Copiii spun lucruri trasnite

Despre a avea copil s-au scris multi biti pe internetul asta. In special mamele isi lauda odoarele. Ca asa e firea omului, asta e primul instinct. Sa-l lauzi ce frumos e, ce destept e si ce nazdravanii face, inca din nastere. Apoi vezi tu cum stau lucrurile de fapt.

Pe mame le auzi in general ca povestesc despre copiii lor, nu pe tati. Ele sunt cu PR-ul. Tatii in general sunt un fel de babysitteri. Nu par atat de entuziasmati de pruncii lor, cum sunt mamele. Asa e firea lucrurilor. E normal. Ei isi fac intr-un fel datoria ca niste soldati credinciosi. Ei iubesc, dar mai degajat. In schimb sunt cu apararea, cu montarea patutului, cu instalatul bradului de Craciun, cu de-astea, tehnice. De laudat se ocupa mamele. E adevarat, mai arunca si ei o mana de ajutor cu laudatul, doar asa, ca sa nu se simta exclusi. Oricum femeile vorbesc mai mult, nu?

Nu chiar. Cel mai mult vorbeste un copil mic. Dupa ce a invatat sa vorbeasca. Pana atunci comunica tipand. Ca asa sunt copiii. Apoi descopera mersul pe jos, iar mai apoi vorba lunga.

Si vezi in metrou, in autobuz sau la coada la supermaket cate o mama cu un copil foarte vorbaret. Nu prea exista exceptii. Asa e normal. E viu, se misca, e curios, cauta, intreaba, cerceteaza. Tot ce pe un adult plictiseste, pentru el este nou. Noi in drum spre munca dimineata n-avem chef de trancaneala, el insa, da. Si zice tot ce-i trece prin minte. Nu este neaparat interesat ca nu-l baga mama-sa in seama pe loc, mai intreaba el inca o data.

“Mami, mami, urmeaza statia oririlor, edolirol, erori.. EROILOR!” si tipa! E singura voce care se aude in tot trenul de metrou dimineata, si nu in vagon, ci in tren! Ca este garnitura noua. Mama-sa, saraca, e deja obisnuita cu situatia. Raspunde prompt, ca un robot, are grija de copil sa nu puna mana chiar peste tot, il trage cand el pleaca aiurea (ca nu e neaparat atent), il sterge la gura, ii ridica jucariile. Face totul calm, precis, in cea mai deplina ordine. Te uiti la ea si te minunezi. Tu, om fara copil, te gandesti ca deja te-ai fi urcat pe pereti!

Mami a trecut deja de la entuziasmul prezentarii si marketizarii copilului, de la “e frumos” si “e istet”, la “nu pune mana”, “stai aici si lasa-l pe domnul in pace” si “stai cuminte pe scaun si nu te foi”. Tu in continuare te uiti la ea fascinat, pentru ca pare a fi unsa cu tot calmul Maicii Tereza si intelepciunea si blandetea lui Dalai Lama.

“Mami, mami, dar astea ce sunt?” si il vezi ca-ti scoate din cosul de cumparaturi tampoanele. Lui ii plac ca sunt roz (ca asa au gandit producatorii sa le faca mai.. invizibile.. sa faca pachetul roz sa atraga atentia oricui). Mama-sa, relativ jenata, ii zice (ca in bancul ala) “lasa-le la loc si nu mai pune mana in cosul doamnei. Vei vedea tu mai incolo ce e cu ele”. Iar intrebarea care urmeaza prompt este preferata mea “dar, de ceee?”.

“Mami, mami, vleau si eu asa, inel in nas” si arata cu degetul la cel de vis-a-vis. Evident, maica-sii nici prin gand nu-i trecea ca acum trebuie sa aiba de-a face si cu un punker. Na! Explica-i tu acum punkerului cum sta treaba cu copiii.