Tampenii de copil mic

M-am pregatit de mult sa public asta, iar azi de ziua copilului, mi se pare cea mai buna ocazie. Daca nu le scriu acum pe hartie (vorba vine), cu timpul incep sa le uit. Pe masura ce ma indepartez mai mult si mai mult de anii aia fantastici, uit toate tampeniile pe care le-am facut, dar si jocurile cu care ma distram, iar asta fara Nintendo, Wii sau smartphone. Le scriu si ca aducere aminte, dar si ca avertisment, pentru ca daca EU, o adevarata icoana (haha) am fost asa si nu ma recunosc, atunci trebuie sa fiu cu ochii ca pe butelie cand vor ajunge pe lume niste mini-me. 😀 Intr-o ordine aleatorie despre vremuri in care ti se scuza orice:

1. Cand eram eu cuminte si ma jucam frumos, faceam baloane de sapun de la balcon. Etajul superior la care ma aflam era perfect pentru dansul bulelor de sapun. Evident, samponul era la mare cautare. Faceam chiar concurs cu vecina (de-o seama cu mine), care face cele mari baloane!

2. De fapt, cu vecina ne strigam pe balcon. Daca raspundea, bine, daca nu, o cautam mai tarziu. Ehe, ce retele de socializare erau atunci. Insa, mie mi-a placut discretia si preferam sa sun la usa decat sa tip din strada la geam.

3. uneori ieseam toate fetele de pe scara vara si ne jucam pe patura la geamul de pe casa scarilor intre etaje, unde aducea fiecare toate jucariile pe care le aveam. Iar cand ne jucam de-a comertul, rupeam frunze din pom si le consideram bani. Cand ne mai plictiseam, faceam scheleti din frunze de nuc si mazgaleam peretii si trotuarul cu ‘zeama’ de la frunze, pe post de creta. Sa nu mai zic ca era la mare cautare creta.

4. Cand eram copil tembel, insa, aruncam pungi de apa din casa pe strada! Evident, in cel mai mare anonimat posibil. Nu prea eram eu asa mare fan al chestiei asteia, pentru ca pe vremea copilariei mele tembele nu erau atat de multe pungi ca acum.

5. cand eram copil mic si tampit, ma feream de altii ca mine care scuipau de la etaj pe golul dintre balustradele scarii, luand tinta sigura pe orice om nestiutor de pasiunea lor, care intra in bloc. Eu inca mai feresc locul cu pricina si acum, de frica sa nu fiu luata la tinta.

6. Cand eram eu copil care sarea in ajutor (doar atunci cand iesea cu distractie, evident), ma ofeream sa car apa de la cismea. Da, cismea. Pentru ca apa nu ajungea mereu la etajele superioare ale unui bloc cu 10 etaje, sau nu avea suficienta presiune (sa traiasca Nea Nicu), asa ca tot cartierul facea coada la cismeaua din coltul strazii (intre timp, desfiintata). Iar eu vorbesc de o zona destul de aproape de centru. Ca sa nu zica vreunul ca locuiesc unde incepe porumbul sa creasca. Numai ca ma duceam ziua si ma uita Dumnezeu pe acolo pana seara, spre disperarea parintilor…

7. cand eram copil mic si nu eram suficient de mare incat sa ma duca liftul, circulam doar pe scarile blocului. Iar de multe ori greseam etajul si intram la alti vecini in casa. Iar de multe alte ori ma minunam de ce e usa incuiata. Asa ca se mai intampla sa ma plimb in sus si-n jos pe scari pana nimeream usa mea. Pe langa faptul ca eram mica si aiurita, tineti cont ca pe vremea aia toate apartamentele aveau aceeasi usa, nu erau ca acum in mii de culori si stiluri.

8. in plimbarile mele pe scara ma imprietenisem cu pisica vecinei de la 3. Vecina ii dadea drumul afara, iar pisulina se intorcea singura acasa. Numai ca neajungand la sonerie, o sunam eu pe vecina sa ii deschida usa. Inca am ramas bunul samaritean pentru toate pisicile si toti cateii de prin cartier.

9. cand eram copil mic, dibaci si fara multa minte, ma cocotam pe 2 scaune si o masa in forma de piramida ca sa ajung sus de tot la tocul superior al usii, unde tineau ai mei cheile, despre care stiam eu cu siguranta ca deschid multe usi! Si deschideau. Ce comori gaseam in spatele fiecarei usi, nici nu aveti idee. 😀

