Suricata în acţiune!

Nu am smartphone şi… mă simt bine

Acest articol a fost citit de 2122ori

Cant live without my phone

Cred că tocmai v-am zis ceva ce e posibil să vă fi şocat! Nu am smartphone. Şi nu-i nimic în neregulă cu mine. Chiar nu sunt anapoda cu timpurile, chiar nu. Sunt doar un om normal, dar fără telefon smart. O vreme nici nu ştiam ce e ăla smartphone. Trebuie să recunosc că nici acum nu-mi e clar 100% 😀 M-a lămurit cineva când mi-a dat indiciul “telefon cu sistem de operare Android, Symbian sau Apple sau Blackberry”. No, bine, deci n-am.

Dar să vedeţi chestie: cu toate astea eu reuşesc să respir! N-am murit!

M-a trăsnit să vă spun asta pentru că am auzit chiar azi la TV (prost obicei uitatul la tv, încerc să mă las) că au făcut nişte cercetători (veşnicii cercetători) un studiu conform căruia omul modern suferă de nişte fobii moderne. Adică de nişte frici cauzate de modul lui de viaţă actual. Iar prima fobie menţionată avea un nume ciudat, dar făcea referire la teama de a pierde telefonul mobil, de a-l uita acasă, de a-i fi furat etc. Şi mi-am dat seama că eu sunt un om norocos, pentru că nu mă doare deloc dacă-l pierd 🙂 Mă doar fix în… (sunt o doamnă, ce pălăria mea).

Eu am un junghi de telefon care a fost şi el la vremea lui, evident, vârf de gama. Unul dintre primele telefoane cu touch screen, cu stylus (adică nu cu deştu’), deci destul de şmecher. Este un telefon găsit, probabil după care fostul proprietar a plâns… deci a suferit de fobia aia de care ziceau cercetătorii. Interesant este că l-am găsit când junghiul anterior mai avea un pic şi ceda. Aşa a fost norocul meu… ghinionul lui.

Am mai avut telefoane la viaţa mea. De fapt am trecut prin… ohoho, prea multe ca să mai conteze. Am avut chiar şi un telefon atât de şmecher încât auzeam discuţia de dincolo de dinainte să răspund la telefon. Fără mişto! Nu pot explica treaba, dar e reală. De fapt, mi-au trebuit şi martori, căci nici naiba nu mă credea când povesteam despre telefonul meu SF 🙂

N-are rost să spun că am simţit presiune asuprea mea din partea SOCIETĂŢII să îmi schimb junghiul. Să fiu la curent cu ştirile, să intru pe internet, pe feisbuc. Căci altfel, mi s-a zis, aveam să mă sufoc şi să mor asfixiată. Dar ghiciţi ce. Decât dacă nu cumva între timp morţii au ajuns să scrie pe bloguri, înseamnă că sunt bine mersi. Şi, ghiciţi ce, chiar mi-e bine. De ce?

Păi, în primul rând, nu sufăr deloc dacă îmi scapă telefonul pe jos şi se face bucăţi. Pentru că îl reasamblez fără dureri de cap în 3 secunde. Ecranul tactil s-a prăpădit de mult săracu’ şi nu mai funcţionează. Deci nu mai are ce să se strice la el. Deci fără suferinţă. Stylusul l-am pierdut acum 2-3 ani într-un club. Am fost relativ stresată atunci, dar nu din cauză că îl foloseam, ci doar pentru că urăsc să pierd lucruri (aici e o fobie personală :)). Oricum, fără ecran tactil, un stylus era futil. Ca să astup gaura lăsată de stylusul pierdut, am cumpărat unul identic, care, ghiciţi ce, nu se potrivea. De “identic” ce era, de la producător luat…

Când am văzut că mă lupt cu toate morile de vânt să îmi ţin telefonul întreg, toate suferinţele mele imaginare legate de telefonul meu pe care îl slăbeau puterile, au început să dispară. A început o grea indiferenţă să mă afecteze. Spre o amorţeală completă. Totul s-a redus în prezent la cartela sim. Toată grijă mea este să nu trebuiască să îmi iau un alt sim, dacă îl pierd pe ăsta. ATÂT!

Şi a ajuns să îmi placă. Mă simt mai liberă decât cei care mor de nerăbdare să posteze poze de genul “eu la”, ultimul fel de mâncare preparat sau diverse alte chestii gen locul în care mi-am petrecut sfârşitul lumii sau ora la care am fost la buda (şi UNDE s-a întâmplat treaba!).

Evident, sper că v-aţi dat seama că nu intenţionez să jignesc pe nimeni care face asta. Rar o fac şi eu, dar rar. Sper doar să realizaţi că puteţi deveni sclavi ai tehnologiei. Când nu mai poţi şi tre’ să postezi ca să afle vecinu’ că tu eşti în Tenerife (vecinul sau hoţii), că ţi-ai luat o pereche nouă de adidaşi, că umbli cu gagica pe Cheiul Dâmboviţei (colţ cu Piaţa Unirii), că porţi ochelari Dolce&Cabana sau alte nimicuri fără de care acum 10 ani ai fi trăit perfect liniştit şi ţi-ai fi făcut concediul în deplină relaxare, fie la Mamaia sau una dintre Eforii.

Cert e că nu am murit fără smartphone, fără facebook 24/24, fără email, fără să verific postările altora, în principiu, pot exista fără o legătură permanentă cu internetul. Şi nici nu mă doare dacă telefonul face cunoştinţă cu podeaua în mod repetitiv. Completely numb 😛

Amendament: da, ştiu că acum pe piaţă nu se mai găsesc decât aproape în exclusivitate telefoane smart, însă nu trebuie să fie telefonul stăpânul vostru, ci invers. Arătaţi-i cine-i stăpânul! 😉


2 Responses to “Nu am smartphone şi… mă simt bine

  1. absolutely!
    chiar daca eu am telefon smart la ora asta, pot spune ca te-am luat la numarul de telefoane pe care le-am avut ever: fix 3. Inclusiv desteptu. Deci al doilea dinaintea lui smart data de prin 2003 si l-am tinut pina acu 2 ani. Ce spui tu? touch screen? stylus? :))

    • Gabitelu

      Am zis ca am un telefon pierdut de altcineva :)) Ca daca nu se intampla asa, cred ca inca mai aveam telefonul ala pe care il incarcam zilnic. Asta desi e subrezit, stau 2 zile fara probleme cu bateria, am receptie peste tot, nu se blocheaza si altele, probleme pe care multe smartphone-uri le au, din ce stiu. A, si ar fi al 4-lea telefon. M-ai “batut” cu 1 :)) Dupa cum urmeaza: Siemens A35, Motorola (uitat model), Motorola MPX200 (smecher cu clapeta ;)) si.. prezentul, un Sony-Ericson. Dupa cum observi, n-am avut niciodata Nokia :))) Ceea ce e impresionant! Toti din jurul meu au avut Nokia cel putin o data :))

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *