Saga cănilor

Am fost şi eu o perioadă curioasă foc după vouchere de reduceri de pe toate site-urile. Şi pentru că voiam să fiu la curent cu toate, nu neapărat să cumpăr, începusem să mă abonez la newsletterele lor. După ce am trecut de la curiozitate la un interes minor apoi la uitare şi mai apoi la un dezinteres cras, ultimul stadiu a fost să încep să mă dezabonez.

Toţi au febra asta, de ce să nu mă fi infectat şi pe mine. Dar oare câţi şi-au luat ţepe?! Hm, asta ar fi interesant de aflat.

Eu personal n-am fost chiar vânător de vouchere. Sunt alţi peşti mai mari decât mine. Dar, după cum îmi pare, fetele sunt în general cei mai mari vânători care caută orice serviciu să îl obţină redus. Chit că îşi iau ţeapă sau nu. De asemenea, mai există şi chelnerul sictirit deja de la atâţia vaucerişti, de tot vin să mănânce pizza şi alte “delicatese” culinare cu 1 leu bucata (da, există/au existat şi d-astea).

Dar să revin la saga cu cănile.

Eu nu-mi luasem ţeapă până acum, deşi e adevărat că n-am încercat multe. Şi evident că ulciorul meu n-a mers prea mult la apă. Pentru că în ziua în care încep dezabonarea angro, observ o ofertă la căni. Căni de ceai. Aveau şi infuzor. O minunăţie. Cu motive chinezeşti.

Tocmai ieşisem dintr-o răceală şi m-am tot chinuit pentru ceai să folosesc te-miri-ce pe post de cană. Deci, gata, zic, asta-i ultima oară când iau vouchere (vă sună cunoscut, nu?). Aşa că fac comandă pentru 2 căni.

În prima zi când trec să le ridic de la magazin, mă abureşte de cap tipa de acolo că am greşit, printând de 2 ori acelaşi voucher. Eu aiurită (şi un pic derutată) mă uit pe ele şi văd ca ea. Zice “nu sunt bune, veniţi data viitoare”. Cu coada între picioare, plec şi îmi croiesc drum printre alte standuri ca să ies afară.

Când colo, ce să vezi. La câteva standuri mai încolo, acelaşi tip de cană, la acelaşi preţ, parcă MAI frumoasă. Să nu te zgârii pe ochi? Cum adică? Eu luasem cu voucher, dar la liber la alt stand erau la fel?! Başca, alea pe voucher au şi defecte, de zici că au fost făcute nu doar pe vapor, dar şi din fuga calului!… Strâmb din nas, plec.

Peste încă o săptămână, trec iar pe acolo să îmi iau cănile. De data asta o mustrez pe tipă pentru că mi-a spus data trecută că voucherele nu sunt bune, doar ca să le verific din nou acasă şi să văd că de fapt erau, pierzându-mi timpul! Dar, ce să vezi. Tipa avusese atât de multe comenzi încât rămăsese fizic doar cu o cană la vânzare… No, chiar că imi dăduse foc! Când eu puteam să îmi pun sacii în căruţă de săptămâna trecută, tu imi spui asta?!?! Mda…

Şi, cum facem, o întreb. Mai vin iar peste o săptămână ca să repet figura a treia oara? Tipa îmi spune că vorbim la telefon şi aranjam într-un fel. Bon. Îmi pune ea deoparte (de zici că aş avea pile). Până să plec, totuşi cătrănită de ce-am găsit a DOUA oară la faţa locului, îmi “scapa” nervii şi îi zic tipei că nu mi se pare normal să mă plimbe atâta pe drum pentru 2 căni amărâte, mai ales că la 10 metri mai incolo la alt stand am văzut acelaşi lucru, la acelaşi preţ şi fără niciun fel de voucher. Iar eu dacă vin data viitoare, vin pentru ultima oară şi plec cu ceva, indiferent dacă sunt cănile alea sau nu, pentru că prefer (i-am zis) să îmi cumpăr de la standul de unde văzusem, doar-doar oi pleca şi eu mulţumită, măcar. Deci, ori totul, ori nimic. Mda.. se vede că eram foc si pară, nu?

Pai, cât de absurd să fie totul? Magazinul nici nu mi-e în drum, iar de fiecare dată când spuneam “mă duc după căni” începeau cunoscuţii să facă miştouri. Şi pe bună dreptate, nu? De parcă mă duceam să le confecţionez singură, ca olarii: pe roată, cu lut şi dă-i şi-nvârte.

Păi şi, concluzia? Şi le-am luat data următoare, a treia oară. Pe cele cu voucher, nu p-alea la liber. Pentru că tipa chiar mi-a pus deoparte, să nu mai risc să plec fără. Deci, a treia oara a fost cu noroc (dacă poţi numi asta noroc).

Evident că după modelul chinezesc de pe ele, şi ele tot chinezării sunt. Dar cum am răcit urâţel (din nou), le folosesc. Dar mă voi duce într-un final la un moment dat să imi iau altele de calitate din magazine normale, nu din văgăuni promovate de site-uri de reduceri.

Asta e aşa, aviz amatorilor de senzaţii tari, pardon, reduceri. Nu chiar tot ce zboară se mănâncă. Nu pot să zic nici că nu mi-a trecut prin cap că n-ar fi nişte porcârii, dar la preţul ăla am riscat (mare greşeală argumentul ăsta cu preţul…).

Acum doar aştept să se spargă. Ca să fie saga sagă! 🙂