Suricata în acţiune!

Dat cu imprumut, semn de adio

Acest articol a fost citit de 3087ori

Voiam de mult sa vorbesc despre subiectul asta, de datul si luatul cu imprumut. Mai bine zis, nu despre actiunea in sine, ci despre comportamentul creditatului, cum ar veni.

Si nu ma refer neaparat la bani, pentru ca banii sunt o chestiune atat de sensibila, incat circula o vorba cum ca daca vrei sa strici relatiile cu un prieten, trebuie neaparat sa-l imprumuti cu niste bani. Asadar, ma voi referi in principal la obiecte.

Incep prin a spune ca eu personal incerc sa fiu extrem de atenta cu obiectele/lucrurile pe care le primesc cu imprumut de la cineva. Oricine ar fi el. Bine, a se tine cont si de faptul ca nu prea iau cu imprumut mai nimic. Caci pentru mine asta inseamna o povara, o obligatie fata de cineva, iar constiinta mea are destule la catastif ca sa se mai chinuie si cu d-astea.

Incerc totusi sa respect intru totul timpul promis de returnare a obiectului dar, mai important, starea lui. Pentru ca eu consider urat sa dai ceva inapoi intr-o stare mai proasta decat l-ai primit. Sa fie rupt, zgariat, sfasiat, patat sau mai stiu eu cum. In primul rand mi se pare o dovada de respect sa returnezi obiectul in aceeasi stare. Iar eu sunt atenta cu obiectele altora care stau la mine mai mult chiar decat cu propriile mele lucruri. Caci asa m-a crescut pe mine mama (desi nu-mi dau seama daca e o chestiune de educatie sau de bun simt, sau si una si alta, sau poate bunul simt este educat..!? inca un mister pentru mine conexiunea dintre astea doua). Deci, eu asa sunt. Incerc sa fiu corecta, caci pe viitor poate mai am nevoie de ajutorul celui care m-a imprumutat in trecut.

Insa, incep sa cred ca poate sunt eu defecta, pentru ca multi altii nu seamana cu mine.

Si treaba e ca ie multi d-astia pe care atunci cand iau ceva cu imprumut ii doare fix intr-un punct care nu exista fizic. Ma intreb uneori cum poti sa dormi noaptea stiind ca datorezi: bani la banca (am zis ca nu zic de bani intre prieteni), bani la intretinere, bani la magazinul din colt unde ai baut pe datorie, rochia vecinei de la 3, sau casetofonul si CD-ul amicului din blocul vecin si altele?! Dar mai ales, cum poti sa dormi linistit, cand stii ca ai avariat obiectul luat cu imprumut?!

Nu pot intelege nici sa ma tai in feliute ultra subtiri (cam cat de subtire se taie sunca sa o pui in sendvis) cum pot oamenii astia sa fie atat de indolenti?! Daca era geanta lor de o dadeau cu imprumut, laptopul lor, papucii lor, trusa lor de scule si etc, oare le pasa mai mult daca le returneaza la timp si intregi?! Sau fac pipilica mic (vorbesc civilizat, observati va rog ;)) atat pe lucrurile luate cu imprumut, cat si pe lucrurile lor?

As vrea sa fiu si eu poleita in aur sa nu ma doara cand mi se sfasie o bluza (chiar din vina mea, uneori) sau cand am scapat camera foto pe jos si am facut-o tandari, pentru ca iau alta in loc maine! Dar nu sunt.

Sau poate nu lipsa banilor ma face sa fiu atenta, ci bunul simt si constientizarea faptului ca trebuie sa fiu atenta cu bunul altuia, mai ales ca ar inseamna sa abuzez de bunatatea aluia de la care am luat ceva cu imprumut! Deci, ar trebui sa nu ma doara in pix (vorbesc frumos, va jur!) atunci cand returnez ceva tarziu, stricat, zgariat, cu piese lipsa, dezlipit, rupt si cu alte avarii.

Deci, nu inteleg de unde aceasta imensa durere in posterior a unora (nu v-am convins inca de faptul ca vorbesc civilizat?)?!

Ca si cand viata lor este prea boema sau prea hipioata ca sa mai fie preocupati de lucrurile astea. Ca si cand bunul simt este un element expirat. Daca il intrebi pe unul d-asta cu capul in aer, o sa-ti zica sa nu pui pret pe lucrurile materiale, ca suntem prea pecuniari si pragmatici! Atunci, introduc 3 puncte de vedere:
– boemia si stilul hippie din capul vostru nu se traduce prin distrugerea bunurilor… ca eu stiam ca boemii si hippiotii nu distrug…
– boemia si stilul hippie nu sunt tot una cu a fi nesimtit. Caci, de multe ori asta sunteti.
– daca tot nu puneti voi pret pe lucrurile materiale, atunci NU mai luati nimic cu imprumut. Pentru ca mie nu imi e tot una daca imi returnezi camera foto stricata sau functionala, sa stii.

Ca vezi Doamne, societatea e stricata, si tot eu sunt defecta pentru ca ma supar foc cand mi-ai distrus ceva pe care eu ti l-am dat cu inima deschisa. “Ce-ai, draga, ce te superi? S-a zgariat ‘un pic'” Zau?

Continuu sa ma las surpinsa in continuare, ca un copil care refuza sa se maturizeze si sa vada cat de urata e lumea cand el a trecut de gradinita, de faptul ca multi sunt in general sictiriti cand e vorba despre bunurile altuia. “Eh, s-a stricat? Si ce? N-o sa imi ceara sa i-l platesc. Hai sictir”

Sa nu-i uitam totusi nici pe cei pentru care timpul sta in loc “Nu inteleg de ce ma tot bati la cap sa iti dau geanta inapoi?! Au trecut doar 3 ani de cand mi-ai dat-o pentru nunta aia… de ce te grabesti?!”

Am impresia ca atunci cand s-a impartit bunul simt in lume, era putin si s-a epuizat rapid, de aia n-a ajuns la toti. Iar daca ar trebui sa vorbesc despre faptul ca a returna ceva inapoi in aceeasi stare inseamna sa respecti proprietatea celuilalt si de fapt relatia cu el, atunci deja as vorbi de lucruri sfinte.

Probabil copilul asta trebuia sa creasca la un moment dat si sa vada ca umbla o mare durere prin lume. O durere in…


4 Responses to “Dat cu imprumut, semn de adio

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.