Început de zi porcos

Câteodată sunt plictisită rău. Şi tocmai când mă simt aşa de amorţită, apare un dos. Un dos superb de domnişoară de liceu, dos acoperit doar de un dres, nu prea strâmt ca să îi permită să se zgâlţâie în voie la fiecare pas, dar nici prea transparent, încât să mai lase ceva de descoperit imaginaţiei, dacă mai rămâne ceva…

Un dos perfect rotund, suficient de durduliu, la maxim de răsfaţat (dar şi obraznic) şi îndeajuns de jucăuş încât să îţi acapareze privirea, fie că eşti bărbat sau femeie, fie că ai 20 sau 60 de ani. Tocmai de aia am stat şi m-am gândit dacă ar trebui să-mi fie ruşine că mă holbez şi eu. De fapt nici n-am timp să mă uit la ceilalţi să văd că se uita şi ei, pentru că sunt total furată de .. peisaj „vedeţi şi voi ce văd eu, nu?”. Dar nu-mi e ruşine să recunosc că deabia mai reuşeam să mă uit pe unde calc din cauza lui. De fapt, recunosc chiar că, fiind pe înserat, vânam orice urmă de lumină care atingea acel dos perfect de bobonat, doar ca să mă conving că e perfect.

Dar stai uneori şi nu te poţi abţine să nu te gândeşti că nu e firesc deloc. Să fie afişat în aşa mod în public. Parcă şi acum îmi flutură în minte (stânga – dreapta, sus – jos), chiar dacă l-am lăsat de mult din vedere. Nu sunt babă, dar nici vreo tânără vrăbiuţă, însă nu mă pot abţine să nu consider anormală o ţinută care să afişeze fundul în felul ăsta de către o fată care tocmai ieşea pe poarta liceului. Pe de altă parte într-a douăşpea împlineşti majoratul şi cam eşti liber să faci ce vrei…

Cu toate astea, mă simt tentată să pic un moment în polemica “pe vremea mea” împreună cu “tinerii din ziua de azi“. Mai rămâne totuşi sub lupă şi problema: dacă eu, ca om (aparent) normal şi fără înclinaţii absconse, nu m-am putut abţine din privitul fundului, atunci cum rămâne cu cei care chiar au intenţiile pe care ţi le sugerează… fundul cu pricina?

Şi te mai miri că se întâmplă “incidente”. Că vrăbiuţele astea tinere vrăjesc profesorii (fără minte), ca să se lase apoi cu scandal public, arestări şi “name calling” (jigniri, ar veni pe Dâmboviţa). Este logic că un individ care pune botul la aşa ceva nu este întreg la minte şi foloseşte ‘creierul’ din pantaloni în locul celui de pe umeri, dar nu pot să nu arunc semne de întrebare şi înspre dom’şoarele cu pricina.

Înţeleg că urlă hormonii în voi de dau dracii (e o vorbă, scuzaţi limbajul), dar mai acoperiţi-vă, măi mamă, măi. Că după aia nu mai ştiţi pe unde să vă scoateţi cămaşa, ruşinea şi cum să vă spălaţi obrazul. Şi-i păcat să-ţi începi viaţa într-un mod greşit. Acuma a zis-o baba din mine. Nu-s eu chiar bătrânul pe care să ajunga cineva să-l cumpere (că tot ziceam ieri “cine nu are bătrâni, să-şi cumpere”), dar parcă mă simt mânată de la spate (ptiu drace, ce vorbe) să o întreb pe următoarea duduie cu fundul fluturând “maică, tu ce scop ai?”. Ca să nu leşin de curiozitate.