Suricata în acţiune!

Jurnal de maidanez

Acest articol a fost citit de 1092ori


Sursa foto: www.adoptiicaini.ro

E dimineaţă. Hmm, să mă întind. Aaaaa. Ce noapte de pomină am avut. Toate madamele alea pe care a trebuit să le curtez, toate pisicile pe care a trebuit să le alerg, toţi oamenii pe care a trebuit să îi latru, toate conversaţiile lătrate pe care le-am avut cu concetăţenii mei de cartier, haita mea, vai cât m-au obosit. Mi-e foame. Să vedem ce mai găsesc de ronţăit.

În primul tomberon este acelaşi meniu de ieri. Maşina cu oamenii de la salubritate trece deabia mâine să ridice meniul. Mai am timp până atunci să mai scormonesc în el, poate am ratat ceva.

Pisica! Unde-i pisica?! A, mi s-a părut.

Mda, am cotrobăit în meniu, n-am găsit nimic nou. Ia să mă duc la colţul străzii.

Hei, ia uite-i pe fraţii mei, să îi întreb cum au dormit azi noapte. Greu? Mda, nici eu n-am dormit bine. Toate certurile oamenilor beţi din blocurile comuniste (aşa scrie în ziarul pe care dorm, că sunt comuniste) m-au ţinut treaz. Pe lângă madame, pisici şi lătrăturile noastre, ăştia m-au deranjat enorm. Nu înţeleg de ce nu îi adunăm undeva într-un ţarc, iar cine vrea să îi adopteze, să îi scoată de acolo. Nu pot să înţeleg cum de unii semeni de-ai mei vor astfel de stăpâni, başca îi mai şi iubesc. O prostie. Mai bine liber ca mine.

Uite o maşină. Aoleu ce repede se învârte roata aia. Ham ham după ea. Mă ameţeşte! Gata, a plecat, m-am liniştit. Uite o alta! Ham ham! Gata, a trecut şi asta.

Pisica! Unde-i pisica?

A, uite-o şi pe doamna aia drăguţă care ne mai dă de mâncare. Să mă grăbesc, să nu vină şi ceilalţi că nu mai apuc. Mie îmi plac mai mult oasele, dar nu ştiu de ce din când în când ea ne dă grăunţe, aşa ca nişte pietricele, dar comestibile. Eu nu prea mă omor după ele, dar văd că unii din haită le halesc cu plăcere. Or fi la modă acum. Mie îmi par o fiţă. Boabe mănâncă numai păsările. Ce sunt eu? Am cumva pene şi nu ştiu?

S-a făcut deja ora 7, e ora când ies madamele parfumate din case. Astea sunt pipiţe ţinute în puf, hrănite cu delicatese, au pedigree, n-au purici, sunt tunse, frezate şi cu fundite. Îmi place când ies la plimbare dimineaţa şi seara, îmi mai clătesc şi eu ochiul cu ceva frumos. Problema e că de fiecare dată când vreau să le miros la fund, ca să fac cunoştinţă, ştiţi, mă iau la goană stăpânii lor. Auzi tu, cică marş de aici. Păi, e frumos aşa? Eu încercam să fiu civilizat.

Pisica! Unde-i pisica?

Oricum, crotalia de la urechea mea vrea să spună că eu nu mai pot s-o încalec pe domniţa, dar mi-a fost agăţată de ureche la mişto, pentru că eu pot şi chiar am făcut-o şi după ce m-au marcat hingherii. Iar treaba e confirmată, că m-am întâlnit întâmplător cu Florica şi m-a înştiinţat că printre căţeii ei sunt şi fii de-ai mei.

Pisica! Unde-i pisica? Pot să jur că am văzut o pisică! Dar chiar am văzut-o! Uite-o! Ham ham ham ham! Hai băieţi să o prindem! Fir-ar, ne-a scăpat! S-a căţărat în pom, iar de acolo a sărit pe un acoperiş şi i-am pierdut urma. Afurisitele! Nu le suport! Sunt mici, au blana mai lucioasă, coada mai stufoasă şi se caţără peste tot. A, iar miorlăiturile lor noaptea când se împerechează, mă scot din minţi!

S-a făcut ora când ies copiii de la şcoli. Îmi place să mă duc la poartă să îi aştept. Am eu clienţii mei care îmi mai dau bucăţi rămase din sendvişurile lor de acasă, iar mamele lor prepară nişte senvişuri de te lingi pe bot! Eu de bucurie că îi văd sar cu labele pe ei, chiar dacă afară e mocirlă. Nu ştiu de ce mă mai iau la rost oamenii mai mari când mă văd. Doar voiam să vă arăt cât de fericit sunt că mă hrăneşte şi pe mine cineva!

Gata, au plecat toţi acasă. Mi s-a făcut somn, mă duc să mai găsesc ceva de mâncare în tomberon şi mă pun într-un colţ de bloc să dorm. Trebuie să mă odihnesc, că diseară iar avem paranghelie.

Vrei să mă iei neapărat acasă, mă găseşti aici.


2 Responses to “Jurnal de maidanez

  1. Hapi

    Ce dragut e cainele din imagine 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *