derdeluş si de gheţuş şi cum stăteam la coadă ca să ne dăm pe gheaţă fără să ne pese de tălpile încălţărilor, de mănuşile care erau uscate doar în primele 15 minute după ce ieşeam afară, de vechea poantă cu scuturatul copacilor plini de zăpadă, de frecatul fetelor cu zăpadă pe faţă în special în curtea şcolii, de mâncatul zăpezii, de vecinii care urlau la noi să nu le zgâriem maşina când luam zăpada de pe ea pentru bulgări, de trântele pe care le luam în zăpadă, de bătăile cu bulgări de zăpadă care zburau haotic prin aer în toate direcţiile şi multe altele.

Nu vă e dor de tot haosul ăsta organizat?


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *