Suricata în acţiune!

Cum atacă o babă în biserică

Acest articol a fost citit de 1060ori

angry-old-lady

Vă spuneam zilele trecute că am nimerit (că aşa îmi e norocul) cel mai plictisit popă din câţi există. Cu căscat, scărpinat în palmă şi ros pieliţele unghiilor (curioşii găsesc popa cu pricina aici).

Ulterior (şi în multe ocazii anterioare) am descoperit şi alte personaje care fac parte din această lume minunată a oamenilor săraci cu duhul (atenţie! trebuie să cunoaşteţi corect expresia ca să o înţelegeţi, altfel nu accept acuze gratuite…) care totuşi cred că e ok să fii bădăran, încruntat şi sictirit pe viaţă dacă te duci la biserică din când în când.

Într-una din zile. La biserică. Slujba trebuia să înceapă în scurt timp. Preotul ne avertizează că pictura de pe pereţii bisericii este într-o stare avansată de degradare, prin urmare suntem rugaţi să nu ţinem lumânările aprinse mai mult de 5 minute după începerea slujbei. Apoi a început slujba.

Zice popa acolo ce zice, când mă trezesc la un moment dat că mi se smulge din mână lumânarea pe care o aveam aprinsă. Recunosc, uitasem ce a spus popa, iar dispariţia bruscă a lumânării m-a trezit ca din somn. (Ce naiba, Doamne iartă-mă, s-a întâmplat?!). Mă uit, o babă care n-a catadicsit să se prezinte, culegea lumânările tuturor. Fără să informeze oamenii asupra a ceea ce face (că poate omul n-a fost atent la popă la explicaţia lui pentru cele 5 minute…), baba culegea lumânările tuturor, fără un cuvânt, de parcă culegea mere din pom.

Mă uit stupefiată, îmi aduc aminte că popa a spus să le stingem, dar după efortul de memorie (oare ce mai zicea bărbosul?!) îmi dau seama că n-a menţionat că cineva le va „colecta”. Am făcut o moacă mirată, apoi mi-a trecut, doar nu aveam să mă iau la harţă cu baba…

Eu, căci alţii…

Când mă uit în spatele meu după babă, mai să nu fiu martoră la o cafteală. Muta pământului care îţi stingea lumânarea din mână apoi ţi-o „fura”, a dat nas în nas cu o altă babă. Eh, şi să vezi confruntarea babelor. (Clash of the Titans)

Baba a doua a tras înapoi de lumânare, nevrând să i-o dea celeilalte. Apoi baba „colectoare” s-a căznit să i-o smulgă din mână! Astalaltă, nu! „De ce îmi iei lumânarea?! E lumânarea mea!” (fir-ai a dreacu’!… uneori înjurăturile sunt acolo, chiar dacă nerostite…). Baba 1 tot trăgea, baba 2 tot se opintea! Iar eu am rămas cu gura căscată! Mi se parea ireal: un meci de box in biserică între două babe! Şi tocmai când crezi că la vârsta senectuţii nu mai ai forţă în tine, să le fi văzut pe babe cum trăgeau amândouă de ce?.. de o lumânare. Vă jur! Mă apuc de scenarii SF… căci aşa ceva îl bate pe George Lucas din 9 galaxii depărtare!

Şi când credeam că nu are cum să devină totul MAI ridicol, ghiciţi ce se întâmplă?

Baba 1, care colecta ca mutulică lumânările, fără să le spună oamenilor (enoriaşilor, la naiba!) nimic… se apucă şi ţipă la preot (care atenţie! se afla în timpul slujbei) „Părinte, nu vrea să dea lumânarea!” (plus mimica unui copil care se plânge părinţilor că Gigel i-a furat jucăria….)

Ce face popa? Îşi întrerupe slujba şi începe să le explice tuturor că ar fi bine sa cedeze lumânarea (o spunea de parcă vorbea de cedarea unui rinichi sau a unei bucăţi de ficat…) pentru că o să cadă biserica pe noi.

(bine, hai recunosc, aici e singurul loc în care am înflorit-o. Restul e mai real ca focul! Nu a spus popa că o să cadă biserica pe noi, dar tot ne-a ţinut un discurs de tipul trasului de urechi, că trebuie să avem grijă de biserica lui Hristos, că aia nu e biserica lui… că etc… Ce-mi place mie cel mai mult: un popă care te ceartă că nu eşti un bun „credincios”, care în loc să se uite la bârna din ochiul lui, vede paiul din ochiul tău… )

Zona crepusculară şi nu altceva! Două babe care se iau la harţă şi îmbrânceli, una dintre ele STRIGĂ la preot ÎN TIMPUL SLUJBEI, ăla ÎNTRERUPE slujba… şi ne atrage atenţia că vor cădea picturile de pe pereţi pe noi…

Ştiu, comunismul românesc nu era fan biserici, şi cu toate astea observ un comportament atât de comunist şi de o falsă evlavie de… vă zic sincer că mă ia cu leşin. Cum de e posibil aşa ceva!?

Cât o costa pe baba 1 să explice CIVILIZAT oamenilor DE CE vine sa le ia lumânările, că doar nu suntem vite în staul să primim stăpânul cu „di, boală” când ni se ia bălegarul sau când ni se aduce fâneţ proaspăt. Oare câţi nervi patinaţi avea baba aia de era aşa de greu să vorbească frumos? Pun pariu că baba 2 i-ar fi dat lumânarea dacă i s-ar fi cerut civilizat.

Hai că-mi placi, mai dragă. Civilizaţie la biserică? Unde? Când ai văzut tu aşa ceva?

În încheiere adresez doar două vorbe babelor stresate:

Dragi babe urâcioase,

Tineretul din ziua de azi nu are motive să vă cedeze locul în autobuz, să vă vorbească cuviincios şi să nu vă îmbrâncească, chiar dacă vă plângeţi că aveţi celebrele operaţii. Pentru că nu au un exemplu bun în voi, iar operaţiile cu pricina se pare că au constat in eliminarea nu a pietrelor de la ficat, rinichi sau alte locuri, ci a ultimei fărâme de bun simţ care ar putea să vă mai caracterizeze.

Ştiu că nu mai înveţi un cal bătrân să tragă la jug (mă îndoiesc că pricepeţi apropoul meu, însă voi abuza în continuare de dreptul la liberă exprimare…), aşa că nu am pretenţii mari de la voi şi ştiu că nu mai am nicio şansă să vă mai educ eu într-ale civilizaţiei.

A, şi încă o vorbă pentru voi: vorba dulce, mult aduce. 😉

Aşa, ca fapt divers.


2 Responses to “Cum atacă o babă în biserică

  1. eu cred ca mai vindea o data luminarile alea. 😀

    • Gabitelu

      oricum sunt si interese materiale la mijloc, desi aici era vorba doar de proasta crestere si prostie, multa prostie… 🙁

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *