Suricata în acţiune!

Mircea Radu, bre, s-a întors la ştiri

Acest articol a fost citit de 3210ori


Sursa foto

De ieri, principalul buletin de ştiri al TVR s-a rebrănduit. S-a schimbat destul de mult. S-a mutat de la opt seara la 18.53, adica “şapte fără şapte”, care se vrea să devină un fel de tic verbal, o vorbă populară tot la fel ca “maxim din orice combinaţie”. Jurnalul este prezentat din nou de Mircea Radu (da, din nou) şi durează două ore!

Ieri am aşteptat să văd noul jurnal cu nerăbdare, cam la fel cum în vacanţele de vară la bunici aşteptam să ridic pâinile de la brutăria din sat, încă frigând după ce de-abia au fost scoase din cuptor…

Ce păreri mi-am făcut la prima vedere despre noul format?

În primul rând, Mircea, deşi se descurcă bine şi n-am observat să se fi bâlbâit, vorbeşte prea lent pentru un prezentator de ştiri, după mine. Nici să-i ia foc călcâiele ca Andreei Esca de la ProTV, dar nici atât de lent ca el. Singura ştire pe care a prezentat-o cu viteza cu care mi se pare mie normal, a fost ultima. Tocmai d-aia, probabil, că era ultima, şi mi-a dat senzaţia că vrea să scape.

În al doilea rând, Mircea Radu, bre, îmi pare un pic teatral, dramatic, sau ceva p-acolo. Lăsând la o parte viteza mică cu care vorbeşte, are şi un stil teatral de a vorbi, ceea ce îmi reaminteşte constant că omul a făcut divertisment în ultimii ani de zile (plecat din TVR s-a dus la Antena1 unde a prezentat ştirile, iar mai apoi a fost gazda Din Dragoste, apoi a revenit la TVR să prezinte În trecerea anilor).

Acum chiar şi de prezintă ştirile, încă îl vezi încercând să se joace cu publicul. Ceea ce nu cred că e cazul. Sunt doar ştiri, trebuie doar să le citească corect şi cât mai repede, şi nu în mod jucăuş, că doar n-o fi director de teatru. Aşa gândesc eu că trebuie prezentate ştirile: cursiv, repejor, sec şi la obiect. Fără comentarii pe lângă, cum face Busu de la ProTV (de îţi vine să urli la televizor “..tu’ţi… hai odată cu vremea aia!!”) şi fără mutre nelalocul lor. Simplu ca strategia kiss = keep it simple, stupid.

Despre jurnal în sine, în mod succint:
– la prima vedere este un pic confuz cum începe. Pentru că îţi face în primele minute un rezumat al întregului program, apoi îţi detaliază. Adică se duce la ştirea zilei, la vreme etc, apoi IAR revine la ştirea zilei, la vreme etc.
– prima bucată prezentată de Mircea durează doar o jumătate de oră. De aici, confuzia cu durata de două ore anunţată iniţial. Prima senzaţie când am auzit că revine Mircea Radu, bre, la ştiri şi că durează 2 ore jurnalul, a fost că îl aud 2 ore trăncănind ştiri. Mă şi gândeam “Doamne, cât îl ţin pe ăsta în direct, face pe el până la pauză” (iertaţi-mi gândurile hai hui…). Dar nu-i aşa. Noul format al jurnalului de 2 ore înseamnă: că în prima oră ţi se prezintă ştirile, iar în a 2-a oră ţi se comentează ştirile (dezbateri, invitaţi, comentarii etc.). Ceea ce iar mi se pare confuz pentru prima vizionare.
– din punct de vedere estetic arată bine. Mă refer la imagine, lumină, elemente grafice, noul logo de pe burtieră şamd. Deci aici n-a avut ce să mă zgârie pe retină.

Poate am ratat şi alte aspecte, pentru că recunosc că eram concentrată pe Mircea. Să îl pândesc şi să-i trag la cap la fiecare greşeală (n-am avut satisfacţia asta… fir-ar!) 😛

Până una-alta, îmi pare că trebuie să mai treaca ceva timpul să mă pot obişnui cu noul format. Dar şi cu noua oră de difuzare, care e cea mai “grea” modificare! E prematur să dau un verdict, dar cred că merită încercat. Cât de mare concurenţă le va face ştirilor de pe ProTV, n-am idee. Esca este Esca, iar cei de la ProTV stau tare pe poziţie. În fond, după prima jumătate de oră când mi-a zis Mircea Radu, bre, că s-a terminat (bucata lui), recunosc că am dat pe ProTV să continuu acolo. De ce? Ori sunt eu aşa, ori pur şi simplu: un om care se uită la ştiri vrea cât mai multe, punct. Iar dacă tu îmi spui că “asta e tot, oameni buni”, eu uit că tu continui cu altele (sport, dezbateri şi etc) şi mă duc pe alt canal. Asta consider eu.

Este o sarcină foarte grea. Aşadar, rămân curioasă dacă mastodontul TVR are ceva rezultate notabile cu noul format. Ne vedem la “şapte fără şapte”. 😉


6 Responses to “Mircea Radu, bre, s-a întors la ştiri

  1. treaba asta cu 7 fara 7 mi se pare o idee proasta.

    • Gabitelu

      poate sa prinda, n-avem de unde sti pentru moment. Desi, parca mai usor tii minte o ora fixa..
      mai important e continutul. Vom vedeam

  2. E o schimbare, insa daca da balbe mai mult ca sigur il vedem la carcotasi bre.

  3. iauzi la stiri interesant…

  4. 7 fara 7? pai si nu ramane zero?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *