Acest articol a fost citit de 1550ori
Domne, cum să mă explic eu acilişa de ce prezint asemenea grozăvie. Păi, în primul rând, măcar au avut bunul simţământ să nu se plaseze chiar pe locul întâi (prea ar fi bătut la ochi). Că, amu, ştie toată lumea, şi fără datele de audienţă, să detronezi ProTV-ul e muncă de titan. Ăia sunt prea bine înfipţi pe locul întâi ca să-i mai dea cineva jos, per ansamblu zic. Nu îi ridic în slăvi, e doar o simplă constatare. Căci, când toata lumea se luptă să apară pe teve crezând că face televiziune şi arată prostimii ce vedete sunt ei, ălora din când în când chiar le reuşeşte! Aviz ochiului în formare. 😉
Apoi, mai e şi faptul că dacă în weekend (atenţie, deci nu în cursul săptămânii) când majoritatea înzăpezită e acasă, se uită la 2 emisiuni de care eu n-am auzit în viaţa mea şi nici de prezentatori (hai că pe Ernest chiar îl văzui nu prea demult, deci am habar că mai e în viaţă, cât despre celălalt…), la un post de televiziune despre care nici nu mai credeam că îl mai am în grila de posturi, (şi în teorie, plătesc pentru el) atunci, lumea se uită la prostii!
Aţi reţinut, da? E weekend, e vreme nasoală, lumea e acasă şi alege să se uite la un kanal semi-existent, la două emisiuni semi-ingenue cu doi oameni aproape anonimi. Deci da, asta îmi arată mie că noi ştim să facem televiziune şi suntem un popor cult! Un fel de Q.E.D.!
N-are rost nici să mai spun că m-am uitat relativ în fugă peste descrierea emisiunii de contraspionaj a lui Ernest, cea cu Ochii.., (am zis să aleg şi eu dintre cei doi necunoscuţi, pe cel mai mult cunoscut) şi sună cam aşa “Vom încerca să răspundem tuturor solicitărilor: de la angajator care vrea să-şi testeze angajatul, la soacra care vrea să-şi verifice nora, la copil care nu înţelege de ce tatăl sau mama nu-l mai iubesc. Toţi oamenii vor putea avea un răspuns la întrebările şi necunoscutele din viaţa lor dacă ne vor cere ajutorul.” Un fel de SRI, SIE, sau ce mai vreţi voi. CIA-ul, KGB-ul şi poate chiar Mossad-ul sunt probabil invidioşi pe Ernest. Asta dacă chiar ar fi să dăm crezare că e pe bune. (ca o mică şoaptă: l-or fi investigat şi pe Ungureanu înainte să fie desemnat Premier aseară?! Nu contează, merge ş-aşa.).
Dar lăsând la o parte chiar toată polologhia asta de mai sus, şi ne-intenţia mea de a le face un advertorial (că dacă te uiţi încruntat asta pare că scriu eu aici), mă număr şi eu printre cei care se îndoiesc de foarte multă vreme că audienţele chiar sunt măsurate pe bune! Da, uite, bre, o spun şi eu pe asta. Dacă-mi apare mie Kantarul la uşă să-mi spună că datele culese de ei sunt “reprezentative în populaţia totală” (cum te învaţă la cercetări de marketing, la şcoală), eu le pup tălpile şi le fac şi plecăciuni, iar ca unor dumnezei ce sunt, le voi face icoană s-o agăţ pe peretele dinspre răsărit (de unde-mi bate mie acum crivăţul…)
Ce mai, domne, să-mi bage şi mie un pipălmităr d-ăla în casă, să vază şi ei la ce mă uit io! Că io nu bag ochiu’ în kanal. Io mă uit la altele, şi aflu pe net despre kanal, în loc să aflu de la teve. Iete unde.
One Response to “Vezi kanalul de atâta zăpadă?”