Acest articol a fost citit de 1538ori
De curând am asistat împietrita la o scenă la care nu mă așteptam. O mamă tânără își lovea copilul de nici 1 an jumătate peste mâini, cu putere și ură, ca să nu mai bage în gură ce găsea pe jos. Era prima ploaie din viața lui, iar el sărea în baltă, apoi băga mâna în baltă, apoi în gură. Iar mamă-sa, furioasă, îl certa! Țipa la el să nu mai facă și îl plesnea cu o forță de cred că și pe un adult l-ar durea.
N-am știut cum să reacționez… Retrospectiv, îmi pare rău că n-am zis ceva. Cumva, cred că e și vina mea că s-a întâmplat asta. Că n-am oprit bestia aia cu rol de mamă.
Până n-ai copii, nu știi cum te simți vizavi de copii. Nu conștientizezi existența lor la modul profund. Ci sunt doar o categorie socială care te deranjează când au tantrumuri de urlă ca apucații, se trântesc cu curul de pământ când vor ceva, te deranjează din vecini că plâng noaptea, și alte necazuri ‘periferice’. Dar nu ești ACOLO să vezi cum e. Nu știi că se depun eforturi monumentale să stăpânești situația. Social, vorbind, că asta ne interesează. Nu?
Dar când ajungi să FII TU parte din poveste, e o cu totul altă treabă. Tu ștergi muci, caca, pipi, bale și alte lichide. Tu îl legeni, tu îi faci baie, tu îl îmbraci, tu ești cu el la cumpărături.. Tu, tu, tu.
Și când faci toate astea, pare greu de crezut, dar poți să uiți cel mai important lucru, că îl iubești.
Iar când văd o bestie cu chip de mamă că își lovește copilul peste mâinile alea atât de mici de deabia apucă ceva cu ele, mă întreb cum de e posibil. L-o iubi?
Iar asta e o femeie de clasă socială medie spre înaltă. Dar, nu poți judeca omul după haine. Căci, cel puțin directoare de bancă aș fi zis că e.
De ce încă gândim că este ok să bați sau să ameninți cu bătaia, încă in 2020,în păturile sociale de sus, căci în mediul rural nici nu vreau să știu cum e.
De ce nu îl iubești? De ce nu îl poți trata cu blândețe? De ce nu vede singură că își maltratează propriul copil? Știu că și l-a dorit, ca am auzit-o cu altă ocazie. Dar nu menționa nimic de bătaie,cum că și l-ar fi dorit ca să îl bată.
Mulți înțeleg greșit din faptul că un copil trebuie să asculte, că trebuie să îl și lovești ca să te știe de frică. Iată, recitiți ce am scris în ultima frază, vă sună a lucru normal?
Nimănui nu ii convine să primească sfaturi gratuite despre cum să își crească copiii. Dar bătaia este ceva ce nu ar trebui să se întâmple deloc. Copilul ăla nici nu vorbea, la nici un an jumate! Ce să înțeleagă el din bătaie???
Nu știu precis ce voi face dacă o mai văd data viitoare tratând-și așa copilul. Sper să nu fie o reacție de ură de moment în care o tratez cu aceeași monedă. Vreau doar să le reamintesc tuturor că în ciuda tuturor rahaturilor copilăriei, vă iubiți copiii! Nu îi loviți! Ei au nevoie de afecțiune, nu de bătaie. Atunci când vă simțiți încolțiti de gânduri nasoale, aduceți-vă aminte cum v-ați simțit voi când ați fost bătuți! Nu mai repetați istoria.