Piatra e viata mea

Am un obicei de neredresat. Cand ma duc la munte adun in limita a cat pot sa car, tot felul de pietre, pietricele si pietroaie si le aduc cu mine acasa dupa fiecare excursie. Treaba e ca realizez ca in ritmul asta, daca toti ar semana cu mine, in cativa ani n-am mai avea munte la .. munte, ci ar disparea cu totul la oras (ai naibii oraseni!). Ce Rosia Montana, s-o vezi pe Gabita cum cara in fiecare an cate o pietricica cu ea. Cu carca, cu rucsaul in spinare, pe tren, prin buzunare, cate un pic, cate un pic.

Si cand s-au saturat pietrele de mine, mi-au tras o farsa, in doua acte:
1. Dupa ce am coborat de pe munte, am poposit la o terasa pentru ceva mancare. Cand sa scot portofelul, s-au revarsat toate pietrele si pietroaiele peste tot. Parca prinsesera viata. Treaba e ca nu stiu cata lume a vazut faza si cu cata complicitate la adunam pe toate inapoi, problema era ca nestiind cate erau exact cele care scapasera libere, m-am repezit la ultima de sub masa, ca sa constat ca de fapt era o bucatica de ficatel. N-am avut curajul sa ii spun ospatarului ca e o bucata de ficat sub masa, pentru ca imi era rusine sa recunosc modul in care am descoperit asta. Eu ii aparam secretul, daca si el imi proteja nebunia. 😉

2. De obicei nu spal pietroaiele pe care le strang. Le aduc si le pun intr-un loc frumos, intr-un coltisor din casuta mea. Sa fie ele acolo, cat mai virgine (ma rog, cel mai virgine ar fi fost daca ramaneau la munte…). De data asta m-am hotarat sa le spal pe toate. Eh, si cum le spalam eu acolo, una dintre ele a inceput sa pluteasca. Acum va intreb eu: ati mai vazut voi pietroi care sa pluteasca pe apa?! Eu nu. Cand colo, ce sa vezi? Carase Gabita mea o bucata frumoasa de plastic. Trebuie sa recunosc ca prea roz arata… Asta trebuia sa fie indiciul esential! Adica am carat cu mine un plastic deghizat in pietroi. Cum ar veni, am carat plasticul ca un ‘bolovan’ ce sunt. 🙂

Ca orice viciu (sincera sa fiu, treaba asta cu pietroaiele in categoria vicii intra, nu credeti?), imi este greu sa renunt. Cand le vad asa colorate, cu forme ciudate, stralucind in soare, parca imi fura mintile. Trebuie sa le am! Nu ma pot abtine, sunt ca vorba cuiva cunoscut “a mers mosul pe drum, a gasit un cacatel si l-a bagat in traista”.