Suricata în acţiune!

Popa plictisit de mort

Acest articol a fost citit de 1175ori

funny church

Dacă spuneam “plictisit de moarte” era aproape echivalent. Am dat de curând peste cel mai plictisit popă din lume. Mă rog, din lumea ortodoxă.

Am avut ocazia nefericită să particip la o înmormântare. Din nefericire, cu o moarte suntem toţi datori, iar în cazul acesta chinul vieţii era prea mare şi prea lung ca să nu fii împăcat cu evenimentul. Prin urmare, era ceva previzibil, chiar dacă nu neapărat fără durere.

Treaba e că unii popi fac parte din categoria celor mai dizgraţioase şi mai jenibile persoane de pe faţa pământului, genul ăla de fiinţe bipede pe care cu greu le poţi numi oameni. Iar atunci când s-a văzut popa-l nostru cu mortul în faţă să îi facă ultima slujbă, când a văzut etatea defunctului şi mai ales că treaba se întâmpla după o slujbă de duminică, s-a arătat plictisit atât de mort, cât şi de moarte. Sau poate era plictisit de viaţă. Încă nu mă pot hotărî cum să îi încadrez starea.

Eu înţeleg că de bătrâni suntem cu toţii plictisiţi (ca să mă exprim exagerat), că ştim cu toţii că oamenii într-o etate avansată vor deceda la un moment dat (după cum am aflat ‘surprinşi’ la moartea lui Sergiu Nicolaescu la începutul anului…), şi ştim cu toţii că trebuie să îi faci toate rânduielile omului, ca să treacă împăcat în partea cealaltă. Deci da, dacă e s-o privim la rece, privim evenimentul un pic distant, ca pe o formalitate. De aici însă până la plictiseală şi sictir, e cale lungă.

Nu ştiu de ce mă las surprinsă în continuu de astfel de personaje (câteodata mi-aş da palme singură să mă trezesc la realitate şi să mă lepăd de normalitate!). Popă mai plictisit decât ăsta n-am văzut în viaţa mea! Şi se miră unii de ce n-am încredere în făcăturile astea de mesageri ai Domnului.

Şi cum zicea el acolo “aleluia” şi “Dumnezeu să-l ierte”, începuse pasă-mi-te să îl mănânce podul palmei. Aşadar, a început popa-l nostru să se scarpine în palmă. Apoi, între alte “aleluia” şi citiri din cartea sfântă, a observat cum avea pesemne o pieliţă la o unghie, care îl deranja, evident… Aşa că, ghiciţi ce a făcut? Aţi ghicit: a început să îşi roadă pieliţa! Cum e, măi dragă, să cânţi bisericeşte în timp ce îţi rozi pieliţele de la degete?

Mai apoi a început să caşte de zor şi din când în când se freca la ochi. Ceva sublim. Asta neluând în considerare faptul că în timp ce celălălt cânta (că erau doi), ăsta pe care îl mâncau palmele ‘asculta’ cu ochii închişi şi din când în când tresărea ca şi când se trezea brusc din somn. Cel mai plictisit şi obosit popă de pe planetă!

Când îşi scotea căciula (să mă iertaţi, n-o să învăţ denumirile straielor preoţeşti doar de dragul conversaţiei acum…), când şi-o punea la loc. Când îşi dădea jos ochelarii şi se freca la ochi, când mai căsca. Când îl mai mânca în palmă. Orice, numai stare nu avea. (Doamne, nu se mai termină slujba asta odată!!!).

De ce să te mai duci la slujba unui astfel de personaj?
De ce sa îl mai asculţi?
De ce să îţi pierzi timpul cu aşa ceva?

Cum poţi să iei un astfel de personaj în serios?! De ce i se permite să se considere purtătorul cuvântului Domnului, sau cum i se mai spune? De ce ar trebui să ascult de el? De ce nu poate să fie un exemplu? De ce nu se poate abţine şi se comportă ca un copil mic şi fără stare? Ba chiar a încurcat ce trebuia să zică şi a făcut un schimb de priviri cu celălalt.

Eu credeam că e o chestiune serioasă o înmormântare. Dacă nu e serioasă, să îmi spună şi mie, ca să nu îi mai dau căruţa de bani pe care mi-o cere (deşi toţi se ca*ă pe ei că nu trebuie să dai bani la popă), şi să aruncăm mortul în groapă fără nicio spoială de slujbă cum face ‘mealui!

De fapt, dacă stau şi mă gândesc şi totul e o formalitate şi nu trebuie să luăm în serios nimic şi ne plictiseşte şi viaţa şi moartea, atunci şi în loc de botez la biserică, să îi trântim o cană de apă de la robinet ăluia mic în faţă şi gata l-am botezat in doors, iar în loc de nuntă, le trântim mirilor pe cap acasă două coroniţe de flori (culese de pe câmp), le zicem acolo ceva, dar măcar să fie din suflet (gen “iubiţi-vă mult”) şi gata, două verighete înfipte pe degete şi ALELUIA! Gata şi slujba de cununie!

De ce să mai dăm bani aiurea la popă? Că oricum nu îi pasă de noi. Oricum e ceva banal: încă un copil de botezat, încă un cuplu de cununat şi încă un mort de îngropat. It’s every day business, iar ei sunt atât de sictiriţi că îi deranjăm cu treburile astea…

Ce dreacu’ mai vin şi ăştia cu mortul duminica, când eu sunt sculat de la 6 să fac slujba de duminică care m-a plictisit de moarte. Hai sictir cu mortul vostru…


5 Responses to “Popa plictisit de mort

  1. :))) nu esti normala. Am ras bine da nu-i de ras
    Auzi, eu il trimiteam de-acolo si sapam o groapa in gradina sub un cires, puneam niste melodii de-astea mai dospite la pick-up si invitam lumea la sarmale.

  2. Hapi: nu ai voia sa faci groapa asa, oriunde … 🙂

  3. Da o astup repede, nu vede nimeni 😉

  4. Pingback: Cum atacă o babă în biserică | Găbiţelu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *