Suricata în acţiune!

365Tag Archives

Locuiesc langa bordel


Sursa foto

Fiecare om se asteapta cand vine acasa sa gaseasca o oaza de liniste. Acasa inseamna pentru mine, cel putin, locul in care nimeni nu ma deranjeaza. Unii o iau razna ca sa fie in lumea lor, eu ma consider acasa in lumea mea.

Traiesc eu cu iluzia asta ca acasa este cel mai bine si n-are cine sau ce sa ma deranjeze. Atata timp cand e curat, miroase frumos, e relativa ordine, Continue reading »

Oameni religioşi cu(fără) Dumnezeu


Sursa foto

N-am intrat in pauză astăzi cu blogul, doar am întârziat. Am stat ceva până mi-am adunat gândurile şi mi-am aşezat nedumeririle pe căprării. M-am lovit pentru a nşpe mia oară de evenimente legate de oameni religioşi, însă doar cu titulatura. Tot aşa cum există şi falşi veterani de război (care mai sunt, care nu…), falşi revoluţionari, tot aşa există şi falşi evlavioşi.

M-am trezit bombardată în ultima vreme de exemple ale unor personaje pe care le consider nişte deviaţii ale naturii, din rândurile celor convinşi ca ei Îl au pe Dumnezeu.

Aud ieri pe seară, într-o doară pe lângă televizor, că o maică stareţă de la Mănăstirea Tăriceni din judeţul Călăraşi a născut doi gemeni. Punct. Eh, cum vă sună asta? Continue reading »