Acest articol a fost citit de 1433ori
Imi suna intr-o zi telefonul de serviciu. M-am mirat pentru ca intamplator eram si in concediu, dar asta e, norocul meu. Raspund. De la capatul celalalt o doamna “alo, Jenica!”. Ma scuz frumos ca nu sunt Jenica si ii explic ca a gresit. Femeia nedumerita. Ma intreaba “dar nu aveti numarul de telefon 07…..”. Eu “ba da, dar nu sunt Jenica”. Ea “sigur?” (acum e momentul cand incep sa ma irit). Ii zic “sigur, doamna, cum sa nu stiu cum ma cheama?!”. Femeia, relativ lamurita, inchide.
Peste alte 30 de secunde, iar suna telefonul. Acelasi numar. Femeia iar ma apeleaza cu “Jenica”. Ii raspund din nou, cat de frumos am putut si cu diplomatie, ca ar trebui sa verifice sursa de unde are numarul, pentru ca este clar gresit. NU sunt Jenica! Cu avantul taiat a doua oara, femeia inchide.
Nu trec nici 10 secunde si IAR suna. De data asta mi se golise sacul de rabdare.
Eu “va rog frumos sa nu mai sunati. Intelegeti ca aveti numarul gresit”.
Ea “deci nu e Jenica”.
Eu “Nu”
Ea “Dar cine sunteti?” in hohote de ras era femeia. (Nici ei nu-i venea sa creada absurdul situatiei, pare-mi-se)
Eu “Nu conteaza cine sunt, dar nu sunt persoana pe care o cautati”
Ea “Multa sanatate atunci” si a inchis.
Mai, femeia lui Dumnezeu! Ce te intereseaza cine sunt? Cum vine asta? Cu ce te ajuta sa-l gasesti pe sus-numitul Jenica?
Bine ca nu m-ai intrebat si daca nu am EU numarul lui Jenica.
Jenica! Traiti-ar, sa-ti traiasca!…