Suricata în acţiune!

Draga vecine,

Acest articol a fost citit de 906ori

Am fost educata de mic copil sa ma am bine cu tine. Exista totusi posibilitatea ca aceasta educatie sa derive din latura comunista a copilariei mele. Si asta pentru ca erai primul la care apelam inainte de `89 cand ramaneam fara zahar sau faina si iti bateam la usa, cu un aer smerit, sa imparti din saracia ta si sa-mi dai si mie o cana din cele trebuincioase. In fond, trebuie sa te ai bine cu vecinii, nu de alta, dar daca porneste vreodata vreun incendiu, trebuie sa se gaseasca un om amabil macar sa sune la pompieri.

Acum, la peste 20 de ani dupa alungarea penuriei in colturile negre ale istoriei, te regasesc tot langa mine, cu acelasi caracter binevoitor.

Iti multumesc pentru ca existi. Fara tine nu mi-as da seama cand trebuie sa ma trezesc in weekend, iar eu ca fraiera opream alarma inca de vineri dimineata… Chiar nu stiu la ce mi-a stat capul ?! Nevoile tale de reamenajare a locuintei si design sunt cu mult mai presus decat cele cateva ore pe care le dorm in plus in aceste zile libere ale mele, bag de seama, din moment ce exact cum bate ceasul 8 dimineata iti aud bormasina si ciocanul! Ma intreb oare cand o sa ma inviti si pe mine sa iti vizitez castelul pe care il tot construiesti de 3 luni de zile incoace in chichineata aia de apartament de 2 camere. Prea mi-ai starnit curiozitatea.

Iti multumesc si pentru molozul pe care-l lasi pe presul meu de la intrare. Stiam eu ca presul acela are un scop! Stiam eu ca ma pot baza pe tine! Am invatat chiar si o tehnica noua de curatare a acestuia. Ma uit la tine ca sa invat de la un maestru. Cu o foarte mare dexteritate, ca si cand faci asta dintotdeauna (si chiar o faci), iti scuturi presul tau de la usa prin batai succesive de balustrada casei scarii. Este o adevarata desfatare si norul de praf lasat in urma. Dar, hei, la ce sunt buni vecinii. Am gasit astfel si raspunsul la intrebarea: de ce, cu toate ca nu este niciun geam de la casa scarii deschis, exista asa de mult praf pe usa mea de la intrare?!

Iti multumesc si pentru pipi-ul catelului tau, pe care din genialitatea cu care te-a inzestrat Dumnezeu il lasi sa urineze in balcon, desi nu locuiesti decat la etajul 9, iar eu nu stiu care floare miroase asa de bine la mine in balcon, cu 3 etaje mai jos decat tine, in special in diminetile de vara. Hmmm, o mireasma! Stiu, nu te-ai gandit cand era pui ca o sa faca si pis si caca, stiu, era.. atat de draguuuut. Stiu, ti-e lene sa il scoti la plimbare de doua ori pe zi, de aceea, eu cu placere curat dupa el, ca sa-ti usurez tie munca. Si asta, pentru tot zaharul si faina pe care le-am imprumutat de la tine. Iti voi ramane vesnic recunoscatoare!

Chiar nu stiu ce m-as face fara tine. Zi de zi primesc din partea ta cate un chistoc de tigara, cate o punga, cate o firimitura, cate o eticheta sau un ambalaj. O, vai, marite!, nu stiam ca tu stii ca eu reciclez asa ceva! Este o adevarata onoare pentru mine sa strang dupa tine. Dar niste zat de cafea pentru trandafirii mei nu ai? Mi-ar placea sa ramai un anonim pentru mine, cel care faci asta. Ca un adevarat Mecena, sa dai saracilor PE MASA DIN BUCATARIE astfel de.. produse. Interesant este ca nici anonim se pare ca nu vrei sa ramai. Pentru ca atunci nu s-ar explica de ce te lasi asa de usor descoperit, eu stand la 6, iar tu trimitandu-mi ambalajul de la noua jucarie luata copilului tau „cu varsta intre 1-3 ani” (citat de pe ambalaj). Eu chiar cred ca te-as gasi, ca doar stai deasupra mea in celelalte 4 etaje ramase pana la 10, si in vremuri de asa restriste cati isi mai permit sa aiba un copil? Insa, ma gandesc la dorinta ta de a ramane un sponsor anonim.

Te port cu mine zilnic in suflet si in gand, in special cand calc in ramasitele cainelui tau, alea mai solide. Sau in baltoaca pe care sarmanul animal n-a mai putut sa nu si-o suprime pana la iesirea din bloc. Ador sa ma uit la tine pe geam, sa vad cum il lasi sa defece chiar in usa intrarii din bloc, iar la intoarcerea in scara sa imi negi cu seninatate ca nu a fost animalutul tau! Asa dubii asupra integritatii mele psihice n-am mai avut. Nu, sigur nu, mi se pare mie, trebuie sa ma duc la oftalmolog in drum spre psiholog si sa-mi vindec vedeniile combinate cu nevoia asta absurda pentru normalitate si curatenie! E clar, eu sunt de vina!

Eu trebuie sa iti suport gratarul cu mici din balcon, sticlele sparte de bere din usa de la intrare, dar si gunoiul pe care n-am idee cum dar, pe langa faptul ca a infundat ghena chiar la etajul nostru, mai face si o dara inspre usa ta PE LANGA usa mea! Te rog sa ma crezi pe cuvant cand iti zic ca gunoi pot sa produc si eu! Nu mai fi asa darnic! Ma coplesesti cu atentiile tale!

Te rog suna la usa mea daca am intrerupt apa 2 ore si fac zgomot ca sa repar o teava care altfel te-ar inunda si imi cer scuze ca nu te inund, desi eu ti-am acceptat bormasina zi si noapte atata amar de vreme fara sa cracnesc si fara sa obtin niciun folos de pe urma obedientei mele in fata zgomotului. Este numai vina mea! Atunci nu te-am cautat sa iti multumesc. Recunosc, am atatia bani incat ma scald in ei (d-aia stau la bloc) si nu mi-as permite sa iti platesc inundatia, dar imi permit sa repar teava!

Iar in zilele cand ma intorc acasa rupta de oboseala dupa 10 ore de lucru, cand stiu ca n-am nimic gatit in frigider, apreciez faptul ca imi daruiesti nu o portie de mancare, ci chiar mireasma acesteia, prin faptul ca lasi usa apartamentului deschisa cand gatesti, ca si cum ai gati pentru intreg blocul sau te pregatesti sa ne chemi pe toti la parastas! Nu inteleg manifestarea bucuriei tale culinare! Spune-mi: nu-i asa ca mi-ai oferi si mie macar un castron de supa daca te rog? Hai, in amintirea vremurilor de mult apuse.

Ma gandesc la tine in fiecare dimineata! Iti multumesc pentru ca datorita tie nu intarzii la serviciu si nu ies din casa dupa 7.30 pentru ca atunci iesi tu si iei liftul, si nu mi-as permite sa iti inspir din fumul tau de tigara. Ca doar liftul e mostenirea ta de familie si poti sa faci ce vrei tu in el! Te inteleg, nu mai stii sa respiri corect fara tigari, iar eu te ofensez prin faptul ca nu am invatat nici pana acum sa trag un fum in piept. Asta e.. N-am fost crescuti de aceeasi muma.

Imi plac copiii tai. Promit sa le ofer si alor mei cand or veni pe lume aceeasi educatie. Noroc cu ei ca imi zguduie lustra prin tropaiturile lor vesele, ca altfel n-as fi pregatita in caz de cutremur si as muri de frica. Insa cu ajutorul lor, mi-a pierit de mult frica asta. Insa tin sa imi cer scuze ca am sunat la usa ta si te-am rugat sa nu ma mai antreneze zilnic pentru miscarile telurice. Atunci am aflat ca era ziua lor si petreceau, si m-am simtit vinovata pentru intruziune, iar a doua zi era cat pe ce sa ma prezint cu un platou de dulciuri la usa ta, vecine, pentru ca se pare ca iar era ziua lor, din moment ce iar primeam lectii de simulare a dezastrului. Omul cat traieste invata. N-o sa te mai deranjez.

Imi plac oamenii ca tine care imi fac viata mai frumoasa. Tu imi antrenezi toate simturile, ma supui unor adevarate teste si ma simt ca un adevarat soldat. Viata din afara blocului mi se pare searbada si astept in fiecare zi sa ma intorc la tine, care imi esti mai aproape decat o camasa de corp, mai aproape decat un frate! Iti multumesc pentru zahar si faina, acum stiu cat costa ele de fapt.

Sursa foto


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *