Suricata în acţiune!

MasterChef cu un praf de aroganţă

Acest articol a fost citit de 5060ori

Deabia duminică am văzut în reluare Masterchef de la ProTV care este iniţial difuzat marţea de la 20:30, pentru că marţea trecută am fost la concertul aniversar Viţa de vie, după cum povesteam acum ceva postări. Dar, după atâta reclamă, să zic şi două vorbe despre cum îmi pare mie.

Per ansamblu îmi pare un show bun. Răzvan Fodor, prezentatorul/gazda, are un rol destul de insignifiant şi apare mai mult ca voice over, decât vizual, dar pe de altă parte, nu este el esenţa show-lui.

Însă, m-am convins şi eu, la fel ca mulţi alţii, că juriul este foarte arogant, miştocar şi destul de dur pentru un show de divertisment până la urma urmei. Înţeleg că la experienţa lor poate că ei consideră că gătitul este viaţa lor şi că este arta supremă, DAR este doar un show de televiziune! Nu este chirurgie cardiacă sau pe creier! Nu lucrează în domeniul cercetării micromoleculare, la CERNA sau într-un laborator de cercetare pentru descoperirea de leacuri împotriva unor boli incurabile! Nu, dragii mei, nu! Sunteţi doar nişte bucătari în fond! Şi vă rog să nu luaţi foc dacă vă zic asta. Ok, sunteţi pricepuţi, sunteţi îndrăgostiţi de meseria voastră, ok, ok, DAR asta nu înseamnă că trebuie să aveţi atitudinea asta de că*at (că sa parafrazez unul dintre chef-i) faţă de concurenţi! Zic şi eu, de parcă m-ar auzi.

Cum ar fi să ne arătam toţi cu nasul pe sus când este vorba de meseriile noastre?! Cum ar fi să ne scoatem ochii la liber?! Se pare că chef-ii noştri au uitat să fie domni. Ce comportament e ăsta să arunce cu mâncarea sau cu farfuria?!?! Mai că le-ar fi tras şi o flegmă între ochi unora!

Lăsând obsesia de superioritate a chef-ilor, formatul de televiziune îmi pare reuşit. Chiar dacă am avut senzaţia permanentă că ar trebui poate să stau cu carneţelul şi să-mi iau notiţe tot timpul. Pentru că de multe combinaţii şi chiar anumite denumiri n-au auzit niciodată!

Este interesant, după părerea mea, şi cum reuşeşte un show de genul ăsta să fie captivant atâta timp cât are în centru mâncarea iar telespectatorul nu are posibilitatea să guste felurile propuse spre jurizare. Ceea ce mă face să spun din nou că este un show reuşit în ciuda acestui impediment. Ca mai toate show-rile bazate pe arta culinară.

Voi reveni să mă uit, însă sper să se mai domolească atitudinea juriului. Care mai vrea să crească audienţa ProTV-ului (dacă are şi people meter instalat, cu atât mai bine..:P ), poate să o facă şi în seara asta de la 8 jumate, la felul 2 al Masterchef.


11 Responses to “MasterChef cu un praf de aroganţă

Leave a Reply to pinguuina Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.