Cel mai mare jucător din ţară

Oricât ai vrea să te faci orb şi să nu te întrebi dacă nu cumva ţi se pare, parcă îţi miroase un pic aşa a jucătură politică atunci când vezi nişte manevre. Da’ ce-oi vreau eu să zic aici?!

Domne, cum vine treaba. Mie îmi pare (şi o zic în spaţiu meu de joacă de aici) că cel mai mare jucător din ţara asta, din punct de vedere al anvergurii mişcărilor, al stăpânirii situaţiei, a frumuseţii jocului (de ce nu) ar fi al nostru preşedinte Băsescu.

Oricât de mult n-ai fi de acord şi chiar ai urî ce face, trebuie să îi apreciezi abilităţile de manipulare şi control politic. (n-are cum… mi se pare)

N’apăi, domne dragă, ce văd eu în faţa ochilor mei? Eu văd un maestuos joc politic, tras mai mult de sfori ca până acum, în care mie mi se pare din ce în ce mai mult că nu sunt prea mulţi jucători, ci că ar fi un jucător suprem. Aşa că nu-mi e cu mirare că din Vest ar urla nişte voci că actualul nostru preşedinte seamănă cu Nea Nicu.

Păi, şi de ce n-aş suspecta că e jucătorul suprem?! Iată un şir de evenimente:

– omul ista provine din PD (PDL, cum îi zice acum). Şi evident, trage spuza pe turta lui. Că indiferent din ce direcţie se împrăştie rahatul, el tot partidul ăsta o să-l apere. Vi se pare corect punctul ăsta de vedere? Ok, mai departe.

– în momentul în care ţara se răscoală, la care revolte se adaugă şi Opoziţia, atunci încerci să îmblânzeşti scorpia (scorpiile). Şi ce faci? Decizi să schimbi Guvernul, care deşi e al tău, nu vrei să fie al altuia, că tot tu trebuie să deţii controlul. Corect până acum? Dar cum schimbi ceva, care să rămână tot al tău? Printr-un amestec frumos şi greu de refuzat: alegi tehnocraţii şi tinerii ceruţi de popor (zice-se nemânjiţi de ăia bătrâni), la care adaugi un premier (Ungureanu) care să fie foarte bun prieten cu liderul jumătăţii din Opoziţie (Ponta). Adică, multumeşti un pic poporul şi aplici un fel de strategie de dezbină şi cucereşte a Opoziţiei. Şi când o văzut Opoziţia că n-are cum să se opună Guvernului şi (mai ales) când o văzut Ponta că prietenul lui e acum prim-ministru, n-a avut ce face decât să înghită în sec. Başca, unul s-a apucat şi de pupat în partea dorsală pe motiv de susţinere (în caz de dubiu, Ponta – şef PSD). (Ce să-i faci domne, dacă aşa văd eu lucrurile, aşa o spun…)

– pasul următor ar fi să îmblânzeşti şi a doua jumătate din Opoziţie. Sau o mişcare care să dea de înţeles că sunt un preşedinte de treabă (sau The Master Puppeteer, adică maestrul păpuşar pi rumâneşte). Şi atunci mai faci o rocadă şi îl propui în funcţia (destul de baştană) lăsată vacantă de noul premier (şef SIE), pe un om de la Opoziţie (Teodor Meleşcanu – PNL). Simplu, nu? Nu eşti tu băiat bun acum?

Şi uite aşa, a împăcat şi capra şi varza. Mai e unul singur, Robocop-ul care e şef la PNL (Antonescu) pe care nu-mi dau seama acum ce-o să-i facă. Deşi, se pare că ăsta îşi pune singur beţe în roate şi devine jucător indisponibil, că la câte absenţe a încasat în sesiunea trecută, cine naiba să-l mai pună să joace?!

Mă repet, n-am nici în clin, nici în mânecă cu politica. Dar când vezi aşa frumuseţe de joc de glezne (sau mi se pare?!), trebuie să te inclini şi să îţi declari respectul. Doar pentru frumuseţea jocului. Că parcă şi în fotbal simţi o satisfacţie lăuntrică chiar dacă echipa a pierdut:
“Băi, şi ne-au bătut cu 3-0, dar ce frumos am jucat…”