Gospodina brainiac

Am privat lumea de boacănele mele în ultima vreme. Era timpul să mai zic încă una.

Eu fac curat. Mai conştiincios decât alţii. Nu-i treabă de laudă, ci am eu piticii mei (primul care nu are pitici în sat să ridice mâna). Aşa că într-o zi vine rândul cuptorului cu microunde să îl curăţ. Nu prea le am eu cu tehnica, decât cât să nu-mi pun viaţa în pericol sau… să fac atac de cord.

Auzisem şi eu (ca babele) din gură în gură… de la o mătuşă care ştia de la cineva, care a auzit de nu-ştiu-unde, şi în final i-a spus lui mama.. că pentru a curăţa cuptorul cu microunde, trebuie să pui înăuntru o cană cu apă şi oţet apoi să porneşti cuptorul, ca să se evapore apa care fiind cu oţet va curăţa bine, iar tu nu mai freci ca prostul, ci doar ştergi cu o lavetă curată. Bun plan, îmi surâdea. Suna şi simplu, nu?

Dar câtă apă, cât oţet şi cât timp să fiarbă?! Nu ştiam. M-am gândit că e după cum te taie capul, că aşa funcţioneaza ştiinţa şi tehnica, nu? Si-gur! Dacă gândeşte toată lumea ca mine, atunci înseamnă că în fiecare casă se mai naşte câte o bombă atomică. Că fiecare face cum îl taie prin izmene (avea tataia o vorbă).

Aşa că purced conform instrucţiunilor (care instrucţiuni, Dumnezeu ştie…) şi pun o cană oarecare cu apă şi oţet la fiert în cuptor. O las un minut jumate. Ştiam că apa fierbe cam după un minut (bine, bine, ştiu că depinde de puterea cuptorului, dar aici nu vorbim de cum e corect, ci vorbim de un găbism autentic). Aşa că după minutul respectiv, scot cana şi încep să şterg. Operaţiune care n-a durat mult. Aşa că după 10 minute de şters, realizez că nu s-a curăţat tot şi mă gândesc să pun din nou aceeaşi cană la fiert (cu apa care era deja fierbinte). De data asta pentru 2 minute, ca să fie treaba treabă!

Şi fierbe ea ce fierbe câteva secunde, după care se aude o bubuitură, care am crezut că se lasă cu atac de cord! S-a auzit ca şi când o mie de baloane au bubuit simultan în acelaşi loc. Surd! DAR .. cuptorul încă mergea! 😉

Am oprit imediat cuptorul (l-am scos si din priză) şi am deschis uşa cu mare teamă.. de parcă era un monstru înăuntru care avea să sară pe mine. Acuma, ce-o fi, o fi. Când, ce să vezi? Cana era încă întreagă, însă era goală. Bubuitura era de fapt explozia apei din ea (da, ştiu cât de science-fiction sună, dar dacă aşa a fost). Iar în momentul în care s-a produs bubuitura, toată carcasa s-a umflat ca un cimpoi, de nici nu ştiam că are atât de multă carcasă cuptorul! Dar şi-a revenit la forma iniţială. Iar apa era peste tot în cuptor şi sub cuptor (nici până acum nu ştiu cum de a ajuns sub cuptor).

Atunci mi-am adus aminte că am mai văzut asta undeva! (serios?! acum îţi adusei aminte?) În episoadele din Brainiac de la Discovery când băieţii ăia ai ştiinţei aruncau în aer multe, multe, multe cuptoare cu microunde. Dar o făceau de la o distanţă considerabilă, în plus, ştiau ce făceau! Eu habar nu aveam. Zice-se că apa explodează când e supra încălzită (ce-o însemna şi asta…). Ptiu, drace, ce m-aş fi scutit de un infarct să-mi fi adus aminte înainte. Oricum, vă reamintesc “don’t try this at home” (nu încercaţi asta acasă). Deşi, vorba aia, curiozitatea a omorât pisica.

PS: cuptorul e funcţional şi acum (minune!! 😀 ), dar n-aş mai repeta experimentul ăsta de laborator bucătărie.