Acest articol a fost citit de 1597ori
Puteam să fiu eu. Așa încep amintirile mele despre ce s-a întâmplat acum 5 ani în clubul Colectiv. Am avut norocul să nu fiu prezenta acolo, deși cu câteva săptămâni mai devreme primisem o invitație de la niște prieteni. Ei au fost primii sunați când am auzit de incendiu.
Puteam să fiu eu. Anul ăsta, cei 5 ani se împlinesc fix în ziua săptămânii din 2015. De Halloween.
Nu mai suport această sărbătoare de când s-a întâmplat. Simt că sunt singurul om pe care îl doare ce s-a întâmplat. Știu că nu e adevărat, însă așa simt.
Nu înțeleg de ce DOAR pierzând pe cineva ai dreptul să te doară? Să conștientizezi. Știu pe cineva care a murit atunci. Și dacă n-aș fi știut, trebuie să uit?
Avem memoria unei euglene verzi.
N-am învățat nimic. Absolut nimic. Zero barat. Mulțime vidă.
Nu înțeleg cum mai poți sărbători vreodată Halloween-ul când el coincide cu o mega tragedie?! Cum?
Nu mai doare pe nimeni? De ce nu urlă lumea pe stradă? Au amuțit toate victimele mutilate pe viață și toți părinții copiilor morți la Colectiv? Unde este revolta lor când 5 ani mai târziu Piedone, unul dintre vinovați, este ales iar în funcția din care a permis tragedia asta? În ce loc trăim? Asta e justiție?
Nu înțeleg cum de mai există oameni tineri, bucureșteni care încă mai votează cu PSD la 5 ani după ce au murit niște tineri ca ei! Rușine!
Simt rușine, furie, neputință și mult regret. Și asta cred că voi simți mulți ani de acum încolo.