Lasa, ca tu te pricepi

Societatea in general, oricare ar fi ea, functioneaza in felul urmator: daca apuca unul sa se ocupe de o chestie de la bun inceput, atunci ala va ramane pe veci responsabil de acea chestie. El se va ocupa pe veci de acel lucru. Mai concret, daca, sa zicem, te-ai apucat odata sa fii organizatorul unui eveniment pentru grupul tau, atunci nimeni niciodata n-o sa-ti mai ia sarcina asta de pe umeri. O sa ramai tu, pe veci “in charge”. Evenimentele urmatoare tot tu o sa le faci, ca deja stii.

Caci asa functionam noi, cu totii. Daca atunci cand esti la inceput intr-un domeniu, intr-un grup, intr-un colectiv, apuci sa faci tu primul ceva (ca e vorba de organizare, ca e vorba de reparat ceva, sau ca e vorba de demararea unei activitati), atunci poti sa fii sigur ca ramai pe vecie sa te ocupi de acel lucru, pentru ca asa ti-ai pecetluit soarta in zona aia: a organizarii, a reparatului, a initiativei.

Iar cateodata, poti sa fii chiar f*cked, cum ar zice englezul. Ca daca esti si bun pe ceea ce faci, pe nimeni altcineva n-o sa intereseze ca tu poti sa faci si altele, ca poate chiar te-ai plictisit ca doar tu sa organizezi X lucru de fiecare data, si ca poate preferi si altul sa preia initiativa, caci nimeni n-o s-o faca.

Pentru ca celorlalti incepe sa li se para si sa simta ca e, dupa cum urmeaza:
– natural, “daca Gigel s-a ocupat pana acum de asta, e treaba lui”
– bataie de cap, “de ce sa nu se mai ocupe Gigel de asta, el stie cel mai bine”
– un efort prea mare, “a, pai daca Gigel s-a ocupat de asta de la inceput, daca punem pe altcineva in locul lui, pana il invatam, ne pierdem mintile… e prea greu”
– lene, “Daca Gigel stie deja si a facut pana acum, lasa-l sa se ocupe tot el in continuare”
– teama de nou “Doar Gigel stie sa faca X lucru! N-as putea sa ma bag peste el.”
– idolatrizare “Gigel e cel mai tare, el s-a ocupat de X lucru de la bun inceput! E un geniu! Intreba-l pe el”

Este si normal sa le stie Gigel pe toate!!! Daca DOAR EL s-a ocupat de X treaba si nimeni nu s-a bagat peste el, chiar daca el binevoieste a arata si altora cu ce se ocupa el, ba chiar ar ceda cu placere locul si altuia, n-o sa se ofere nimeni.

Pentru ca in general, daca ai gasit pe unul fraier sa faca ceva de la bun inceput, de ce ai mai schimba acest lucru?! De ce? Cand e atat de usor, de comod, de natural, chiar (cum ziceam si mai sus).

Gigel “Dar bine, mai, numai eu sa ma ocup de asta mereu si mereu?”
Societatea “Da, Gigele, ca tu esti cel mai bun la asta, fa tu!”
Gigel “Poate esti si tu bun, nu vrei sa afli?”
Societatea “Nu vreau sa aflu. Mi-e comod asa”
Gigel “Bine, dar eu m-am plictisit, vreau sa mai faca si altul treaba asta!”
Societatea “Gigele, de ce sa schimbam lucrurile acum?”
Gigel … no comment.

Pai, Gigele, daca i-ai invatat prost! E numai vina ta! Iata ce patesti! Daca ai fost fraier si ai avut initiativa, ca sa ajuti. Ia uite cum ai ramas blocat pe treaba X.

Si uite, domne, de ce din cauza modului in care e structurata societatea, nu prea e bine sa iei initiativa mereu. Decat daca esti convins ca vrei sa ramai la carma respectivului lucru pentru restul existentei tale. Erau chiar niste reguli absurde din ciclul “Seful este sef” care spuneau chiar “nu veni cu propuneri la sef, caci te va pune sa le aplici”. Dar daca vrei sa scapi din cercul vicios al lui Gigel in care DOAR EL e bun la toate?! Ce te faci atunci?