Acest articol a fost citit de 1579ori
Poate că în timp se accentuează vena insistenţei şi zvâcneşte rău de tot. Nici nu trebuie să zic prea multe, sau de-abia deschid subiectul în faţa părinţilor, că mi se şi vâră pe gât soluţiile “lasă, scumpa, că îţi trimitem noi ouă”. Sau, Doamne feri, să comentez că s-au scumpit cartofii, că îmi trimit ei de la kilometri depărtare 3 kile (randamentul îl calculaţi voi).
Dar astea sunt insistenţele părinteşti, femeieşti, cu care suntem obişnuiţi şi în care ne transformăm la rândul nostru când trecem de partea cealaltă a baricadei. Din fetiţă în adolescentă, apoi femeie, apoi mamă şi mai apoi bunică. Cu cât înaintezi în grad, devii din ce în ce mai insistent!
Şi-mi tot promit în sinea mea că eu n-o să ajung aşa. Să întreb dacă a mâncat, dacă s-a îmbrăcat bine sau dacă i-a trecut răceala. Şi-mi promit că n-o să sufoc. Dar îmi promit din ce în ce mai îndepărtat şi tot mai rar, pentru că mă apropii de zona de delimitare dintre baricade şi încet-încet o să uit că mi-am promis.
Iar când o să trec dincolo, o să râd în sine mea şi o să închid ochii dacă vreodată cineva va îndrăzni macăr să îmi spună că insist. Ca şi când n-am fost niciodată în partea cealaltă. Eh, aş, nu se poate! Nu s-a sufocat nimeni de la prea multă mămoşenie! Nu există aşa ceva! Şi uite d-aia, îţi permiţi şi tu să ajungi aşa. 🙂
Are curajul cineva să recunoască că face d-astea, ce înainte i se păreau de nesuportat?
Pingback: Gazeta de perete – săptămîna #6 | coolnewz about hot thingz