Acest articol a fost citit de 3313ori
De cand esti mic, esti invatat de parinti in cei 7 ani de acasa (si nu numai) ca este bine sa faci aia si aialalta, dar si sa te feresti de aia si de aialalta. Unul dintre principiile mele de viata este mult-prea-laudatul de parinti: sa porti lenjerie curata, ca nu se stie niciodata ce ai putea pati. Ca sa o parafrazez pe ‘profesoara’ mea “de se intampla sa cazi pe strada si sa ajungi la doctor, sa nu te faci de rusine”. Deci, ca sa nu ai rusinea pe tine cat casa, trebuie sa ai grija ca rusinica ta este tinuta in puf. 😀 (sublima exprimare, bravo!)
Cand se aplica toate aceste lectii de viata, ne intrebam cu totii? Pai, sa va zic cand mi s-a intamplat mie.
Tin minte si acum de parca era azi de dimineata. Eram implicata intr-un proiect de colectare de fonduri pentru un proiect al asociatiei studentesti in care ma aflam. Ajunsesem la stadiul in care trebuia sa facem vizite la diverse institutii sa cerem fonduri.
N-am fost un copil de bani gata niciodata, asa ca in dimineata respectiva mi-am pus pe mine costumul facut de mama, sacou cu fusta. Mi-am tras dresul, mi-am sters frumos pantofii cu toc (tot de la mama), mi-am luat gentuta si am pornit la drum spre intalnirea cu ceilalti colegi, ca sa mergem in colecta.
Intamplator, nu mergea liftul. Asa ca am coborat pe scari. Tin minte si acum ora. Era 11.00, iar la 14.00 trebuia sa plecam de la facultate pe drumuri. Tin minte si acum ce voioasa eram cand am iesit din casa. Si cum topaiam eu asa pe scari, intr-o pereche de pantofi cu care nu eram familiarizata (facultatea mi-am facut-o in blugi, tricouri si adidasi.. ca baietii..), undeva doua etaje mai jos, m-am dus gramada pe scari, cu tot dresul, cu toate tocurile si cu toata fusta mea, intr-o durere muta! Am incremenit la capatul scarilor! Cine si-a scrantit vreodata glezna, cunoaste durerea aia ascutita.
Simteam ca nu mai aud, nu mai vad, nu mai am niciun simt. Inlemnisem acolo, fix in pozitia in care am aterizat, si anume, cracanata.
Pana sa ma dezmaticesc eu si sa-mi vin in fire, il observ in fata mea pe un vecin care tocmai urca. Si incepuse omul sa ma intrebe, ca orice om normal, daca sunt bine si daca mi-am rupt ceva.
Cand am realizat ca e langa mine si ma intreaba, in loc sa fiu si eu preocupata de aceleasi intrebari ca vecinul respectiv, am inceput sa imi fac grija daca nu cumva mi se vad desuurile sau nu. Pentru ca omul era in fata mea, iar eu cracanata, cum ziceam, si nu ma puteam misca. Pai, e normal sa-ti stea capul la asta?! Evident ca nu. 🙂 Dar, femeia e femeie. Si asa gandeste ea.
Bineinteles ca nu eram bine, ca ma durea, insa locul era cald, asa ca m-am ridicat si am mers toata ziua in treburile mele, ca si cand eram ok. Ii tin minte si acum pe colegii mei cum imi puneau tot felul de esarfe si batiste imbibate in apa rece pe glezna, care se umfla mai abitir decat un pepene galben (d-ala aromat ce miroase de iti suceste mintile ;)). Eu, nuuuu, sunt bine.
Si am stat asa toata ziua pana am ajuns acasa, iar ai mei s-au speriat strasnic cand mi-au vazut glezna umflata. Atunci sa fi vazut cum am mers cu tot familionul la camera de garda de la Spitalul de Urgenta, sa nu pateasca puiul lor ceva.
Atunci, cu catel si cu purcel, am aflat ca mi se va pune ghips, ca n-am nimic rupt (ca altfel lesinam de durere, nu ca in filme, cand eroul continua lupta cu tot cu coastele rupte…. hai sictir cu Hollywood-ul vostru!) si ca va trebui sa am repaos 2 saptamani. 🙂
Cand mi-au pus ghipsul, am fost multumita ca eram in fusta, dar mai important, pentru mine ca femeie, a fost ca eram bine epilata 🙂 Ce sa-i faci, daca-i femeie…
Pentru ca asa gandesc femeile, ca atunci cand vine cataclismul peste ele, trebuie neaparat sa aiba lenjerie curata pe ele, sa fie epilate, sa aiba parul proaspat spalat, sa nu aiba mac de la covrigi prin dinti, dar mai ales, sa aiba sprancenele facute si sa fie date cu ruj.
La o adica, daca lumea se destrama si totul se duce naibii, femeia trebuie sa arate bine. 🙂
Bune principii de viata, nu? 🙂
4 Responses to “Scrantit glezna sau scrantit la cap?!”