Acest articol a fost citit de 2281ori
Treabă care nu trebuie neapărat să se petreacă la tribunal. Să zicem că n-aţi fost căsătoriţi, ci aţi trăit în concubinaj, care conform ultimelor modificări ale Codului Civil, cică ar fi ca şi când aţi fi fost căsătoriţi (pentru că societatea noastră simte nevoia să eticheteze totul… nu mai poate, domne, cetăţeanul să şi-o tragă în linişte în intimitatea propriei case, că trebuie neapărat să o denumim.. ei drăcie.. vai câtamai paranteza :D). Să mă scuzaţi pentru frumuseţea de limbaj din paranteză, nu mi-a picat ceva bine la stomac şi am dat pe dinafară. 😛
Eh, şi vine vremea despărţirii. Ce ar fi să o iei razna?! Cum ar fi ca după ani de zile de lugu-lugu şi iubi-zgubi să ştergi totul cu buretele şi să te transformi în “porcu’ dreacului” şi “vaca naibii”. Ca apoi cei doi să înceapă ca doi tâmpiţi să îşi împartă agoniseala (care e… pe praful ăsta).
Eu m-am gândit ca partajul să înceapă calm şi să se sfârşească cu urlete, plânsete, înjurături şi câte un fierăstrău de fiecare parte. Nu? Ce, pare smuls din filmele SF?! A, ba chiar nu.
Faceţi o listă amândoi cu ce-aţi adunat prin gospodărie şi vă rezultă: o pisică, un papagal, un robot de bucătărie d-ăla şmecher pe care trebuia să îl aveţi, dar pe care l-aţi folosit de 3 ori de scump ce e şi de frică să nu-l stricaţi (pentru că a fost scump), un pat, un birou şi un laptop. Restul averii concubinatorilor s-a dus pe excursii, pe băutură şi droguri (că tot sunt săraci), dar mai ales pe jucării sexuale, iar p-alea să le împarţi, mai greu acum.
După ce v-aţi pornit calm la atac, fiecare va încerca să îi explice celuilalt de ce i se cuvine lui mai mult un obiect sau altul. După ore în şir de discuţii, când nu vă veţi hotărî care rămâne cu pisica şi cui îi revine papagalul, pentru că după pisică trebuie să cureţi litiera, dar după papagal trebuie să cureţi colivia, iar una pare mai dificilă decât alta, totul se va rezuma la “găinaţ ţi-a trebuit” şi “eu n-am vrut miorlăituri la 5 dimineaţa”. Şi atunci începe tărăboiul.
Începeţi să urlaţi unul la altul, că niciunul de fapt nu a vrut pisica, pentru că papagalul e mai simpatic şi nu zgârie musafirii, cum face pisica. Apoi, după câteva “fi-ţi-ar pisica!” şi “jumuli-ţi-aş papagalul”, luaţi fiecare câte un fierăstrău (v-am zis de la început că vă trebuie câte unul în parte) şi începeţi ca doi descreieraţi să tăiaţi totul pe din două: patul, biroul şi laptopul.
Pisica şi papagalul fug de nebuni!
În tot acest război, robotul ăla scump de bucătărie cade de pe dulap şi se face bucăţi, ceea ce încinge şi mai tare spiritele “e din vina ta!” si “eu n-am vrut porcăria asta scumpă de bucătărie care doar stă şi adună praf, dar nu face nimic de mâncare”.
Apoi încep râurile de reproşuri: femeia “adică, ce vrei să spui, că n-am făcut de mâncare? Dar ce, e datoria mea să fac de mâncare? Tu de ce nu faci? Ai auzit de emanciparea femeilor, consideră că m-am emancipat!”. Apoi bărbatul “dacă faci un cartof prăjit şi prăjeşti un cârnat nu înseamnă nici că nu te-ai emancipat şi nici că ai gătit. Să ştii că nici omletă nu ştii să faci!”.
El: “De aia stau mai mult pe la Gică, pentru că femeia lui găteşte bine şi îmi mai dă şi mie o porţie când trec pe la ei”
Ea: “A, da? Păi, de ce nu te duci să stai la el definitiv?”
El: “O să mă duc”
Ea: “Ia!”
Iar când apocalipsa casnică atinge cote alarmante, să vă apucaţi ca tâmpiţii să tăiaţi cu fierăstraiele şi pernele, cearşafurile, uşile casei, perdelele de la bucătărie, prosoapele de baie, tot ce prindeţi, pentru că aţi fost atât de săraci încât toţi nervii acumulaţi în ceartă n-aveau cum să fie cuminţiţi doar prin tăierea unui pat, birou şi laptop. La naiba, să distrugem tot!
Iar când toată furia voastră se va disipa, vă veţi prăbuşi istoviţi pe podea, într-un nor de praf, rumeguş şi fulgi de la perne, cu toată casa distrusă şi împărţită în două, cu vecinii la uşă şi poliţia pe drum.
E, cum ar fi?
4 Responses to “Partajul – acest monstru social”