10. de multe ori, cu acele chei dobandite chiar ieseam afara din casa fara aprobarea parintilor, lasand usa descuiata, basca ii mai si minteam pe vecini cum ca parintii mi-ar fi dat voie sa ies afara. De fapt, odata chiar, l-am mintit pe un nene care livra butelii (ca pe vremea aia trebuia sa comanzi butelii daca voiai, nu te puteai pur si simplu duce la un centru de reincarcare, pentru ca era bataie mare de cap, cozi, liste etc.). I-am spus ca nu stiu familia X, desi nenea ala venise la noi, iar eu eram familia X la care el facea livrarea, eu alegand cu o mare nepasare sa spun “nu stiu”. Ba mai mult, daca ma mai ajuta memoria, cred ca i-am mintit si pe ai mei ca nu l-am vazut pe nenea cu butelia (care era pentru bunici la tara), doar pentru ca imi era frica ca vor sti ca eu am iesit afara. Daca atata gandeam eu atunci. Oricine ma intreba, ii abuream simplu: nu stiu, nu cunosc, am voie sa ies afara. 😀

11. Cand eram cel mai tembel copil, insa, daca ma plictiseam rau de tot in casa, deschideam larg geamurile si goleam dulapul de haine al parintilor pe geam. Le aruncam asa, una cate una, de la rochii, la camasi si costume, spre groaza alor mei care erau intampinati de vecina de la parter “Sunteti domna de la etajul x? Sa stiti ca zboara din cand in cand cate o haina de la dvs. Dar nu va faceti griji, le-am cules eu pe toate din gradina”. Iar mama disperata, cand a intrat in camera, m-a gasit pe mine luptandu-ma cu o camasa d-a lui taica-miu: trageam de o maneca sa arunc si camasa aia, iar cealalta maneca era sub picioarele mele.

12. cand eram mica si plictisita, dadeam toata zugraveala jos de pe pereti, o inmuiam cu apa si o bagam pe gat papusilor. Alea 2 amarate pe care le-am avut. Ca nu prea aveam noroc eu cu papusile, sau ele cu mine. Pentru ca din placerea mea inginereasca, mereu le dezmembram, iar la curatenie, ai mei mereu aruncau partile pe care le gaseau, deci, aveau viata scurta.

13. in alte dati de plictiseala si curiozitate, am incercat sa o indes pe sor-mea in sertarul dulapului. Mi se parea mie ca as avea noroc in initiativa mea. Nu cred ca pot sa descriu groaza maica-mii cand m-a surprins in fapt!

14. alta data, mi s-a facut dor de prajituri si am dat buzna in bucatarie, unde am inceput sa fac un maclavais de faina cu zahar si ulei, intocmai cum vazusem la mai marii sefi ai casei. Iar cand mama a venit, am incercat sa o imbratisez cu toate zoaiele care curgeau de pe mine. Evident, totul din bucatarie a fost aruncat, mai putin eu. 😀

15. in copilarie ne aveam bine cu niste pensionari, vecini cu noi, iar de dragul nostru (si de pasiunea mosului, Dumnezeu sa-l ierte) am inregistrat in holul bucatariei, pe casetofon, o melodie de-a lui Dan Spataru “De vrei sa stii ce inseamna roman”. Cred ca de atunci mi-am format urechea muzicala. Am si acum inregistrarea. Stiu ca sunt eu aia pe care o aud, dar mi se pare grozav modul in care tineam ritmul, puneam accentul, stiam toate versurile si alte subtilitati care imi pare ca le scapa multor ‘artisti’ din ziua de azi. 😉

16. cand era vara, toti copiii de la bloc adunau cele 7 pietre necesare ridicarii unui castel si ne jucam pana ne uita Dumnezeu. Cele mai apreciate fete erau cele care puteau face rost de elastic, cei mai smecheri erau cei care aveau coarda de sarit, iar regii asfaltului (copilariei mele, nu din zilele noastre) erau cei care aveau mingie. Eram cu totii priceputi la hotii si vardistii, ratele si vanatorii, frunza, tara tara vrem ostasi (si acum simt ca parca ma dor bratele de la atatea impinsaturi), iar cand ne lipseau instrumentele, jucam flori, fete sau baieti, telefonul fara fir sau alte minuni la care acum nici nu m-as gandi. 🙂

17. cand eram mica eram mai tupeista. Odata tin minte ca dupa ce am aflat eu puterea banilor, am sustras o bancnota de 100 de lei din portofelul maica-mii (bancnotele alea de pe vremea lui Ceasca, albastre), dar pe care pentru ca m-a mustrat constiinta, am pus-o inapoi in portofel, la scurt timp. N-am idee daca a stiut vreodata si nu tin minte sa fi povestit asta cuiva. Asadar, multumiti de avanpremiera. V-am zis ca am fost tembela. 😀

18. odata am fost la niste prietene in cartier si am stat in fata blocului pana seara tarziu, inspre 12 noaptea. Cand am ajuns acasa, iar ai mei erau foc de suparare ca nu stiau de mine, m-am ploconit o ora intreaga cu cereri de iertare si scuze eterne, pline de pareri de rau si cereri de indurare, asa cum nu tin minte sa fi promis nimic niciodata in viata mea! Niciodata pana acum nu am avut o asemenea desfasurare de forte pentru a cere iertarea din partea cuiva. Mi-a turuit gura fara incetare si tin minte ca imi veneau cuvintele in minte ca si cand rulau pe un prompter, iar eu eram stirista.

19. iarna faceam cu randul la tras sania. Important era sa aiba unul o sanie zdravana, pentru ca faceam ture pe strazi, fara grija masinilor. Mai faceam ture si la alunecatul pe cate un petic de gheata pe care il tot faceam din ce in ce mai lung si mai alunecos, spre disperarea adultilor. Dar si spre disperarea parintilor ca ni se tocesc talpile de la atata dat pe ghetus. 😛

20. cand eram eu copil tembel si ma bagam in discutiile adultilor, ii intrebam diverse, iar cea mai vie amintire este cand l-am intrebat pe un prieten de familie care era chel, dar mai avea un soi de puf pe cap (pe vremea aia nu se radea nimeni in cap), l-am intrebat de ce are parul cret. Ca eu nu mai vazusem om cu parul atat de ‘cret’.

21. prima oara cand am auzit expresia “a da cuiva papucii” eram la tara la bunici si nu stiam ca asist la o barfa in care o vecina ii povestea alteia ca Xulescu i-a dat papucii lui Popescu. Intamplator, cand a rostit expresia, noi tocmai intram in casa si ne lasam papucii la intrare. Atunci le-am intrebat pe femei “pai, si daca i-a dat papucii, cum a mai plecat, desculta?!”… eu stiind ca e praf, sunt pietre si cioburi la tara.

22. cand eram copil mic, tembel si plin de energie, tin minte ca era taica-miu super obosit dupa o zi de munca, atipise, iar eu ma harjoneam cu sora-mea, iar din cand in cand ma lovea constiinta si ii strigam sora-mii “shht, sa nu il trezim pe tata”, chiar langa el dormind.

23. cand am descoperit pentru prima oara cubul rubic, m-am chinuit o intreaga zi non-stop sa il rezolv. Am reusit. Insa am adormit cu el in brate in patul parintilor, iar taica-miu m-a luat in brate sa ma duca la culcare in patul meu. Atunci l-am intrebat (visam) “ai vazut o bucatica de cub asa de mica -aratand din degete marimea-“. Va asigur ca toata noaptea am visat numai cuburi! 😀

24. Intr-o zi, cand mai crescusem, intr-o vacanta de vara, am profitat ca eram singura acasa, iar ai mei la serviciu, si am facut curat in toata casa, apoi m-am apucat si am scris vreo 10 pagini cu “regulile casei” pe care le-am rupt apoi din caiet si le-am lipit pe faianta din bucatarie, de sus pana jos, sa le vada ai mei. N-au avut viata lunga, evident. Iar pe taica-miu inca il umfla rasul cand isi aduce aminte de foilea alea franjurate – pentru ca erau rupte dintr-un caiet cu arc. Nu le-am aruncat, inca le mai am pe undeva. 😀

25. toti copiii ne jucam de-a v-ati ascunselea numai seara, ca sa fie mai greu sa “scuipi” pe cineva. Se jucau si aia mai marii cu noi, dar astia umblau cu siretlicuri: isi schimbau hainele intre ei, se duceau prin gradini si se acopereau cu frunze, iar cele mai strasnice povesti le-am auzit de la cei care cica se cautau prin tot cartierul, iar unii chiar se plimbau cu tramvaiul. Ba chiar unul cica a ajuns acasa, s-a pus la masa, si a uitat complet ca cineva inca il cauta. 🙂

26. imi este dor de vremurile in care ma uitam cu admiratie si chiar ii divinizam pe “copiii mai mari”. Mi se pareau puternici, atotcunoscatori, niste mici adulti. Imi inspirau incredere si ma chinuiam sa fac parte din liga lor. Toata copilaria i-am admirat pe cei mai mari, pana cand am terminat scoala si nu mai aveam pe care altii mai mari sa ii admir. Treptat am inceput sa ii vad si pe cei mai mici decat mine si ma gandeam “ia uite-i si p-astia mici”. Cu un aer de superioritate, evident. 🙂

27. Pana pe la vreo 18 ani chiar, desi imi doream sa fiu tratata ca un adult, lasam intotdeauna garda jos cand veneau in vizita la noi matusile si unchii si primeam tone de dulciuri. Imi convenea maxim. 😀 Dupa aia imi luam alura de om serios… evident. 😉

Ar mai fi de spus, doar atat pentru moment. Pe masura ca trece timpul, imi doresc sa fiu din ce in ce mai mica. Mi se pare ametitoare viteza ca care ma indepartez de anii aia magici. Voua nu? Cateodata imi doresc sa refuz pur si simplu sa fiu adult si sa stau din nou la rand pentru datul cu trotineta. 🙂