Obosită de drame adolescentine

Pesemne că îmbătrânesc. Sau poate că mi-a venit mintea la cap, sau pur şi simplu nu mă (mai) interesează. N-am idee ce variantă să aleg, cert e că nu mi se mai par interesante dramele adolescentine. Sau cel puţin aşa numesc eu diversele: despărţiri, împăcări, care-cu-care se mai ceartă, cine-şi mai pierde nopţile şi pe unde, făcând cine-ştie-ce, cine se mai cuplează (nu suport cuvântul ăsta, că doar nu suntem ștecăr şi priză) şi alte diverse.

Nu-mi dau seama dacă am ajuns eu la un grad de saturaţie, cum ar veni un grad de insuportabilitate (vorba vine), sau încep să văd toate astea aşa cum sunt, şi anume, prostii. Prostii adolescentine. Da, bineînţeles că am trecut cu toţii prin poveşti d-astea. Bineînţeles că am avut fiecare ‘dramele’ noastre cu iubiri neîmpărtăşite sau prea-împărtăşite, nopţi nedormite, lacrimi, plânsete pe piese muzicale, nopţi pierdute, beţii, lipsă acută de griji faţă de orice altceva decât propria persoană şi un puternic simţ egocentrist. Ca şi când am fi buricul pământului când suferim din amor.

Da, clar am avut cu toţii asemenea episoade. Însă, probabil că eu personal am ajuns într-un anumit punct (şi vă zic, e fără întoarcere) în care mi se par atât de stupide momentele astea, încât dacă mai aud vreun adult că suferă de aşa ceva, îmi pierd interesul in subiect. “Hai, măi, chiar aşa? Nu te-a sunat aseară înapoi? Vai, nu se poate!” Altceva nu aveţi de făcut? Grow up!

Deja nu mai suport să aud de încercări de gelozie, de care-pe-care a mai iubit (sau, aşa zic ei), cine mai spionează pe care, cine visează în secret la X-ulesc, nu mai suport atâtea permutări şi interschimbări între parteneri, albinuţe de tot felul, trântori şi căderi în melancolie pe teme de corazon. Efectiv mi se par o prostie. Vă anunţ oficial (şi acum mă adresez celor care n-au ieşit din episoadele astea) că nu mai pot! Gata! Snap out of it!

Pur şi simplu vine un moment în care TREBUIE să depăşiţi starea asta. Gata. Preocupaţi-vă şi de altceva. De-aş putea să vă trag (fictiv, bineînţeles) două palme să vă reveniţi, m-aş simţi cred că mai invigorată.

Nu mă înţelegeţi greşit. Nu sunt plictisită de viaţă, Domne feri! Sunt plictisită doar de asemenea manifestări. Şi eu care credeam că am oameni maturi în jur. Pesemne că nu mă învârt eu în cercurile care trebuie. De plâng toţi şi suferă de inimă albastră. De parcă nu le-a prezis astrologul toate cele bune la horoscop…

Ar fi poate pe gratis să fiu acuzată de răutate (cum ar fi, dealtfel, foarte uşor). Dar cineva trebuia s-o zică şi p-asta, şi cum eu am tras băţul mai scurt… Mă gândesc că poate vă ajut să vă reveniţi mai repede. Dac-aţi şti câte catastrofe şi nenorociri se întâmplă aproape zi de zi pe Pământul ăsta, iar voi sunteţi cu mucii în batiste şi veşnic plini de întrebări (he loves me, he loves me not)… hai, noh… Asta-i treabă?

Nu mă mai pot angaja deloc în nicio discuţie cu o astfel de temă. Nu.mai.pot. Revin după ce terminaţi cu toată drama.

To all you lovers out there, peace! 🙂