Cât este salariul tău?

Nu îmi plac întrebările despre cât câştig eu. Punct. La asta ar trebui să se rezume tot comentariul meu. Dar să elaborez, căci nu e bine să începi cu sfârşitul (decât dacă nu e film hollywood-ian cu pretenţii de Oscar). Am vrut de ceva vreme să abordez subiectul ăsta, iar azi, când e udătura asta afară, mi se pare un moment perfect. Deci, să discutăm despre subiectul bani la gura sobei cu un ceai în braţe.

Discuţiile legate de bani au ceva legat de etica socială. Adică, n-ar trebui să porţi asemenea discuţii pentru că nu se cade. Dacă nu eşti rudă de gradul întâi sau o persoană foarte apropiată de mine, nu ar trebui să îmi pui niciodată o întrebare legată de bani: cât câştig, cu cât mi-a crescut/nu salariul, ce bacşiş fac sau alte lucruri de genul. Ce etică socială, e legată de bun simţ, vere!

Nu o să discut chestiuni de finanţe familiale dacă nu eşti (exact cum bănuieşti) parte din familia mea! Clar? Sau trebuie să înşir o listă de grade de rudenie ca să înţelegi ce vreau să spun? Totul merge doar până la rudele de gradul I. Mai departe nu se răsfrânge treaba. Aşadar, să nu vii surâzând la mine să îţi înşir eu paralele ce-mi intră sau nu în/din buzunar. Înţeles? N-am să te refuz, însă, dacă îmi ceri un sfat sau să te ajut cu administrarea finanţelor. Nu întorc spatele, însă totul trebuie să fie în limita bunului simţ. Daca toţi îl aveau, azi nu vorbeam despre asta…

Nu (şi cică nu e frumos să începi o frază cu “nu”…) înţeleg de ce trebuie să explic ca la proşti asa ceva, când mie mi se pare un caz de bune maniere să nu întrebi un om “dar tu ce salariu ai?” sau “cât câştigi?”. Hai sictir! Zi-mi: ai muncit cot la cot cu mine? Ai fost la program cu mine? Dormi noaptea în pat cu mine ca să îţi împărtăşesc aşa ceva?

N-am putut (of, iar încep cu nu) suferi niciodată întrebările legate de banii pe care îi câştig sau nu. Nici măcar angajatorilor n-ar trebui să li se pară facile asemenea întrebări. În mai toate domeniile, cu excepţia celor publice, salariile sunt confidenţiale! Clar, finanţiştilor?! Dar, mai pi ingleză “if you show me yours, I’ll show you mine”. Adică, dacă vrei să îţi spun ce salariu am/am avut la un angajator, atunci mă aştept de la tine să vii şi tu cu fluturaşul la interviu să-mi arăţi. Ştiu, se vor ivi mulţi să mă contrazică, vezi Doamne, că e legitim la un interviu să fii întrebat ce salariu ai la firma de unde pleci… Ce rost ar avea să spun eu asta, că doar nu şi-or face ei planul salarial în funcţie de rezultatele financiare ale firmei de unde plec eu?! Asta doar dacă nu sunt nişte manifestări de o curiozitate crasă pur personală a intervievatorului. Adică, vrea să ştie Ţaţa care te intervievează, aşa, de florile mărului. Înţeleg să negociem salariul care mi s-ar putea oferi, dar nu să discutăm despre bucătăriile altor firme.

Eu nu-mi întreb nici măcar prietenii cât câştigă. Nu e treaba mea! Nu fac lucruri de genul ăsta. Îmi par atât de grosolane! Cum a avut tupeul (căci altfel nu poate fi catalogat) un iubit de-al unei prietene sa îl întrebe pe un om cunoscut în aceeaşi seară, cât are salariul şi cât face bacşiş, deşi nu trecuseră decât câteva ore de când a dat noroc cu el pentru prima oară. Cât de … prost crescut poţi să fii?!

Pe mine nu mă interesează decât să ştiu dacă te descurci. Dacă eşti mulţumit. Dacă îţi este bine şi, eventual, ce planuri ai. Nu cât câştigi.

Nu îmi dau seama dacă doar românul suferă de microbul ăsta, sau poate e o boală generală. Dar nu ţin minte ca cei care m-au întrebat câţi bani am câştigat ici şi colo să mă fi întrebat dacă mi-a fost greu sau nu. Nu ţin minte să mă fi ajutat cu ceva. Pentru că nu suntem apropiaţi. Aşadar, cum de-ti permiţi să mă întrebi, cumetre?!

Aud de prea multe ori derivate pe tema “ai auzit cât câştigă Gigel?” sau “la banii lui îşi permite, că are salariul de xxx euroi” sau alte bălării. Nu mai suport asemenea bădăranii! În loc să fie toată lumea asta interesată de muncă şi de cum să producă un ban (cinstit, dacă se poate), stă şi bârfeşte! Căci suntem cu toţii campioni la bârfe, ne lipseşte bunul simţ şi întotdeauna iarba e mai verde de partea cealaltă a gardului! În loc să ne arătăm interesaţi de ce fac alţii, aş propune să ne interesăm de ce facem noi! Ne pierdem timpul numărând caşcavalul din buzunarul altuia, în loc să ne vedem de treburile noastre. Căci discuţiile la care mă refer nu au vreun scop anume decât de mică bârfă. Oamenii nu întreabă ca să ştie cât sunt salariile într-un anumit domeniu, ci întreabă ca să îi bârfească pe alţii în cadrul discuţiilor de la masa în familie duminica la prânz.

Aşadar, încetaţi cu prostiile astea. Dacă scopul întrebării tale nu e constructiv, atunci n-am să-ţi răspund.

Dacă, în schimb, întrebarea ta legată de salarii are alt scop decât bârfa, găseşti aici un loc normal de manifestare.

E foame de bani, păcat că nu şi de bun simţ…