Suricata în acţiune!

Insişti cât insişti, dar cât să insişti?

Acest articol a fost citit de 951ori


Sursa foto

Înţeleg perseverenţa, dar în limitele normalului. Poate că e în firea femeilor să insiste cu mâncarea (“hai, ia şi mănâncă!”, “ce să-ţi mai dea mama?”), cu întrebările (“te-ai îmbrăcat bine?”, “ţi-ai luat căciula?”), sau cu cicăleala (da, doamnelor, sunteţi nişte sublime). Dar toţi părinţii sunt aşa?

Poate că în timp se accentuează vena insistenţei şi zvâcneşte rău de tot. Nici nu trebuie să zic prea multe, sau de-abia deschid subiectul în faţa părinţilor, că mi se şi vâră pe gât soluţiile “lasă, scumpa, că îţi trimitem noi ouă”. Sau, Doamne feri, să comentez că s-au scumpit cartofii, că îmi trimit ei de la kilometri depărtare 3 kile (randamentul îl calculaţi voi).

Dar astea sunt insistenţele părinteşti, femeieşti, cu care suntem obişnuiţi şi în care ne transformăm la rândul nostru când trecem de partea cealaltă a baricadei. Din fetiţă în adolescentă, apoi femeie, apoi mamă şi mai apoi bunică. Cu cât înaintezi în grad, devii din ce în ce mai insistent!

Şi-mi tot promit în sinea mea că eu n-o să ajung aşa. Să întreb dacă a mâncat, dacă s-a îmbrăcat bine sau dacă i-a trecut răceala. Şi-mi promit că n-o să sufoc. Dar îmi promit din ce în ce mai îndepărtat şi tot mai rar, pentru că mă apropii de zona de delimitare dintre baricade şi încet-încet o să uit că mi-am promis.

Iar când o să trec dincolo, o să râd în sine mea şi o să închid ochii dacă vreodată cineva va îndrăzni macăr să îmi spună că insist. Ca şi când n-am fost niciodată în partea cealaltă. Eh, aş, nu se poate! Nu s-a sufocat nimeni de la prea multă mămoşenie! Nu există aşa ceva! Şi uite d-aia, îţi permiţi şi tu să ajungi aşa. 🙂

Are curajul cineva să recunoască că face d-astea, ce înainte i se păreau de nesuportat?


One Response to “Insişti cât insişti, dar cât să insişti?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *