Suricata în acţiune!

Părinţi cu copii indisciplinaţi – realitate vs ficţiune

Acest articol a fost citit de 2222ori


Sursa foto: grandparents.com

Realitate:

Mă întorc acasă după o zi de muncă. În metrou mă aşez pe un loc din mijlocul unei bănci de scaune. Călători şi în stânga şi în dreapta. În rest, vagonul destul de golaş, dar toate locurile ocupate.

La prima staţie aud nişte urlete de cum se deschid uşile. Urlete de copil. Cam cum urlă leul în junglă, aşa se auzea. N-am fost încă în safari, dar am urmărit multe documentare. Eh, era acelaşi sunet ca atunci când e ofticat leul că i-a scăpat prada.

Intră în vagon un puţulache mic de 4-5 anişori care se postează în primele momente în mijlocul vagonului şi urlă şi urlă şi urlă, şi nervos şi nervos şi nervos. Zbang trânteşte pe podea o pungă în care avea ceva de la o patiserie. Şi urlă şi urlă că el vrea … (n-am înţeles ce, nu vorbesc limba urlaţilor…). La câteva momente după apare în spatele lui şi mumă-sa.

Femeie mai urâtă şi cu un aer mai mare de proastă ca aia, să mă ierte Dumnezeu că încerc să nu judec, dar eu n-am văzut! Mai că îmi aduce aminte de cutra aia care avea cinci copii şi era să îl omoare pe ultimul venit pe lume. Am scris la momentul ăla indignarea mea aici.

Femeia intră şi ea în vagon, adună de pe jos punga cu chestiile de patiserie şi se îndreaptă înspre copil. Puţulache ăsta mic urla şi urla şi îşi arunca braţele în toate părţile şi se trântea şi se zbuciuma de zici că avea draci în el şi voia să îi dea afară (poate chiar avea.. mai ştii..). Mumă-sa îl strânge repede la piept, disperată să-l liniştească, zicându-ne nouă, celorlalţi “aţi văzut voi părinte liniştit şi copil ascultător?” (zău?). Total haotică, l-a prins ca pe o găină în braţe şi l-a ‘sufocat’ un pic în îmbrăţişarea ei. Vorbele ei, la fel ca moaca, proaste ca noaptea.

Imediat cum îi dă drumul, mocofanul ăsta mic (avea nişte muci uscaţi şi împregnaţi cu praf la nas, de nu se putea…), continuă să urle că el vrea, deabia acum am aflat ce, să stea pe scaun. La auzul urletelor, un domn se ridică de pe un scaun, să-i ofere locul. Mumă-sa îi zice copchilului să se aşeze. El nu. Că NU vrea să stea pe orice scaun, ci vrea pe ăla pe care stăteam EU! Da, bre, auzi tu chestie. Fix eu!

Mumă-sa se mulţumeşte să-i zică “doar n-oi vrea să se dea la o parte domnişoara ca să te aşezi tu, dacă vrei să stai jos, stai aici”. Scaunul celălalt rămăsese gol în tot timpul ăsta. Vă daţi seama că sub presiunea monstrului de mocoflete, n-a mai avut nimeni curajul să se aşeze pe el, deşi mai erau câţiva oameni în picioare.

Eu, ca de obicei când văd oameni nebuni, nesimţiţi şi indisciplinaţi, încerc să îmi păstrez calmul. Lucru care devenea din ce în ce mai greu, căci mucea ăsta mic s-a postat fix lângă mine, s-a prins de bara de lângă scaunul meu şi a început să mă înghesuie.

Realitate (continuare)

Pentru că nu consider că a disciplina un copil înseamnă să îi faci toate hatârurile, nu m-am mişcat de pe scaun. Ca şi când n-am auzit. Să vedem care e mai căpos. Mumă-sa l-a lăsat în pace. N-a interesat-o că scremenel ăsta mic se împingea în mine, iar eu mă dădeam mai din calea lui mereu şi mereu. Nu l-a tras spre ea, nu i-a mai zis nimic, ci l-a lăsat în pace, deşi el în continuare vocifera şi se împingea. Ea stătea liniştita agăţată de o bară la un metru distanţă. Că doar ce? E copchilul ei ca să aibă grijă de el?

Până când, n-am mai rezistat, m-am ridicat înjurând şi am plecat să-mi găsesc EU alt loc, dacă proasta nu-şi ţine puşlamaua lângă ea. Dacă tot l-a căcat făcut, zic, să aibă şi grijă de el, nu? Nu i-am zis nimic mumă-sii. N-are rost să te cerţi cu proştii, că au mintea odihnită.

Ficţiune

Când am văzut că mumă-sa nu se sesizează să îşi ia pramatia să nu mă mai deranjeze, m-am ridicat şi m-am dus fix în faţa ei şi i-am zis aşa:

“Stimată doamnă, dacă nu vreţi să aveţi aşa ceva (şi arăt înspre copil), atunci aflaţi de la mine că s-au inventat anticoncepţionalele şi prezervativele! Sau, dacă vreţi să fiţi şi mai sigură, atunci scoateţi-vă uterul! Că de prostie e plină lumea şi nu mai avem nevoie de alţi şi alţi proşti. Dar dacă tot l-aţi adus pe lume, atunci îngrijiţi-vă şi de educaţia lui! Că doar n-o fi el adultul, iar dumneata copilul, ca să îţi spună el ce să faci tu!”

Apoi am plecat în aplauzele celorlalţi călători. Ca în filme. Oricum replica mea a fost genială.

Realitate (ultima revenire)

Am mocnit de nervi până acasă că nu i-am zis vreo două acelei scuze jalnice de femeie. M-am gândit cu groază că dacă nu fac naibii ceva, în câteva zeci de ani, pensia mea va depinde de pişpirică ăla mucos care, neprimind nicio educaţie de la părinţi, va fi un ratat.

Dragii mei, nu mă înţelegeţi greşit! Nu am ceva împotriva copiilor, căci dacă aveam, îi aplicam o corecţie de dos de palmă chiar lui, de i-ar fi zburat mucii ăia negri prin tot vagonul. Dar nu pot să fiu de acord în veci cu idioţii care fac copii şi nu au grijă de ei. Nici animalele nu fac asta! Pledez în continuare pentru mijloacele de contracepţie şi aş împărţi chiar eu prezervative pe stradă, dacă ar avea cineva iniţiativa asta, iar asta pentru că văd că şi proştii au pofte sexuale ca orice vite de pe planeta asta. Deci, să şi-o tragă, dar să nu-mi bage mie în faţă progeniturile lor, aceste vertebre inutile ale societăţii!

