Dar yo ce-am avut cu furunculul tău?!

Când ai o zi d-aia proastă, parcă ai vrea să ajungi cât mai repede de pe unde te-au dus treburile, înapoi în scorbura ta. Să n-ai nimic de-a face cu nimeni. Să nu ştii de nimeni, să nu auzi de nimic, să nu îţi ceară nimeni nimic, să nu te bage nimeni în seamă. Parcă n-ai vrea nici vreun eveniment major să se întâmple, ca să nu-ţi atragă nici ăla atenţia. Preţ de o clipă măcar, ai vrea să fie linişte.

Dar nu se poate, domne. Pentru că aşa cum mergi tu liniştit şi legănat spre scorbura ta, o auzi pe una că ţipă ca din gură de şarpe (că ea aşa ştie ce-i discreţia) şi cum poveşte audienţei despre cum i-a crescut ei o unghie încarnată, cum a făcut puroi, cum a ajuns la operaţie şi a tăiat-o şi etc. Şi chiar dacă tu, om decent, nu întorci capul ca prostul să te uiţi la muierea care povesteşte, doar când tragi cu coada ochiului (ca să depistezi sursa zgomotului) o vezi cum dă nervos din mâini şi arată cât de mare era punga de puroi, ce culoare avea şi cât de ţeapăn se ţinea.

Să nu-ţi vină să verşi pur şi simplu?! Huoleu, muică, mai că îmi venea să leşin din cauza imaginilor mintale pe care mi le produceau poveştile ei. De ce, ‘mnezeului, trebuie să ştie jumătate de popor probleme tale şi n-ai decenţa fie să vorbeşti mai încet, fie să îţi găseşti un loc mai privat?! Mai avea un pic muierea aia şi se şi descălţa fix în mijlocul vagonului de metrou să arate şi CARE e degetul cu pricina. (Nici nu-mi dau seama exact ce simt: repulsie amestecată cu stupoare, oroare, dar şi cu o tinctură de leşinătură…)

Huoleu, muică, bine că n-a fost la ginecologie. Că mai că îşi trăgea nădragii jos, apoi şi bikineii şi să vezi ce avea să ne arate nouă celor 300 de indivizi prinşi la înghesuială şi fără şansă de scăpare (vagonul era în mers)… Ne-ar fi omorât cu panseluţa ei. Îi vedeai pe toţi cum voiau să evadeze care încotro ca atunci când fugi de unul care pute. Numai ca ăsteia îi puţea mintea cu totul şi îi ieşea prin gură. Gura aia spurcată rău. Îh.

Să mă iertaţi că nu e vina voastră că vă oripilez şi pe voi cu povestirea cu pricina, dar mă întreb dacă “veşnicia s-a născut la sat” cum zicea Blaga, înseamnă că indiscreţia, mitocănia şi apucăturile de ţaţă proastă trebuie să se fi născut printre blocureşteni, nu?