Suricata în acţiune!

Nebunul cu acul

Acest articol a fost citit de 3105ori


Sursa foto

N-am înţeles niciodată şi nici nu sper să înţeleg (probabil pentru propria-mi sănătate) ce declanşează nebunia. Ştiu că asta studiază psihologia şi psihiatria, dar mă întreb doar dacă e un moment brusc (gen, un şoc) sau e un moment prelungit care ajunge la un punct culminant, ca un pahar care se umple zi de zi, până când la un moment dat dă pe dinafară.

A înnebunit media zilele astea cu … (în căutarea unui eufemism…) bolnavul ăla care înţepa femeile cu un ac în tramvaiul 41. Prima oară am văzut acum câteva zile un anunţ pe Twitter, care ducea într-un forum, apoi peste o zi am văzut articole pe adevărul.ro, iar mai apoi s-a răspândit ca malaria! Nu zic că adevărul a preluat primul ştirea, doar că acolo am văzut eu prima oară un articol scris în presa “serioasă”, nu asta underground (căci bloggerii nu fac presă, zic unii, dar aici e altă discuţie.).

Ca să nu divaghez aiurea, îmi rezum cele 2 nedumeriri:
– dacă citeşti toate informaţiile legate de condiţia socială a individului ăsta cu acul (care se pare că între timp a fost reţinut), vezi că are toate condiţiile să fie un om normal al societăţii. Job normal, căsătorit, la 40 de ani etc. Nu? Şi atunci, de ce naiba făcea asta?! De unde şi până unde s-a ajuns aici?! Ceea ce mă duce cu gândul la expresia folosită de americani “it’s always the quiet ones”, adică, tocmai de la ăia de la care nu te aştepţi…

Şi 2:
– orice rahat de-ăsta care afectează cât de cât conştiinţa publică (şi înţelege tot prostul că nu e bine.. că dacă era mai complicat nu reacţiona), determină un motiv de revoltă socială organizată! Măi, oameni buni, vă rog, în numele celorlalţi ca mine, să încetaţi cu petiţiile, cauzele, votările, protestele, salvările, like-uri şi alte minuni! Nu mai pot! Am peretele plin de de-astea! M-am săturat şi cu Arafat şi cu nebunul ăsta (aparent sănătos)! Parcă aţi fi în căutare de motive să declanşaţi isterii pe social media! Cum o prindeţi, cum îi bagaţi cu petiţia, photoshop-aţi cu mesaje motivaţionale, răspândiţi şi etc. Mă întreb care e mai sănătos? Voi sau ăla cu acul?

Mai, oameni buni, dacă era un eveniment mai complicat, nu v-aţi fi raliat atâta! Dacă se găsea ieri cine-ştie-ce ecuaţie fizică ce dovedea existenţa unui alt satelit natural al planetei X, care dovedea nu-ştiu-ce lucru, nu vă agitaţi atâta! Nu zic că sunteţi proşti (deşi dau din cap cu subînţeles când voi nu vă uitaţi), dar chiar trebuie aşa, din orice rahat să zumzăie tot internetul?! De-o naibii de treabă!

Mai era şi alaltăieri chestia cu lumina… auzi tu, am primit un sms să sting lumina la 9 seara pentru un minut ca să îl susţin pe Raed Arafat. Bă, ej nebun?! Ironia face că mă uitam la un film cu lumina stinsă (iar de stins televizorul era exclus!), însă mă întreb cine dracu’ (şi mi-am promis să nu înjur…) a venit cu ideea asta?! Ce naiba obţineam cu asta?! Stăteam aşa, ca prostul, singură în casa, pe întuneric 1 minut ca să demonstrez ce?! Mă vede pe mine cineva în cartier, la un etaj oarecare, la un apartament oarecare, într-un bloc între alte blocuri, că sting lumina pentru 1 minut?! Adică, e de râsu-plânsu treaba asta! De ce aş face asta?! Care e scopul? N-am cum sa mai explic cât de ridicolă este “mişcarea” asta cu lumina.

Măi oameni buni, de unde le scoateţi?!


4 Responses to “Nebunul cu acul

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.