Acum mă duc să fac o plimbare, să mă calmez…


9 Responses to “Părinţi cu copii indisciplinaţi – realitate vs ficţiune

  1. Dan Dobos

    Sper sa nu mai faci inca o plimbare sa te calmezi si dupa ce citesti postarea mea!
    Nu pretind ca am dreptate si nici nu vreau sa dau lectii – sa o faca cei care se cred capabili/indreptatiti sa o faca. Ceea ce cred este ca ai avut o zi incarcata la munca – altfel nu imi explic reactia ta din metrou. Sint copii pe care nu poti sa-i tii in friu asa de usor cum s-ar crede. Chiar daca se straduiec din toate puterile sa ii educe cum trebuie nu toti parintii reusesc sa o faca si crede-ma, nu este intotdeauna vina lor (daca este nevoie pot sa dezvolt). In plus, un copil la virsta de 4-5 ani are “logica” lui care de multe ori este total diferita de cea a parintiolor sau a adultilor in general. – el VREA ceea ce vede si nu mai tirziu ci ACUM. Faptul ca mama lui l-a strins in brate este o dovada ca nu era asa de proasta – sansele sa-l linistesti sint mult mai mari stringindu-l in brate decit aplicindu-i o corectie de palma de sa-i sara mucii. Poate ca mama lui -care il cunoaste cel mai bine – nu i-a mai acordat atentie cu speranta ca in felul asta se va linisti mai repede, cu toate ca – trebuie sa admit – este de datoria ei sa intervina atunci cind copilul deranjeaza evident. (De obicei, in asemenea cazuri e bine de incercat sa-i atragi atentia copilului catre altceva. Desti nu reuseste intotdeauna nu strica sa incerci.)
    Chestia cu influenta comportamentului acestui tinc asupra pensiei m-a dat pe spate – daca vrem sa mai “apucam” pensia aia despre care ai pomenit ar trebui sa ne ingrijoreze in mod urgent “alesii” fosti, prezenti (si viitori – indraznesc sa spun), apoi mai sint vreo ´spe categorii pina sa ajungem la educatia tincului din metrou (categorii care influenteaza fara doar si poate nu numai viitoarea noastra pensie dar di educatia tincului).
    Nu stiu ce sa zic, nu am fost acolo si risc sa judec gresit situatia dar, ma intreb daca poti sa-ti dai seama cit de prost este un om dupa “moaca”!
    Vreau sa cred ca un copil de 4-5 ani nu poate fi “pramatie” nici macar in fictiune. Oricum, cred ca e bine ca fictiunea a ramas fictiune pentru ca replica ta nu prea ar fi fost geniala.
    Ma duc sa fac o plimbare – nu, nu ca sa ma calmez ci pentru ca ninge frumos…:-)
    PS. Imi pare rau dar trebuie sa spun ce cred.

    • Gabitelu

      Stau cuminte, nu ma duc la plimbare 🙂 Ai si tu dreptate. Adevarul e la mijloc, iar faptul ca eu pot descrie situatia doar cat de bine pot eu si nicidecum atat de fidel precum sa fi vazut-o pe viu, face ca povestea sa fie si mai subiectiva.
      Nu-mi place insa ca iti ceri scuze ca spui ce crezi. Pai, unde ajungem daca ne cerem scuze ca spunem ce credem?
      Ninsoare ieri, patinoar azi pe gratis peste tot 🙂

  2. Dan Dobos

    Ai dreptate cu cerutul scuzelor! De fapt am vrut sa mai “indulcesc” un pic ceea ce scrisesem – mi s-a parut ca am fost prea “dur”.
    Adevarul, asa cum ai spus si tu, este undeva pe la mijloc.
    Bine ca nu m-ai luat la “suturi” ca asta imi mai trebuia! 😉

  3. ai cam bagat frica in cititori observ! :))

  4. Pe moment sigur ca e enervant, poate ca si eu m-asfi enervat, dar sa nu crezi ca mi-asfi mutat fundul cu-n centimetru 😀
    Puneam castile in urechi si la revedere . Fata de copii si de batrani sunt mult mai intelegatoare decat fata de adulti

  5. Am ras cu lacrimi de cum ai povestit. :))) Al meu mocofan are abia 4 luni si deja se vede ca atunci cand vrea ceva (care-i de cele mai multe ori laptele) apai el vrea nu acum ci yesterday. Da din picioare, se incrunta si striga pe limba lui un gel de “hey”. :)) Stii cat de repede ii fac sticla ? Superman e copil mic pe langa mine la viteza.

  6. Ralu

    Buna, am si eu doi baieti dar nu prea am trecut cu ei prin situatii ca aceasta, sigur ca tine de educatie dar si de firea copilului. Ma mira reactia ta aspra cu privire la o fiinta care are doar 4-5 ani de viata, un copil obosit sau nervos, cum ar putea fi orice adult intr-un moment al vietii, dar care nu stie inca sa se calmeze sau sa isi ascunda supararea.
    Nu e frumos sa jignesti oamenii care nu ti se par frumosi si nici sa vrei sa aplici corectii de sa le sara mucii, copiilor care vor locul tau in metrou. Cred ca mamica a reactionat foarte bine, tu cum ai fi gestionat situatia, in locul ei? Domnule Dan, va aprob complet.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *