Acest articol a fost citit de 2063ori
Ma lovesc mereu de ei in mijlocul de transport cu care ma duc la munca. I-am observat prima oara in iarna si imi pareau foarte ciudati cum stateau ei acolo ca doi.. gugustiuci (ca tot sunt in voga acum :P) atat de mici de statura (pentru ca eu recunosc ca sunt o girafa pe langa ei) si atat de aproape unul de altul incat pareau ca au nevoie de foarte putin aer ca sa respire, incat mi s-au parut ciudati. Pentru ca ei erau veseli si ganguritori ca bebelusii in fiecare dimineata, de parca cerul lor niciodata n-a fost gri in toata viata lor! Cum pot sa fie atat de zambareti, atenti, intimi dar fara sa fie dizgratiosi in fiecare zi?! Mai ales ca si ei pareau ca tot la munca se duceau (dupa bagaje mi-am dat seama). Vreau si eu sa stiu secretul!
In vara asta iar am dat de ei, dupa ce o buna bucata de vreme se pare ca si-au mutat.. cuibul. Asa ca am avut ocazia sa ii studiez. Si ce-am vazut…
Dupa ce ca majoritatea lucrurilor mici de pe lumea asta devin brusc simpatice din cauza marimii (nu-i asa?), ei pe langa faptul ca sunt mici de as fi putut sa fug cu ei la subsuoara, mai erau si atat de zambareti (noah.. ca oamenii astia atat de veseli dis de dimineata ma enerveaza groaznic… :P) incat am observat ca erau atat de indragostiti, pentru ca el s-a uitat tot timpul (da, bre, TOT timpul si alta nu) in ochii ei. O sorbea din priviri ca pe cafeaua de dimineata. Eh, cum sa te nu enerveze asa ceva!
Fantastic. Dupa jumatate de an de cand ii stiu eu, au aceleasi gesturi tandre (dar la locul lor) in fiecare dimineata. Aceleasi zambete, aceleasi chicoteli dragastoase infundate, iar ea coboara inaintea lui la aceeasi statie si ii face cu mana de 3 ori din mers in timp ce pleaca de pe peron coborand scarile… Asa ceva mai rar.
Eu zic ca-i frumos, ca de aia v-am spus. Frumosi ca doi… gugustiuci. 😛 Va tin la curent cu evolutia romantzei. Ca stiti ca imi plac gugustiucii. 😉
3 Responses to “Romanticii incurabili”