Suricata în acţiune!

Elevii de azi şi Bac 2013

Acest articol a fost citit de 1364ori


Sursa foto: stankiewicz.free.fr

Din capul locului recunosc că n-am fost nici eu uşă de biserică sau icoană, clar nu. Dar să vedeţi ce-mi aud urechile când se mai întâmplă să împart spaţiul cu elevi de liceu.

Prima oară:
Am nimerit în metrou lângă un grup de elevi de liceu. Discutau despre teme şi cum nu le suportă. Ok, nu ştiu ce elev adoră temele, deci îi înţeleg că vorbesc cu sictir despre teme. Dar să vedeţi abordare.

Erau vreo 3 fete şi un băiat, iar una dintre fete era în altă clasă decât ceilalţi 3. Iar asta le povestea celorlalţi cum se fac temele în clasa ei. Şi anume: fiecare din clasă este desemnat prin rotaţie să facă tema la o anumită materie, apoi ceilalţi o copiază, astfel schimbă între ei diferitele teme, “ca să nu stau ca fraiera să învăţ să fac tema la 5 materii, când pot să o fac doar la una”.

Nu e rea strategia, recunosc. Şi mie îmi picau bine temele făcute de alţii la chimie, de exemplu. Dar motivul nu era lenea. Ci altul. Dacă chiar aş fi înţeles ceva din materia aia blestemată şi de la drăguţa de profesoară, în loc să ne trateze cu sictir (Doamne, ce tupeu mai am să insinuez că unii profesori sunt scârbiţi de elevi… vai, nu se poate aşa ceva!), cred că mi le-aş fi făcut singură. Dar eu n-am funcţionat niciodată bine sub teroare şi scârbă, deci, n-aveam cum să fiu as la chimie. Dacă eram as, nu mai scriam p-aici, ci eram şi eu ca tot chimistul într-un laborator făcând experimente.

Problema e alta cu strategia asta. Că e strategia “gâştei prin apă”. Când treci prin şcoală şi nu se prinde nimic de tine. Mie chiar mi-au plăcut unele materii. Serios. Dar, poate am fost eu defectă. Şi vă asigur că n-am fost nici tocilară. 🙂 În cazul în care s-ar fi grăbit careva să mă acuze pe gratis.

Pe mine mă îngrijorează (uşor şi nu mă dau nici surprinsă total) faptul că s-a folosit cuvântul “fraier”, că doar fraierii învaţă. Cred că dacă auzeam că îi e lene, că nu are timp, că nu înţelege sau altceva, mi se părea mai firesc. Aşa, pur şi simplu pe motiv că ai fi “fraier”, mi se pare.. ieftin. Un motiv ieftin.

A doua oară:
Vorbeau două fete despre o carte pe care o aveau de citit pentru limba română. Din ce am înţeles era vorba despre “Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” a lui Camil Petrescu. Discutau între ele tot de o strategie. Cum ar fi să citească.. şi nu prea. Dialog:
– Câte pagini are?
– 250 de pagini (uau, câtă precizie… nu 263, nici 244…)
– A, e bine.
– Da, dar să ştii că e scris foarte mic. (detaliu important, bag de seamă, dacă este adus în discuţie, că nici la piaţă când te duci nu alegi cartofi mici, în loc de cartofi mari)
– M-am gândit prima oară să văd filmul (memoria mă încearcă: ce film?!)
– Păi, şi? Scapi mai ieftin!
– Da, dar am înţeles de la alţii (deci pe surse, cum ar veni) că filmul se termină altfel decât cartea (ce păcat).
– Asta e.

Hm, interesant. Dar ieftin, din nou. Însă, nu chiar atât de ieftin ca prima întâmplare. Astea două chiar îşi mai dădeau ceva interes.

Nu declar în niciun chip că învăţământul românesc se prezintă în cea mai bună formă din existenţa lui. Nu sunt nici de acord cu faptul că tot ce faci la şcoala te ajută în viaţă, dar am două păreri clare: o carte e bine să citeşti şi o materie acolo, oricare, ar fi bine să îţi placă. Ceva, orice! Fie că eşti un geek şi îţi place matematica sau fizica, fie că eşti un romantic şi nu mai poţi fără franceză, engleză sau desen! Ceva-ceva trebuie să te atragă!

Când vedeam în filmele americane cum trişează elevii cititul cărţilor, prin faptul că ori se uită la filme, ori vânează câte un rezumat făcut după un rezumat al rezumatelor, mi s-a părut ca cititul pe diagonală pe care îl practicam eu şi alţii de vârsta mea, era cu mult mai inocent. Măcar eu îmi clăteam ochii acolo cu ceva, chiar dacă nu-mi mergea bine la inimă cetitul respectiv.

Eu doar constat ce se petrece, nu mă grăbesc să arunc acuze sau să critic (prea mult). Pot însă să descriu cum am văzut eu şcoala şi materiile obligatorii. Şi anume că am ajuns fan al poeziei lui Arghezi (mă surprinde chiar şi pe mine alegerea 😀 ) şi că am învăţat gramatica limbii engleze doar mulţumită faptului că am luat meditaţii în particular, căci la şcoală (din cauza vremurilor) a fost o vânzoleală prea mare de profesori la limba engleza ca să se prindă yes-ul şi no-ul de mine. Deci, cu ceva ‘plăceri’ academice am rămas. Şi nici nu m-am considerat vreodată “fraieră” că mi-au plăcut.

La “vremea mea” am îndurat ostăşesc singura notă de 4 pe care am luat-o la română pentru că nu am înţeles nimic din Nichita Stănescu (am şi eu bubele mele). Cu toate astea, am luat o notă foarte bună la Bac la toate cele 6 sau 7 probe (naiba mai ştie exact câte, căci am fost o “generaţie de sacrificiu” -ca mai toate de după mine- şi mereu se schimba câte ceva). M-am descurcat, asta cred ca este de fapt concluzia.


Sursa foto: keepcalm-o-matic.co.uk
Am avut preferinţe, am avut şi materii nesuferite, dar m-am luptat cum am putut. Ceea ce nu prea văd că se întâmplă cu ăştia mai mici. Nu generalizez, dar mie îmi explica întru câtva notele infinitezimale din fiecare an de la Bac. Ok, eu n-am avut camere de luat vederi să fiu stresată (argumentul tuturor), dar tot nu-i o scuză să pici Bacul. De un cinci, tot ar trebui să faci.

În plus, m-am automotivat să iau o notă mare la toate probele ca să am şanse mai ridicate la admitere la facultate, căci „pe vremea mea”, se dădea admitere, tăticule! Nu era cu dosare şi mediile lui Pazvante! Aşa că mă întreb oare câţi dintre cei care sunt acum în faţa Bacului îşi doresc să ajungă un nume mare în companii gen.. Google, Apple sau Microsoft?! Ok, şi dacă vrei să ajungi acolo, sau în oricare altă parte, faci ceva în sensul ăsta? Te zbaţi? Sau speri să îţi pice din cer norocul, sau să închidă ăia camerele de supraveghere ca să poţi şi tu în sfârşit copia? Şi apropo de asta cu camerele de supraveghere, fraţilor, s-o lămurim odată pentru totdeauna: dacă ai învăţat, vei lua notă de trecere, indiferent câte camere te filmeaza! Camera de supraveghere nu face diferenţa dintre picat şi nota 8-9, ok?

În încheiere, pentru că tot aminteam de Arghezi, trebuie să vă spun şi vouă prima strofă din poezia mea preferată 🙂

În beciul cu morţii, Ion e frumos.
Întins gol pe piatră, c-un fraged surîs.
Trei nopţi şobolanii l-au ros
Şi gura-i băloasă ca de sacîs.

(Ion Ion, Tudor Arghezi)

One Response to “Elevii de azi şi Bac 2013

  1. cine se mai streseaza… oricum aia de conduc lumea, asta isi doresc mase usor de manipulat. Iar oamenii inteligenti sunt ai naibii de scump de “cumparat”, asta daca se vand pe sine… pe cand alde nea caisa pentru un breloc si bricheta pune votul unde trebuie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *