Suricata în acţiune!

Dă-i cu parabenii

Acest articol a fost citit de 1758ori


Sursa foto

Acum un an primeam pe mail un copy-paste al unui text destul de lunguţ (căruia încă nu i-am găsit originea precisă, căci el apare mai peste tot pe net) despre cât de nocivi şi posibil fatali sunt parabenii. Adică substanţele care se adaugă în cosmetice cu scopul conservării lor pe o perioadă mai lungă de timp.

Zilele astea am văzut şi ştire la tv (după un an de zile) cum că aceste substanţe ar fi responsabile de o boală nenorocită, în genere fatală.

Pentru cei care nu mă cunosc, nu sunt genul care să îşi umple dulăpiorul de la baie şi noptiera din cameră cu chimicale (aşa numesc eu cosmeticele). Nu am încredere. Eh, şi iată ca instinctul meu (inevitabil adaug “de fată mare”, căci dacă nu exista Exotic nu ştiam care instinct) nu m-a înşelat.

Nu alerg să dau crezare 100% ştirii de la teve, dar prefer să stau frumos în banca mea, fără ruj, fără creme de tot felul şi fără toate minunile de spray-uri şi geluri de duş care îţi fac pielea catifelată.. moartă.

Nu sunt genul, nu îmi place să mă complic şi am noroc de material genetic destul de bun ca să nu arăt ca muma pădurii fără toate astea. Îmi prefer buzele crăpate şi pielea aspră, dacă aşa mi-e norocul. Pentru că m-am întrebat întotdeauna cum de o cremă banală de mâini poate să aibă termen de valabilitate UN AN sau mai mult?! Cu parabeni se poate.

Rula acum 7-8 ani sau mai mult pe teve un mesaj public cu “citiţi cu atenţie eticheta şi prospectul produselor înainte de cumpărare”, citat aproximativ. Eu asta încerc să fac. Sper să o facă şi alţii, adaug eu ca un sfat nesolicitat. Este însă şi adevărat că nu poţi sa eviţi totul. Nu ai cum. Nu este totul natural. Asta e societatea, astea sunt vremurile. După ce companiile îşi ridică zdravăn profiturile, din când în când, se mai aruncă în piaţă şi un avertisment urâţel, ca ăsta. Ma întreb doar dacă există fum fără foc. Personal, nu cred.

Aşa că nu vă bucuraţi prea tare pentru toate prostiile scumpe şi de firmă primite cadou sau pentru care v-aţi străduit să adunaţi un ban grămadă ca să vi le procuraţi. Şi eu am loţiune de corp de la Victoria’s Secret, de exemplu, tot cu parabeni. Uau, cine ar fi crezut. Eu.

Aveţi grijă de voi, ca să mai am şi eu cu cine discuta pe aici pe viitor. Nu de alta, dar dacă nu ne cade în cap vreo cărămidă şi reuşim totuşi să supravieţuim vremurilor, vreau să ajung o babă care să scrie pe blog, alături de alţi moşi şi babe cititori şi comentatori. Ce frumos ar fi. 🙂

Iată aici de la proTV ce se zice.
Iată textul primit acum un an, şi pe care îl gasesc acum, printre alte locuri, aici.


2 Responses to “Dă-i cu parabenii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.