Acest articol a fost citit de 5277ori
Iar omul avea salariu baban, nu contează cât, dar să mă credeţi pe cuvânt când zic că era mare, aşa că n-aş crede că suferea pentru 2 lei cu care ea îi era datoare. Ea cred că statea şi ea bine pe mălai (un pic de limbaj de cartier nu strică, nu?). Deci, nu cred că banii erau o problemă în cuplul lor. Mai ales când îşi permiteau de 2 ori pe an să viziteze pentru 5-7 zile câte o capitală/oraş european, plus excursiile aferente la mare vara şi la munte iarna.
Şi cu toate astea, mie personal nu mi s-a părut normal să îl aud cum zicea uitându-se pe bonul de casă “pentru fondul ăsta de ten Ea trebuie să îmi dea înapoi x lei”, iar pentru lumină, întreţinere, televizor şi etc îi calcula totul la jumătate. Mi s-a părut extrem de bizar.
Dar poate sunt eu defectă să cred că în circumstanţele date (salarii bune, 3 ani împreună, locuit împreună) plăteşte ăla care are atunci bani la el sau pe rând, într-un mod relativ echitabil, dar nici chiar jumi-juma, ca la nemţi. Pe mine m-a şocat, chiar, să aud asta… mai ales când am avut şi eu perioade în care nu am avut bani, dar într-o relaţie stabilă tot eram şi plătea care avea, pentru că întâmplător au fost şi perioade în care am fost şi pe rând şomeri. Asta a fost situaţia. Şi ne acopeream datoriile prin rotaţie. Adică, un comportament mai uman decât.. nemţismele astea.
Aşa că întreb şi eu lumea, să văd şi alte păreri. Cum vi se pare mai normal, să plătească fiecare partea sa la centimă, sau să se facă printr-o rotaţie normală, dar echitabilă în sine. Evident că nu trebuie să se simta niciunul frustrat, ori că dă, ori că e întreţinut, dar nici aşa militărie ca la ăştia doi nu mi se pare normal. Deci?
Pingback: Femeia intretinuta | Găbiţelu