Suricata în acţiune!

Păzea! Fereşte-te de paznicul tataie!

Acest articol a fost citit de 3713ori

217711-paznic
Sursa: www.romanialibera.ro

Văd des agenţi de pază care arată atât de jalnic, încât n-ar fi în stare să sperie nici un pisoi să îl facă să nu fure dintr-un magazin, să nu jefuiască o benzinărie sau să nu miorlăie prea tare în metrou ca să nu deranjeze călătorii ăia mulţi la Victoriei dimineaţa.

Ok, fiecare are nevoie de un loc de muncă, dar care e ideea din spatele paznicului care arată ca un tataie gârbovit, tras la faţă, fără vlagă în el, pipernicit şi care pare să fie la câteva zile distanţă de pensie? Poate nu înţeleg eu rolul unui agent de pază, dar nu cumva e ăla de indimidare a unui posibil infractor să nu facă… infracţiunea?! Rolul de a menţine ordinea şi disciplina? Rol de securitate? Să dea impresia de “nu te teme, totul este în regulă” (cum zic americanii)? Căci mie nu îmi da impresia un agent de pază cu tipologia lui tataie că ar putea să mă protejeze. Dar nu neapărat pe mine, ci magazinul împotriva hoţilor de haine scumpe (căci România e patria lor, a hainelor scumpe, nu a hoţilor -mă rog-), sau farmacia împotriva drogaţilor care se droghează cu produse de igienă feminină (şi pe mine m-a mirat…) şi tot aşa. Cum poţi să protejezi ceva când eşti un tataie?! Sau arăţi ca un agarici doar piele şi os?!

Eu zic că un paznic.. păzeşte, nu?

Deci, care e scopul? Dacă nici hainele din magazin nu le poate proteja, dacă nici metroul să nu iasă de pe şine nu îl poate preveni (Superman există doar în benzi desenate), eu nu înţeleg de ce firmele astea de pază au peste tot dispersaţi agenţi de pază ‘fioroşi’ pe care îi poţi răni dacă îţi cade îngheţata din cornet direct pe bocancul lor. Căci sunt unii la metrou de dacă strănuţi prea tare, rişti să îi sperii şi să o ia la fugă. Aşadar, care e scopul lor? Care e rolul lor de agent?

Când îl văd pe câte un tataie adus de spate (cum vedeam chiar ieri unul în metrou) cu o cămaşă pe el pe care scrie “Security” sau “SWAT” (zău, SWAT?, adică Special Weapons and Tactics? Să mori tu!) mă gândesc că chiar şi-n fustă şi sandale, dacă e să facem o întrecere la fugă, îl depăşesc mai repede ca Road Runner din desenele animate. Da, chiar şi cu fustă cu volane, chiar şi cu zorzoane la gât, cercei în urechi, brăţări multe la mâini care zdrăngăne şi cu poşetă pe umăr. Da, eu aş pune pariu că mi-ar înghiţi praful! Şi să nu vă imaginaţi că sunt cine-ştie-ce atletă sau că am făcut sport de performanţă în tinereţe şi aleg seara când vin de la muncă prin parc. Nu, pur şi simplu eu. Cred că şi dacă mă ridic de la masă după un prânz copios, tot îl depăşesc fluierând (bine, pentru asta se presupune că ştiu să fluier, dar asta e un mic impediment doar.. Măcar să fie asta problema: ce mă fac dacă-l depăşesc, că nu ştiu să fluier…?!)

Şi-mi zice o prietenă când îl vede pe nenea cu cămaşa SWAT la metrou (probabil tataie ieşise de la păzit şi se ducea acasă, cu sacoşa de plastic după el, în care probabil îşi cărase sendvişul să mănânce la prânz) “Eh, râzi tu râzi şi te miri, dar cine ştie ce bestie zace în el! Cine ştie ce Cichi Cian se trezeşte la viaţă şi intră în acţiune” Zău? Eu chiar aş vrea să văd.

Imaginaţi-vi-l pe tataie al vostru (majoritatea dintre noi a avut ocazia să şi-l cunoască) cum aleargă el după un puşti prin Mall, care a vrut să poarte şi el ultima fiţă de adidas, dar nu şi-a permis catralioanele de euroi care costă. ATUNCI imaginaţi-vi-l pe Cichi Cian de tataie (fiecare cu imaginea tataielui său în minte) că o rupe la fugă ca Usain Bolt după puradel (ptiu, drace, n-am vrut să jiCnesc pe nimeni), şi mi ţi-l ia, şi mi ţi-l prinde de-o ureche, şi mi ţi-l muştruluieşte, şi mi ţi-l altoieşte cu pulanul şamd. Eh, vă imaginaţi un aşa tataie?

Eu cred, sincer, NU DOAR că i se pare greu dimineaţă când îşi pune vesta aia cu toate armele de asalt pe ea, dar cred că nici nu prea are idee care pe unde se află pe ea DACĂ chiar ar fi cazul să intervină. Pentru că eu bănuiesc că un astfel de agent de pază care pare vai de soarta lui, funcţionează în societate pe principiul sperietorii de ciori. Adică, dacă ai o tarla plantată cu pepeni şi nu vrei să se aciueze ciorile (alea care zboară) să îţi mănânce recolta, plantezi o momâie şi SPERI ca potenţialii infractori, adică ciorile (din nou, alea care zboară), să se sperie de ea şi să nu te fure. Iar dacă nu se sperie, asta e. Cam aşa şi agentul nostru de pază, dacă reuşeşte să te indimideze cumva, bine, dacă nu, asta e.

A, dar să uităm de tataie o clipă. Mai sunt şi agenţii ăia de pază cât dulapurile. Şi pe ăştia i-aş dovedi la alergat. Numa’ că pe ăştia i-am ginit. Măcar arată că şi cum ar putea să îţi rupă până şi ciocanul şi nicovala din ureche (dragii mei care aţi făcut şcoala pe ouă, p-astea din urmă le găsiţi în cartea de anatomie şi nu în lada cu scule…).

S-ar putea data viitoare când îl mai văd pe câte un vlăguit de agent de pază, să îi ofer sticla mea cu apă sau sendvişul meu, că prea arată amărât şi nemâncat. S-ar putea să mă ofer eu să îl păzesc, iar el să se aşeze pe scaun, că poate a obosit. Săracu’


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.