Senzaţii de proaspătă [o].[o]chelaristă

N-am purtat ochelari în viaţa mea. Never, jamais, nunca, mai etc. Deloc-deloc! 😀
Dar eu sunt mai dăşteaptă decât alţii şi când am realizat că eu tot mai vedeam în ceaţă după ce totuşi afară se ridicase ceaţa, m-am dus la un control la oftalmologie. Şi nu oriunde, ci la un cabinet de pediatrie 😀 căci cunosc atât de puţine despre uochi încât sunt ca un copil mic şi merit tratată ca atare. Şi aşa s-a .. întamplat. Pac reţeta!

După uşoara depresie (că vine o vârstă, că etc.), mi-am zis să fac 2 lucruri. Primul ar fi să înşir primele impresii şi 2, să văd partea amuzantă a lucrurilor. 🙂

Încurajez toţi chiorii (literalmente chiori, nu .. altfel de chiori:P) să îşi pună ochelari, iar pentru că nimeni nu vorbeşte despre cum e la început această schimbare majoră, mi-am zis să încerc eu! 😀 Pentru toţi viitorii chiori: 🙂

Impresii:

– ce am auzit prima oară de la ceilalţi:

***”nici nu se observă că porţi ochelari” (părerea mea preferată… eh, na! Poate că şi VOI aveţi nevoie de ochelari 🙂 )
***”îţi stă bine” (n-are cum să-mi stea mai bine decât fără 😀 )
***”o să te obişnuieşti” (minciuuuuni! Minciuni! Să nu îi credeţi! Doar vedeţi bine, în rest, de obişnuit, până acum .. nimic. Cu sexul te obişnuieşti, după ce îţi pierzi virginitatea, dar cu ochelarii după ce îţi pierzi vederea, mai greu…. Plus că unul e de plăcere, iar altu-i de nevoie.)
***”hai că nu e mare lucru” (zici tu care… ori n-ai purtat niciodată, ori ai purtat dintotdeauna! Shhht! E mare lucru pentru mine, punct! Ok?)
***”nici nu o să-ţi mai dai seama că îi porţi” (minciuuuuni, minciuuuni! Fugiiiiţi!! Se aruncă minciuni înspre voi!! Întotdeauna o să vezi rama!! Niciodată nu o să mai poţi să îţi dai ochii peste cap într-un mod la fel de artistic ca fără ochelari.)
***”oh, doamna profesoară!” (.. ce vrei să spui? :D)
***singurul care mi-a spus ceva cu care rezonez într-adevăr, pe lângă dulcegării şi încurajări a zis “niciodată n-o să mai fie ca înainte“. Exact! DA! Nu mă mai vrăjiţi!! M-am dus eu la pediatrie, dar nu sunt copil mic! Cum ar zice englezul: don’t sugar coat it! It sucks and I know it! :))))
***câţiva au început să îmi zică “Doamna Gabi” (arrrrrrrrrrr!! Lasă că o să vă vină şi vouă rândul. Muhahaha! Nu scăpaţi!)

– cum văd eu lucrurile:

*** Clar şi limpede. 🙂 Logic 😛 (multumesc! 😉 )
*** acum trebuie să am grijă de un obiect în plus, iar eu sunt minimalistă (sunt exact opusul femeilor cu genţile pline… )
*** sunt obsedată să menţin lentilele curate. 😀 N-am lustruit nimic atât de atent în viaţa mea.
*** nu-mi mai obosesc ochii în halul în care îmi oboseau spre finalul zilei.
*** mi-e frică să nu-i sparg.

Pe partea funny 😀

– cum i-am abordat prima oară pe ceilalţi:

*** la o intersecţie trebuia să trec de 3 oameni care îmi stăteau în cale. Am vrut să spun pardon, să aştept să îmi facă loc să trec şi să îmi continui drumul. Dar n-am apreciat bine distanţa şi m-am buşit în ei. Am zis pardon prea târziu. Deci, prima senzaţie e că nu mai ştii să apreciezi bine distanţa. 😀
*** i-am întrebat pe toţi cunoscuţii “ce lecţie am avut de pregătit pentru astăzi?” şi “cine nu are temele făcute, să ţină palmele în sus” (ce vreţi, sechele din comunism :D)
*** când erau atenţi la mine, mi-am dat jos ochelarii de la ochi şi am strigat SUPERMAN!!!! (fanii ştiu de ce 😀 )
*** pe ai mei i-am avertizat să ţină câinele legat când îmi anunţ vizita, să nu derutez animalul. Pe mine mă ştie, dar ochelarii…

–alte senzaţii şi impresii.. funny

*** când mi i-am pus prima oară la ochi eram pe stradă în drum spre casă. Am avut senzaţia că sunt într-o bulă atemporară, iar ceilalţi din jur nu mă văd, dar eu îi vedeam. Weird as hell!! :))
*** a fost şi mai greu să apreciez distanţa faţă de sutele de bănci de pe trotuarele din sectorul meu! Mi s-a părut o cursă cu obstacole. Am colecţionat deja 2 vânătai (ouch!).
*** am început să mă uit pe stradă la tot ce vedeam în ceaţă până atunci. Wow! Ce simplu pare totul! 🙂 Acum realizez că probabil păream pierdută în spaţiu, uitându-mă în toate părţile ca şi când nu-mi dădeam seama ce căutam acolo?! 😀 Mă gândesc că peste ceva timp poate chiar mă ia cineva de braţ şi-mi zice “maică, hai să te ajut să treci strada“.
*** am impresia că mă pot holba la oameni fără ca ei să mă vadă. Eşti cu capu’? Sunt ochelari de vedere, nu pelerina invizibilităţii!
*** în sfârşit văd HD la televizor. 😀 Jur! Până acum eram aproape convinsă că semnalul e prost. 😀 Altfel spus, acum înţeleg ce au vrut să spună vânzătorii de la magazin că televizorul meu e HD.
*** astea fiind spuse, am fost atât de încântată de definiţia televizorului, proaspăt descoperită, încât în prima seară am adormit cu ochelarii la ochi (o manevră clasică. Bifat!). 🙂
*** de acum “am prea multe pe cap” se traduce prin: cercei, căşti şi.. ochelari. 🙂
*** expresii de genul “wow, ce mare e!” încep să capete sens
*** trasul unei palme peste faţă a devenit dificil. 🙂
*** sper să nu ajung personajul “unde mi-am pus ochelarii?!” pe care îl ştim cu toţii
*** mişcarea lui De Niro din Socri de cosmar în care îi arată ginerelui că va fi “cu ochii pe el” a devenit cu patru degete şi nu cu două în cazul meu.

*** acum observ şi eu cât de ‘curat’ făceam de fapt în casă.
*** de când port ochelari, parcă şi aud mai bine. :)))))))
*** mi-am dat seama că cel mai bun photoshop pentru actorii din filme este un om chior ca mine. Deci, când un actor are prea multe riduri pe faţă, mă interesează filmul, dar nu suport să-i vad faţa, pot să-mi dau ochelarii jos şi îi dispar ridurile instant! O mişcare mai rapidă decât ore de muncă la calculator. 😀
*** de când am ochelari par mai inteligentă (doar par, nu va temeţi)
*** am dezvoltat un nou truc: dacă vreau să intimidez pe cineva, fac o pauză, mă uit adânc în ochii omului şi îmi dau jos uşor ochelarii de la ochi (evident, după aia sunt legally blind -exagerez- şi o ard ca De Niro “are you talking to me?!“)
*** am senzaţia permanentă că am un parbriz peste ochi. Aş putea spune că înţeleg ce simt maşinile 😛
*** de fapt, cred că ştiu ce simt şi televizoarele. Pe vremea lui Ceaşcă aveam un tv alb-negru „Diamant” căruia, din dorinţa de a vedea color, tata îi pusese în faţa ecranului un geam colorat. (asemănările cu geamul ăla mi se par zdrobitoare!)
*** de când port ochelari lumea pare să fie mai atentă la ce vorbesc! (note to self: trebuia să îţi pui mai demult!)
*** a fost unul care mi-a zis că .. sunt murdară pe faţă (.. haha, bine că eşti tu deştept!)
*** când traversez strada, nu pot să mai văd cu colţul ochiului şi să fiu sigură că nu vin maşini, trebuie să întorc tot capul, ca bufniţa.
*** sunt oficial un aragaz cu patru ochi.
*** acum am înţeles de ce ochelariştii n-au mişcări normale (naturale) din cap şi arată goofy când privesc.
*** deşi văzusem de zeci de ori afişul cu “Adaosul comercial este între 0-100%”, acum am realizat că nu observam un zero. În realitate era 1000%. Ăsta da şoc! True story!
*** încă îmi bag degetele în lentile din greşeală, când mă gâdilă ceva la ochi (un fir de păr, o geană). Ceva e în plus între ochii mei şi degete, clar!
*** prima oară când m-am dus la baie, i-am dat jos. N-am vrut să văd nimic “HD” acolo. Dăţile următoare am uitat de ei. Am rămas îngrozită! :)))))

Bancuri:

Intră o blondă într-o farmacie şi întreabă :
– Aveţi ochelari?
– Pentru soare?
– Nu, nu, pentru mine!

(şi.. în spiritul ultimei mele.. impresii de mai sus)

– Oh, scuză-mă, era cât pe ce să mă aşez pe ochelarii tăi.
– Nici-o problemă…au văzut ei lucruri şi mai nasoale…

Cam asta a fost odiseea benocloasă de până la momentul de faţă. Nu cred că am trecut prin întregul botez al focului.. încă nu cunosc senzaţia că se aburesc când trec din mediul rece în cel cald. Dar nici n-o aştept cu interes. Sper doar să nu mă panichez când s-o întâmpla. Ţineţi-mi pumnii! Hai, îi ţineţi? Că nu vă văd!?