Măcelareasa în pijamale

Primesc într-o zi doi pui de ţară. Doi cocoşi. Am zis pui pentru că erau tinerei. Mi se spune că sunt doar aranjaţi, adică pârliţi şi curăţaţi, dar nu sunt tranşaţi, adică ciopârţiţi, ci sunt aşa cum i-a lăsat.. călăul. Goi, inerţi şi în aşteptarea cuţitului bucătăraşului cel viteaz. Adică io.

Pun-te, Găbiţelule, şi tranşează cocoşeii. Tu care n-ai mai tranşat niciun pui în viaţa ta! E drept, am mai văzut eu în familie cum se ciopârţeşte o zburătoare, dar să fi făcut eu asta pesonal, chiar niciodată. Sper că nu vor da din cap spre dezaprobare toate gospodinele care trec pe aici şi tranşează pui de parcă au carmangerie în bucătărie. Aşa că vă rog să nu mă certaţi prea rău. 😛 În zilele noastre, mi se pare cam perimată îndemânarea asta, dar deloc inutilă. E chiar foarte utilă! Mai ales dacă vrei să reduci din costurile mâncării. 😉 Că dacă o prepari tu în casă, ieşi clar mai ieftin şi ştii din ce e făcută.

Însă eu până acum am mâncat cu preponderenţă pui comercial. Ştiţi şi voi, d-ăla alb ca varul, de zici că toată viaţa lui şi-a petrecut-o într-un lagăr nazist. D-ăla moale ca pâinea, pe care când îl tai trece cuţitul prin carnea lui de zici că e unt topit. N-ai să vezi asta la puiul de ţară. Ăsta e puternic, ca un cocoş între găini!

Ce s-o mai lungesc. Mi-am zis că dacă e musai să-l tranşez, apăi să-l tranşez.

Şi cum trecu aşa vremea, se făcu seară, înspre miezul nopţii. Era musai atunci să-i rezolv şi nu suferea amânare, pentru că era.. musai. 🙂

Mi-am luat cuţit (cel mai ascuţit), mi-am luat un fund (de lemn, neapărat.. nu suport porcăriile din plastic..) şi, evident, cocoşeii. Erau slăbuuuuţi, slăbuuuuţi, dar trainici.

Şi încep. Pân’ la pulpişoare, pân’ la sânişori, ştiţi, ca în legenda Meşterului Manole. Mă lupt eu acolo cu cocoşeii până îi ciopârţesc ca vai de mama lor care i-a ouat! E adevărat, m-am ales cu aceleaşi părţi pe care le-am văzut în pungile de plastic în galantare la magazin: pulpe superioare şi inferioare, aripioare, piept, dar şi măruntaie: pipote, ficaţi, gâţi şi inimioare. 🙂 Dar, zău, dacă ştiu tehnicile de manipulare a cocoşeilor. Pentru că eu am încercat să tranşez puiul în mod logic şi tehnic (de zici că studiasem la Politehnică.. cu pârghii, cu pivoţi, cu d-alea…), însă în final când m-am uitat la bucăţi.. un piept avea nişte coaste mai multe pe o parte decât pe cealaltă. Eh, lasă, Găbiţelule, că nu găteşti pentru împărat.

Pentru că nu mă pricep să măcelăresc pui, arăta bucătăria ca în filmele horror.. sânge peste tot, un lighean cu bucăţi ciopârţite şi diverse ‘firimituri’ rămase în urma războiului cu puii. Unde te uitai, numai roşu vedeai! Sânge şi iar sânge! Că de pricepută ce sunt, m-am întins peste tot cu tranşatul…

Mai interesant era că în anumite poziţii, puiul meu scârţâia, ca şi când se văita. Pesemne intra aer în anumite.. orificii şi scotea nişte zgomote ca de văitătură. Ori era nemulţumit că e tranşat, ori era nefericit că e tranşat de către mine! („ia uite-o şi p-asta”) Şi zău, dacă eşti mai slab de inimă şi nu neînfricat ca mine (păi, dacă nu ma laud singură, atunci cine? 😀 ), vaietele alea ale puiului te-ar fi băgat în sperieţi! De zici că îl omoram pentru a doua oară. Mi-am zis totuşi să îmi păstrez sângele.. rece. (ştiţi momentele alea când încerci să eviţi anumite cuvinte în unele situaţii, dar totuşi îţi ies pe gură?, eh, aşa şi eu cu expresia asta cu sângele rece). Să nu uitaţi totuşi că afară era noapte, eu singură în casa, până la coate mozolită de sânge şi în.. pijamale. (vă rog, chiar NU întrebaţi de ce eram în pijamale :D) Dar, cu un cuţit în mână. Aşa că n-aveau cum să mă sperie pe mine nişte vaiete de pui.

Totul până a sunat telefonul. Vă asigur că soneria mea are un ţignal de ar putea să scoale şi morţii, vorba aia, bine că n-a sculat totuşi puii. Imaginaţi-vă: în noaptea aia rece (eh, nu era rece, dar e mai ‘intens’ să spun aşa :P), cu sânge în jur, cu bucăţi de carne ciopârţită, în pijamale şi cu un cuţit în mână, cu mâinile însângerate (nu, am reuşit să nu mă tai, dar eram atât de aproape…), sună telefonul, iar persoana de la capătul celălalt mă întreabă ce fac!

“uite, am mâinile pline de sânge!” (Pfuăi, ce m-ai speriat)

După ce am terminat cu tranşatul, repartizarea pe frigider/congelator, am şters urmele crimei, de nici CSI nu ar putea să mă incrimineze, apoi m-am băgat la somn. Cu alte pijamale, evident. Inutil sa spun ca numai pui am visat noaptea aia. 😀

PS: am făcut de curând o fripturică… buona de te lingi pe degete. N-a plâns totuşi degeaba cocoşelul când îl tranşam. 😀