Ziua în care i-am indispus pe toţi

Ştiam că sunt capabilă de aşa ceva, dar chiar să îmi ‘reuşească’ atât de bine să stric ziua multora, nu mă gândeam că este posibil. Se pare totuşi că am capacităţi speciale.

Totul a început când am dat nas în nas cu un om pe care de fiecare dată când mă întalneam cu el şi povesteam ce a mai făcut fiecare, mi se plângea de cât de nefericit este. Material vorbind. Cât de prost o duce el. Că n-are bani, că îi lipsesc multe, că miau-miau. Ca tot romanul. Mă rog, nu chiar ca toţi.

Eh, şi ce să vezi, în dimineaţa cu pricina în care am început eu să indispun lumea, am dat nas în nas cu omul nostru ieşind dintr-un magazin de electronice cu un sistem audio de ultimă generaţie! Bre, dacă eşti nefericit cu banii, sigur îţi pune zâmbetul pe buze un sistem audio 5.1. Corect? Corect. Data viitoare, promit să mă plâng eu mai mult decât el. Eu n-am aşa ceva.

Nu i-a venit să creadă că s-a dat singur în vileag, că nu e atât de nefericit. Norocul lui că mă grăbeam. Altfel poate l-aş fi înţepat un pic. Dar eu sunt o finuţă oricum şi poate îl iertam. 😉

Apoi, ajunsă la munci au început să se strice toate alea: dozatorul de apă, internetul, telefonul etc. Cum era un serviciu esenţial firmei, pica. Că aşa-i în tenis. După ce l-am chemat pe băiatul de la tehnic să ne verifice dozatorul, ne-a spus că nu dozatorul e de vină, ci bidonul. Bidonul e stricat. Am fost bucuroasă, că bidonul e mai uşor de înlocuit, dar el tot bătuse drumul până la noi, de pomană. Da, ce? E vina mea?

Întâmplător, pentru că o belea nu vine niciodată singură, rămăsesem şi fără apă, ultimul bidon fiind ăla belit. Aşa că am făcut o comandă pentru nişte bidoane de apă. Când vine comanda şi dă omul nostru să ia bidoanele goale înapoi, vede că bidonul fisurat era plin cu apă. Nu ni s-a zis să-l golim. S-a întristat tot şi chiar să nu mi-l ia. Cum să care apă inutilă cu el? M-a dojenit că trebuia să îl golesc. De unde să ştiu?! Au atâtea probleme nenii aştia cu apa mamei lor, încât o să mă specializez în depanator la ei la firmă dacă plec de aici. L-am indispus şi pe ăsta… Evident că tot el a trebui să golească 19 litri de apă. E vina mea?

Seara târziu, am dat nas în nas pe stradă cu fostul iubit al unei prietene dragi. A încremenit când m-a văzut… Ca orice fost iubit, nu-ţi doreşti să te vadă nimeni din anturajul fostei de mână cu actuala. Am văzut pe faţa lui că spera să nu îl observ, iar eu, dintr-un găbism natural chiar i-am făcut cu mâna. Din instinct! Vă jur! Vă vine să credeţi că fac d-astea? Da, nici mie 😀 A făcut o moacă panicoasă, a schiţat un zambet contrafăcut şi trecut mai departe. L-am indispus şi p-ăsta, dar a avut norocul că în timpul “întâmplării” eram la telefon, deci, n-a fost nevoit să se oprească şi să îi explice după aia tipei cu care era.. “iubita mea, ea e doar o cunoştinţă.. JUR!” E vina mea că treceam pe stradă fix atunci? Başca, e vina mea că am instinctele atât de ascuţite şi i-am făcut cu mâna? Să zică mersi că nu i-am făcut cu ochiul! Atunci să fi văzut ochi vineţi.

Măi nene, de ce trebuie să văd eu ce nu trebuie să văd? Ştiţi şi voi cum e: anumite lucruri ştii că se întâmplă, dar nu trebuie neapărat să le vezi. Mă simt împovărată acum, de parcă aş duce în spate un sac cu secrete. Ptiu, drace, ce chestie!

În final, când credeam că ziua mea s-a încheiat, dau nas în nas (da, iar…) cu un vecin. Pensionar. Pentru că aveam o treabă cu el, mă opresc să schimb două vorbe. Şi uite aşa din vorbă în vorbă, când îi menţionez de Gigel, îmi spune “M-am văzut eu ieri cu Gigel!”. Iar eu l-am contrazis că “ieri” era de fapt acum 4 zile! Chiar 5. Azi era marţi, iar Gigel se întâlnise cu el vineri. L-am întristat pe vecin, pentru că, pensionar fiind, el n-a sesizat când s-au pierdut în timp zilele de sâmbătă, duminică şi chiar luni. Ba mai mult, şi-a adus aminte că avea o treabă importantă de făcut luni, de care a uitat. Ce să-i faci. Aşa-i la pensie. Uiţi noţiunea timpului. Curios lucru, luni chiar era “ieri”. Ironic, nu?

După ce l-am lăsat indispus şi pe ăsta, m-am dus fix în treaba mea, acasă. Mi-am zis că ar fi cazul să mă pun la televizor şi să nu mai răspund la telefon. Eventual să mă culc. Ca să nu mai aduc veşti proaste nimănui. Să nu mai indispun lumea. Culmea e că nici n-am superstiţii legate de ziua de marţi. Mi-a ieşit. Am adormit şi am lăsat restul oamenilor cu o probabilitatea ridicată de indispunere, bine dispuşi. Bravo, tu! Ţi-a ieşit! 😀