Ori suntem suporteri, ori nu mai suntem?

Imediat cum a pierdut Steaua meciul cu Ajax din Olanda cu 2-0, mulţi suporteri români şi-au vândut biletele la meciul retur de pe Arena Naţională de joia trecută, neîncrezători că echipa Stelei va reuşi să întoarcă scorul în favoarea ei şi să treacă mai departe. Apoi, surpriză, Steaua a învins Ajax, iar cei ce au stat acasă şi şi-au vândut biletele la meciul ăsta, s-au zgâriat pe ochi că n-au fost şi ei în tribune la un meci cum, fără să cobesc, nu ştiu dacă o să mai vedem prea curând.

Aşa că, acum că Steaua totuşi a reuşit să treacă de Ajax, suporterii vor să vină pe stadion şi au lichidat biletele disponibile (alea ieftine) pentru meciul cu Chelsea în doar câteva zile. Bine, să fim cinstiţi, e vorba de suporteri şi de bişniţari, care, probabil, au cumpărat bilete cu snopul, ca să le vândă disperaţilor la un suprapreţ exasperant.

Şi atunci, întreb şi eu, ca un om oarecare. De ce atunci când echipa ta favorită pierde un meci, îţi pierzi imediat interesul de a te mai duce la viitorul meci, iar când vezi că a câştigat, la fel, imediat te dai peste cap ca să îţi iei un bilet?! Ori eşti suporter cu normă întreagă, ori eşti un suporter ocazional? Dacă eşti suporter full-time, atunci trebuie să fii conştient ca echipa ta mai poate ŞI pierde, şi ar trebui să îi fii alături şi la bine şi la greu, ca într-o căsnicie. Căci dacă e să fim pe alese şi să ştim de dinainte, atunci stadioanele ar fi pline doar când suporterii ştiu clar că echipa câştigă şi, respectiv, goale când echipa pierde. Sau, stadioanele ar fi pline numai cu suporterii echipei care câştigă.

Este totuşi o loterie. Nu poţi să ştii de la început care va câştiga şi care va pierde. Dar dacă tot te numeşti suporter, te duci la orice meci al echipei pe care o susţii de câte ori ai ocazia şi nu renunţi după prima înfrângere. Ziceam şi eu…