Suricata în acţiune!

Sezonul in care pute

Acest articol a fost citit de 2314ori


Sursa foto
Poate ca din cauza ca iarna toata lumea se imbraca mai gros, sunt rare ocaziile in care sa dai de cate unul care sa miroasa izbitor. Si cand zic izbitor, e aproape literalmente, pentru ca ai aproape aceeasi reactie cand intri cu nasul intr-un geam pe care nu l-ai vazut: ti-l muta din loc!

Am ajuns sa nu mai pot sa tin drumul drept si sa ocolesc multe hoituri vii care imi dau impresia ca n-au auzit in viata lor de sapun si apa calda! Dar cel mai greu este cand circuli cu transportul de suprafata, domne. E cel mai crancen sa incerci sa iti vezi de treaba ta, dar sa trebuiasca sa suporti imputeli cronice! Pe langa acest aspect, ceea ce nu mi se pare deloc corect, este ca eu compostez un bilet pentru calatoria mea, pe care mi-o doresc civilizata, dar putoarea aia de om de multe ori n-are nici in clin nici in maneca cu treaba asta.

Iar de multe ori, imputelile astea demente de creaturi nascute din Mama natura la un moment dat (intr-un fel rude distante cu noi toti cei spalati), mai fac si cate un scandal monstru in autobuz, tramvai, troleibuz sau unde naiba te mai afli impreuna cu ele. Adica: si fara bilet, si scandalagiu, si imputit! Nici nu-mi dau seama care aspect e mai grav?!?!

M-am saturat si sa aud lumea “ia uite, domne, nimeni nu face nimic, iar ala strica scaunele, strica usa, strica etc..”. SOCIETATEA, domne, trebuie sa faca ceva. Eu trebuie sa fac ceva, nu? Eu care sunt in fusta, port dres, sunt pe tocuri si am valiza cu laptopul dupa mine, EU!!! trebuie sa fac ceva. Pentru ca EU sunt parte din societate. Tu-va ideile voastre…! De ce avem, neica, autoritati ca sa isi exercite, ghici ce, au-to-ri-ta-tea! Sa dea afara mizerabilul, scandalagiul si calatorul fara belet! Sa il dea afara! Pentru ca EU, care zici tu ca trebuie sa pun mana sa il corectez pe zurbagiu, pentru ca EU sa nu ma simt nedreptatita si sa ma convingi sa MAI platesc beletul si data viitoare!

Insa am o fantezie, care STIU ca nu poate fi realizata prea curand, sau poate niciodata. Sau poate, cine stie, poate poate! Visez cu ochii deschisi ca umblu cu o geanta mare de sapunuri dupa mine cand sunt in oras (ca la tara lumea este mai civilizata), iar cand dau de cate un ‘amarat’ care iti muta nasul din loc, sa ii ofer cu zambetul pe buze un sapun. Asa, de la mine sa fie! Fara vorbe, fara alte apropouri, fara nimic. Sa i-l dau si sa ma retrag. Nu cred sa coste atat de mult initiativa mea (ok, fantezia mea), iar daca ar fi si unii mai koyosi, vreo companie producatoare de sapun, s-ar baga in seama pe tema asta. Eu i-as ajuta si chiar as face-o si pe gratis, daca ma credeti. Pana una alta, eu voi continua sa visez.

Sa visez la liniste, curatenie si civilizatie. Pana cand ma intalnesc pe strada cu cosmarul. Pana atunci pot visa…


7 Responses to “Sezonul in care pute

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.