Suricata în acţiune!

Ziua cand nici iarba nu creste

Acest articol a fost citit de 4411ori


Sursa foto

N-am superstitii cu ziua de 13 si nici cu martea. Sunt zile ca oricare altele pentru mine. Dar am o problema grea cu Schimbarea la fata. Nu sunt nici religioasa, ci, asa cum spunea Cheloo intr-un interviu (vezi aici pe la minutul 18.00), consider lucrurile religioase un fel de “obligatii”. Dar asta e alta discutie.

De unde si pana unde am eu superstitia asta? Pai, daca observi ca ti se intampla nasoale an de an in ziua aia, atunci incepi sa crezi. 🙂 E simplu.

Nu am stiu exact cu ce se mananca semnificatia zilei. Si nici n-o sa va plictisesc. Din diverse surse vad ca inseamna ziua in care “Hristos isi descopera dumnezeirea Sa prin natura umana pe care a asumat-o”. Este ziua in care Hristos se urca pe muntele Tabor ca sa se roage impreuna cu unii dintre apostolii Sai, iar apostolii au fost invaluiti intr-un nor de lumina, in timp ce Hristos se ruga. Cum ar veni, schimbarea la fata din natura umana in cea sfanta. Sper sa nu fi gresit. Am spicuit doar pentru a intelege baza pe care se petrec lucrurile.

Cei mai credinciosi spun ca este periculos sa faci treburi in casa, ca este pericol de accidente si etc. Din nou observ, la fel ca in postarea de ieri, ca iar Dumnezeu ar fi un personaj negativ si care pedepseste. Buuuun. A, si se mai zice ca n-ar trebui sa te certi cu nimeni, ca asa o vei duce tot anul. Ma rog… Dar sa va zic ce patii eu.

Intr-un an am fost atacata de pisica. Da, stiu, pare stupid, dar m-a facut franjuri. Curgea sangele pe mine ca din Fontana di Trevi. Am ramas cu unele cicatrici, dar l-am iubit in continuare pe motan. Poate era vina mea… (stiu, suna precum gandirea unei femei maltratate de sot care dupa ce i se vindeca ochiul vanat si coastele rupte, se intoarce la el…).

Intr-un alt an, mi s-a stricat masina in drum, intr-o zi caniculara si am asteptat cateva ore tractarea. Intr-un alt an s-a mai intamplat ceva, personal, sa nu vorbim despre 😛 iar anul trecut, nu-mi aduc aminte ce mai patii. Poate ca am fost sarita. 😛

Dar ieri… eh, ieri, fura multe. 😀

In primul rand, am fost nevoita sa ma cert cu cineva, ca sa imi impun punctul de vedere. Deci p-asta am bifat-o. Nu sunt eu certareata, dar aveam dreptate, in plus (am eu o teorie): cei mai calmi oameni, atunci cand izbucnesc, se cearta precum cei mai mari monstri. Asadar, am fost un monstru.

Apoi, mi-a fost intarziata o plata, determinandu-ma sa apelez la bani de pe credit. Neavand cash, m-am indreptat spre non stopul de unde stiam ca gasesc de toate si ca pot plati cu cardul. Ce sa vezi, era inchis la non stop. (Cine-ar fi crezut). Se trezisera ca trebuie sa isi faca inventarul… taman pe “tura” mea. M-am intors din drum la un alt magazin cu program mai prelungit ca sa imi iau totusi ce era musai de luat. Ceea ce puteam rezolva in 5 minute, a durat o ora. Evident ca nici astia nu mai aveau nimic in galantare. Si la ei era.. zi de aprovizionare.. (normal, doh!) iar cele mai vandabile produse nu se aflau spre vanzare. Deci, m-am straduit sa aleg cele mai bune lucruri dintre cele mai.. nasoale ramase.

In tot acest timp al ‘plimbarilor’ mele, sandalele mele super comode (pana la acel moment) m-au batut de m-au zapacit. Ca in nicio alta zi pana atunci. Totul pe o caldura sora cu iadul, de simteam efectiv (fara gluma) ca lesin. In plus, nu stiu de la ce, m-am trezit si cu o buba de toata frumusetea pe buza. Acum si arat ca un monstru, nu doar m-am certat ca unul. 😉

Tot ieri imi expira creditul la telefon, ceea ce a insemnat ca m-am chinuit vreo ora sa imi fac cont online pe site-ul furnizorului, pentru ca, evident, nu le mergea site-ul, iar eu nu am apucat sa ajung la o reprezentanta sa cumpar, tot pe credit, evident. Asta ramanand singura modalitate sa cumpar.

Iar cand in sfarsit am ajuns acasa, am observat ca m-a inundat vecinul.

Gata. Asta a fost tot.

Mai e ceva de zis? Nimic. Pur si simplu, planetele nu se aliniaza cum trebuie in ziua asta. Si daca anul trecut nu tin minte sa fi patit ceva, inseamna ca in mod sigur s-au razbunat toate anul asta. 🙂

M-am dus la culcare franta de oboseala de la atata alergatura si atatia nervi.

Pentru ca totusi undeva in sinea mea sunt un om optimist (desi e greu de mentinut atitudinea asta in ziua de azi, recunosc), ca sa anihilez astfel de zile, imi aduc in permanenta aminte ca nu e totul atat de urat. Si incep sa (cum zice americanul) count my blessings. Asadar ar trebui sa fiu fericita (despre ce vorbea si Hapi ieri) pentru ca, spre deosebire de altii, nu locuiesc pe strazi, am parinti normali, cunosc si sunt prietena cu oameni (relativ ;)) normali, am ce sa mananc si cu ce sa ma imbrac, deci, pot trece peste bulibaseli planetare care imi strica mie feng-shui-ul, pentru ca nu mi-l strica fundamental. 🙂

Si totusi, ar fi frumos sa fi fost o zi ca oricare alta. 🙂


6 Responses to “Ziua cand nici iarba nu creste

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.