Suricata în acţiune!

Curiozitati economice

Acest articol a fost citit de 2754ori


Sursa foto

Ca sa nu plictisesc pe cineva de la bun inceput, va zic ca e amuzanta treaba. Se pare ca printre atatia indici si indicatori economici se strecoara si niste curiozitati.

Se pare ca economistii si finantistii nu sunt multumiti sa masoare doar valoarea activelor unei companii, capitalizarea la piata, randamentul, pragul de rentabilitatea si alte lucruri d-astea, super-mega-giga-extra plicti (ca in reclama aia cu “plicti” si “obo”). Mai masoara si niste lucruri care nu par firesti la prima vedere, dar care sunt chiar logice.

Si anume:
– se pare ca cu cat este mai nasoala treaba in economie (a se citi: perioade de recesiune), inaltimea tocurilor doamnelor creste. Unii zic ca s-ar parea ca din cauza ca si piata muncii este mai putin ofertanta, doamnele in cautarea unui loc de munca vor sa arate cat mai bine si sa fie pregatite, pentru ca atunci cand apare un job disponibil sau sunt chemate la un interviu, sa fie calare pe cai. Pardon, pe tocuri. Deci, cu cat economia o duce mai prost, cu atat inaltimea tocurilor scade. Deci, relatie invers proportionala.

– tot legat de doamne, se pare ca lungimea fustelor creste pe masura ce economia o duce mai prost. Si invers, cu cat economia o duce mai bine, cu atat lungimea fustelor scade. Probabil femeile sunt mai fericite cand au mai multi bani si incep sa isi arate copanelele, nu? Se pare ca ar fi un mit inca neexplicat sau dovedit, insa eu as fi mai degraba curioasa cum se masoara asa ceva?!

– si a treia e tot de femei legata. Se pare ca in vreme de recesiune economica, consumul de rujuri creste. Unii analisti sunt de parere ca in ciuda faptului ca scade consumul per ansamblu, inclusiv la produse cosmetice, femeile au tendinta sa renunte la alte produse de infrumusetare, dar sa compenseze lipsa acestora prin utilizarea rujurior. Femeia tot cocheta doreste sa ramana, dupa cum se observa, chiar si cand tara arde. 😀

– un alt lucru interesant este legat de barbati de data aceasta. Se pare ca in vremurile cand economia scartaie, se cumpara mai putina lenjerie intima masculina. Nu ma pot abtine sa nu ma gandesc daca nu cumva expresia “rupt in fund” are legatura cu criza economia pe partea masculina, ca la femei ne-am lamurit deja.

– tot interesant este si faptul ca in timpuri nasoale pentru economie barurile angajeaza personal mai atragator. De ce sa n-o zicem pe fata: sexi. Scopul este evident: sa atraga clientela.

– si bebelusii sunt afectati de criza economica, pentru ca se pare ca in vremuri nasoale, consumul de scutece pentru copii scade. Este ceea ce se numeste “indicatorul iritatiilor copiilor” (traducere aproximativa). Evident, din lipsa de bani. Dar daca stau si ma gandesc, parintii mei nu stiu daca au folosit vreodata scutece.. dar erau alte vremuri.

– ceva la care poate nu v-ati gandit ca are legatura cu criza economica, sau ma rog, perioada de recesiune, este populatia de crocodili. Se pare ca atunci cand economia este letargica, ca s-o numim mai bland si sa nu-i zicem bolnava, comenzile pentru produse de lux din piele de crocodil scad, asadar populatia de crocodili traieste in mai mare pace. Ceea ce imi pare evident, cu cat omul o duce mai bine, animalul o duce mai prost. De aici inteleg ca prosperitatea omului pe planeta se traduce prin decimarea oricarei populatii din alta specie. Dragut, nu?

– un alt lucru infiorator, dupa parerea mea, din categoria tragi-comica este faptul ca in SUA, de exemplu, in perioadele de recesiune, mai putine persoane decedate sunt revendicate din morgi din cauza costurilor funerare, acestea fiind suportate de catre Stat. Cine ar fi crezut ca se studiaza si un asemenea indicator?!

– ca sa inchei intr-o nota optimista, se pare ca in perioade urate pentru economie, au loc mai multe intalniri decat in perioadele de avant economic. Adica, oamenii cauta mai mult sa fie cu cineva, decat sa se complaca in singuratate. Asta este numit “indicatorul primei intalniri”. Explicatia ar fi faptul ca in perioade de scadere oamenii se simt mai singuri si simt nevoia de relationare mai intens decat in perioadele de boom economic.

Daca sunteti interesati si de altele, va dau sursa ca sa n-o tin pentru mine. Doar ca o constatare personala, avand in vedere ca multi indicatori au legatura cu masurarea comportamentului femeii, as putea ajunge la concluzia ca daca vrei sa vezi intr-adevar cat de bine o duce o economie intr-o tara, poti sa te opresti sa observi comportamentul femeii. Atat de simplu. Ce burse, ce curs valutar, ce atata fasaiala economica. Femeia va poate oferi raspunsul in doi timpi si trei miscari. 😀


6 Responses to “Curiozitati economice

  1. Aia cu copii nu e rea. Adica daca Mihaita a facut putin si se usuca dai cu pasta corectoare pe deasupra si ai facut economie de un scutec :))

    • Gabitelu

      ce propui tu aici imi aduce aminte vag de un banc vechi de pe vremea comunistilor..
      din aduceri aminte, suna cam asa:
      Era un singur wc pe Planeta, iar toata lumea facea coada acolo. La iesirea de la wc fiecare era intrebat cu ce s-a sters pentru ca nu era hartie.. Si fiecare zicea cate o chestie de genul: cu mustata lui Stalin, cu barba lui lenin sau cu chelia lui Gorbaciov… iar pentru fiecare raspuns d-asta erau bagati la inchisoare.
      Pana cand intra unul.. care nu mai iesea. Sta o saptamana, sta doua, sta o luna, sta 3, iar cand iese, la intrebarea “cu ce te-ai sters” asta raspunde “cu nimic, am stat sa se usuce”.
      😀 nu ma pricep sa zic bancuri, iar asta e si vechi rau :))

  2. pai de unde le stii tu pe toate astea? Eu spre exemplu credeam ca fustele devin tot mai scurte! 😀

    • Gabitelu

      daca stau si ma gandesc, si eu credeam la fel, ca vorba aia “intra mai putin material” 😛 Dar, asa zice-se ca au masurat analistii/economistii 😀

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *