Suricata în acţiune!

Ţara lu’ gură-cască

Acest articol a fost citit de 765ori

Ca şi cum anticipasem oarecum sfatul mai în glumă, mai în serios al lui bogdan de la vorbele mele adresate îndrăgostiţilor de, cu şi în viscol de aici , mă găsesc în dimineaţa asta într-o situaţie care solicita o mică lecţie de educaţie civică.

Că nu mai pot, frate, să trec pe lângă ei zi de zi, iar ei ie mulţi, şi să le tot ignor non-stop toate aberaţiile comportamentale! Ştiu că nu sunt singura nebună şi ştiu că nu sunt nici (chiar) singura care este incomodată de toţi împrăştiaţii care circulă pe stradă. Ca am impresia că dacă un om are două picioare, trebuie să i se dea şi instrucţiuni de folosire, că nu ştie pe unde să le pună, mai nene (că mă lasă nervii, vă zic!). De parcă atunci când l-a adus pe planetă mama tâmpiţilor (care ştim bine că e întotdeauna gravidă), l-a trântit pe lumea asta DEJA cu drept de proprietate pe bucata de trotuar pe care este, pe trecerea de pietoni pe care o foloseşte sau pe oriunde se află el la momentul respectiv! Mereu ALT drum, ALTĂ trecere, ALT trotuar, dar întotdeauna ale lui, frate!

Bine, hai că nu mai disper şi vă explic. Goosfraba

Nu ştiu (jur că nu ştiu) cum sunt alte naţii, dar a noastră funcţionează în felul următor: când se întâmplă un eveniment un pic ieşit din comun, se adună mulţi gură-cască în jurul lui (fie că e accident, îşi bate ţiganul piranda sau a mai luat o casă foc). Pe lângă atracţia aceasta fatală, românaşul nostru e şi mare amator de tras cu urechea. Că deh, dacă iese o bârfă mică de acolo, de ce să nu-şi frece şi el palmele în semn de satisfacţie, că viaţa lui e săracă fără bârfă. El n-are alte treburi.

Eh, şi uite că în aceste circumstanţe de gură-cască şi bârfă, traversam şi eu strada să ajung la gura de metrou. Că na, eu am treburi. Pe malul celălalt al străzii, urla unul la telefon ca din gură de şarpe că el a fost lovit cu maşina şi explica evenimentul. Lumea din jur auzind asemenea grozăvii, s-a oprit din mers fix pe mijlocul drumului, interesată brusc de poveste. Şi când zic fix pe mijloc, este aproape cu precizie matematică!

N-am stat să ascult şi eu poveştile ăluia, că nu sunt nici paramedic, nici poliţie, nici nu urla nimeni după ajutor, deci am considerat că nu am cu ce să ajut, plus eu am ALTE treburi, cum ziceam. Numai că a trebuit să fac slalom printre cretini (Paraziţii ăştia, mare adevăr grăit-au) care se opriră în drum cu precizia matematică explicată mai sus, de parcă erau jaloane. Iar eu încercam să-mi ţin echilibrul pe gheaţa din jurul lor la fel de netedă ca şi creierii din dotarea cretinilor (sunt rea că zic asta, nu?). Şi în timp ce treceam pe lângă gură-cască, mi-a scăpat “bine că staţi şi vă uitaţi ca proştii“.

Atâta mi-a fost. Că a şi început să zbiere o muiere dintre gurile-cască, trezită ca din visare de remarca mea, “ce, fă, tu ce eşti dacă noi ne uităm ca proştii?”. Corect, nu? Eu cine naiba sunt?!

Aşa că m-am oprit să-i strig şi eu înapoi (fără “fă”) că ar trebui să meargă şi nu să caşte gura fix în mijlocul drumului ca să o ocolesc eu. Sfârşitul “conversaţiei”. N-a mai zis nimic.

Doare, nu, dacă ţi se spune că eşti prost în faţă? Chiar trebuie să mă împingeţi să fac pe justiţiarul aşa la orice colţ de stradă? Zăpada asta parcă a acoperit gunoiul din oraş şi a scos la iveală prostia!


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *