Ciondăneală la metrou

Dau într-o zi să intru la metrou. Când mă apropii de turnicheţi să bag cartela, văd în faţa mea 3 ţigănci (cu fuste, cu basmale, cu salbe, cu tot tacâmul) în parlamentări cu paznicul de la metrou.

Ţigăncile aveau doar o cartelă cu două călătorii, dar voiau să treacă toate trei. Paznicul le-a explicat că nu se poate, că ori trec doar două, ori îşi mai cumpără o cartelă (eu mă mir că o aveau şi pe aia de două călătorii, dar hai să nu fiu rea şi să am prejudecăţi…). Ţigăncile se pare că l-au ignorat pe paznic. Pentru că nici una, nici două, le vezi în acţiune: una din ele bagă cartela să treacă, a doua aştepta să ia cartela de la prima să folosească a doua călătorie, iar a treia se ghemuieşte şi trece pe sub bara unui turnichet.

Când a văzut asta, paznicul nostru, s-a repezit la a treia (cea pe sub turnicheţi), i-a sărit în cale să o oprească şi îi zice “V-am spus că nu se poate. Eu chiar vorbesc serios, sau credeaţi că am zis la mişto că nu se poate? Ce facem aici, ne ţigănim?”

N-am stat să văd deznodământul. Am trecut mai departe. Deja nu mai era interesant. Mă întreb oare cum e sa întrebi un ţigan “ce facem aici, ne ţigănim?”

Cred ca în analizele literare, asta se numeşte comedie de situaţie, iar între prieteni la o bere, s-ar numi banc. 🙂