Acest articol a fost citit de 4506ori
Deduc de aici ca romanul nostru asociaza norocul cu rahatul. Simplu.
De unde si pana unde s-a ajuns la superstitia asta, eu chiar nu am idee. Daca stai si te gandesti si chiar ajungi la concluzia ca oamenii astia au dreptate, atunci ar trebui sa mergem toti cu ochii inchisi pe strada, ca sa calcam accidental in rahati, pentru a avea noroc. Cumva, mi se formeaza in minte urmatoarea viziune:
Copii, multi copii alergand prin parc si tavalindu-se in rahati, dandu-se iarna pe derdelus in rahat, aruncand cu rahat unii in altii in loc de bulgari de zapada samd, totul pentru a avea noroc in viata.. de mici. Ce viziune de.. rahat, nu?
Eh, sa va zic ce cred eu ca este de fapt norocul.
Norocul inseamna sa te nasti intr-o familie regala, sa te cheme William si sa fii al doilea succesor la tronul Regatului Marii Britanii. E mai bine decat rahatul, nu?
Un si mai mare noroc este sa te numesti Catherine Middleton sa dai peste William si sa ajungi intr-o zi regina, desi tu n-ai sange albatru. E mai bine decat rahatul, nu?
Noroc este sa intarzii la o intalnire de afaceri, dar partenerul de discutii sa intarzie cu fix un minut mai mult decat tine. Bine, nu stiu ce o sa iasa din afacerile voastre daca voi intarziati, dar ma rog. E mai bine decat rahatul, nu?
Noroc inseamna sa dai admitere la liceu/facultate si sa se traga linia sub tine si nu deasupra ta. E mai bine decat rahatul.. nu?
Noroc inseamna sa mergi pe strada iar in urma ta sa cada o caramida (celebra caramida care tot cade in capul oamenilor) dar se nu te nimereasca pe tine.
Noroc inseamna sa ai accident si sa scapi nevatamat! Asta e clar mai bine decat rahatul.
Noroc inseamna sa pice grindina fix pana la intrarea in sat, iar recoltele tale sa nu fie afectate… Iar mi se pare ca rahatul e depasit la faza asta.
Exemple ar mai fi cu duiumul. In niciun caz noroc nu inseamna sa calci in rahatul cainelui unui om nesimtit. Asta ar fi exact definitia ghinionului.
Asadar, oameni buni, n-are cum sa fie sursa de noroc ceva ce provine din dosul cuiva, respins de corpul acestuia din urma, iar uneori fiind si foarte toxic de nici pe tarla nu poti sa-l intinzi ca sa ingrase pamantul. Tot la fel cum n-are cum sa fie norocul meu faptul ca un ‘cinstit’ posesor de caine isi vede animalul de companie ca se usureaza pe alee si decide sa il lase acolo, ca sa ma ‘binecuvanteze’ pe mine. Va zic eu ca n-are cum sa fie asta noroc. E doar nesimtire.
Pingback: Reteaua celor care | Găbiţelu